Cazul s-a întâmplat la Roma. Agenții au înțeles imediat semnul tăcut al copilei și au salvat-o.
Fata de 14 ani se afla în mașină cu partenerul român al mamei sale, un bărbat de 47 de ani. Potrivit anchetatorilor, acesta o abuzase sexual și era pe punctul să o violeze.
Când bărbatul a oprit la periferia Romei să cumpere alcool, adolescenta a făcut prin geam un semn discret către o patrulă a carabinierilor.
Gabrielle Terranova, Jurnalist Italian: „A făcut semnalul de ajutor, cu mâna”.
Agenții au înțeles semnul și l-au reținut pe bărbat. Mama fetei le-a spus că acesta fusese violent și cu ea. Românul a fost arestat pentru tentativă de viol.
Corespondet ȘtirileProTV: „Acesta este semnul pe care persoanele aflate în pericol îl pot face pentru a cere ajutor, când sunt într-un loc public. Îndoim degetul mare în interiorul palmei şi îl strângem folosind celelalte patru degete.”
Gestul a apărut în 2020, la inițiativa unui ONG pentru drepturile femeilor din Canada, ca răspuns la creșterea violenței domestice în pandemie. S-a răspândit apoi în zeci de țări. În Italia, a fost popularizat inclusiv de autorități.
Pentru cel care îl vede, semnalul nu înseamnă „sună imediat la Poliție” ci „verifică discret dacă sunt în siguranță”. Nu e adoptat oficial de guverne, dar a fost promovat inclusiv de Comisia Europeană. La noi...
Am întrebat Poliția Română dacă promovează semnalul și dacă agenții au fost instruiți să îl identifice. Răspunsul dat prin purtătorul de cuvânt a fost acesta:
Bogdan Ghebaur, purtătorul de cuvânt al Poliției Române: „Nu avem un astfel de semn promovat instituțional.”
Dar cei care luptă împotriva traficului de persoane spun că îl cunosc și îi încurajează pe oameni să-l identifice.
Mihaela Drăguș, purtătorul de cuvânt al Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane: „Reprezintă una din modalitățile de a cere ajutor în special atunci când vorbim de personase aflate în apropierea agresorului şi din această cauză nu pot vorbi cu voce tare.”
Raluca Modoranu, medic primar psihiatru: „Este un semn simplu, ar trebui o campanie de informare a populaţiei.”
Semnalul a ajutat mai multe victime din lume să scape de agresori. Dar nu ține locul serviciilor de urgență. Pentru orice pericol imediat, în România sunăm la 112.