Seful Penitenciarelor, demis pentru declaratii despre tentative de evadare ale unor interlopi

×
Publicitate

Seful ANP, Ioan Bala, a fost demis de ministrul Justitiei, Titus Corlatean, ca urmare a declaratiilor "total nefundamentate" facute de acesta pe tema unor presupuse tentative de evadare ale unor interlopi.

"Ministrul Justitiei, Titus Corlatean, a decis astazi, 30 mai 2012, demiterea din functie a directorului general al Administratiei Nationale a Penitenciarelor (ANP), Ioan Bala, si preluarea atributiilor de conducere de catre comisar-sef de penitenciar Marian Stancovici", a anuntat Ministerul Justitiei, intr-un comunicat de miercuri.

Potrivit documentului citat, declaratiile lui Bala pe tema unor presupuse tentative de evadare, "declaratii publice total nefundamentate facute de domnul Bala in cursul zilei de astazi (miercuri, n.r.)", au reprezentat motivul demiterii acestuia din functie.

In legatura cu aceste declaratii, ministrul Justitiei, Titus Corlatean, citat in comunicat, precizeaza ca "nu exista elemente care sa conduca la concluzia agravarii, in ultima perioada de timp, a fenomenului criminalitatii organizate in tara noastra".

"Potrivit informatiilor puse la dispozitie de institutiile abilitate in materie, fenomenul criminalitatii este controlat cu profesionalism de institutiile cu competente in domeniu si nu exista riscuri ca el sa se consolideze", se precizeaza in comunicatul Ministerului Justitiei in care este anuntata demiterea lui Bala.

In finalul documentului, institutia afirma ca ministrul Justitiei "dezavueaza astfel de declaratii" si spune ca acestea "au potential de a ridica semne de intrebare asupra capacitatii institutiilor statului de a gestiona fenomenul criminalitatii" si "pot aduce grave atingeri imaginii Romaniei in plan extern".

Prezent miercuri la Vaslui pentru inaugurarea penitenciarului din localitate, Bala a declarat ca autoritatile romane au reusit sa impiedice punerea in aplicare a trei planuri ale unor retele teroriste care incercau eliberarea unor lideri interlopi inchisi in penitenciarele din Romania.

Ioan Bala a afirmat ca destructurarea acestor retele teroriste s-a facut in baza unor informatii obtinute inainte ca membrii acestor grupari sa reuseasca sa actioneze. "Planurile acestor grupari teroriste erau de eliberare a unor lideri interlopi aflati in sistemul de detentie. Detinem informatii ca aveau masini inscriptionate cu insemnele Politiei si cu dotarile corespunzatoare, fiind imbracati chiar si in tinute de politisti. Din fericire, am reusit la timp destructurarea acestor retele, mai ales ca nu s-ar fi sfiit sa foloseasca si arme de foc", a declarat directorul ANP.

El a precizat ca au existat trei astfel de actiuni, ultima fiind in Bucuresti.

Bala nu a putut fi contactat pentru a reactiona la comunicatul Ministerului Justitiei.

Anterior anuntului MJ privind demiterea sa, intr-o declaratie acordata MEDIAFAX, Bala si-a nuantat afirmatiile facute la Vaslui.

"Am vorbit despre grupari de crima organizata, de interlopi, nu despre grupari de teroristi", a declarat Bala. El a precizat apoi ca nu a vorbit despre fapte, despre "actiuni" ale acestor grupari in scopul eliberarii anumitor lideri interlopi din penitenciare, ci despre "planuri ale acestora".

"Buna colaborare dintre structurile statului a dus la prevenirea unor astfel de actiuni, n-au ajuns la faza de actiune, au fost contracarate de la nivel de plan", a explicat Bala.

Desi a fost intrebat insistent de MEDIAFAX despre ce lideri interlopi inchisi era vorba, care sunt gruparile care doreau sa-i ajute sa evadeze pe acestia si ce masuri au fost luate de autoritati impotriva celor implicati in astfel de planuri sau actiuni, Bala a refuzat sa nominalizeze.

"Multi dintre cei inchisi au planuri sa evadeze, iar lucrurile despre care am vorbit s-au intamplat in ultimii cativa ani", a mai raspuns Bala.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
60579894
Analiza ZF: Cine a fost Alin Popa, milionarul pentru care camioanele au reprezentat viata si moartea

A intrat in business la 20 de ani. Acum, pe cartea sa de vizita scrie "Chairman of the Board", intr-un grup de firme cu afaceri de peste 150 mil. euro, 1.000 de camioane si cateva mii de angajati scria Ziarul Financiar despre Alin Popa in 2009.

60579890
Unul dintre cei mai bogati 300 de romani a murit. Primele imagini de la locul accidentului. FOTO

Patronul firmei Edy Spedition, Alin Alexandru Popa, al carui nume apare in TOP 300 Capital, a murit, miercuri dupa-amiaza, in urma unui accident care a avut loc intre localitatile Jebel si Sag, judetul Timis, dupa ce a intrat cu masina intr-un TIR.

60510070
Un seism de 3,4 grade a avut loc in Vrancea, la ora 15:59

Un cutremur cu magnitudinea de 3,4 grade pe scara Richter s-a produs miercuri, la ora 15:59, in Vrancea, la o adancime de 130 de kilometri, potrivit Institutului National pentru Fizica Pamantului (INFP).

Recomandări
Călin Georgescu
Câți bani ar avea Călin Georgescu în cele șapte conturi pe care DIICOT a pus sechestru

Călin Georgescu și soția sa, Cristela, au mers miercuri dimineață la DIICOT, pentru a doua zi la rând, pentru a asisra la perchezițiile informatice asupra telefoanelor și mediilor de stocare ridicate de anchetatori.

Lia savonea ilie bolojan inquam photos
CCR a respins sesizarea lui Bolojan. Ce se întâmplă cu plata restanțelor salariale chiar dacă ÎCCJ câștigă procesul (Surse)

Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată, miercuri, solicitarea lui Ilie Bolojan privind conflictul dintre Guvern și ÎCCJ, legat de plata restanțelor salariale ale magistraților, în valoare de aproape 5 miliarde de lei.

Batrani pacaliti
Escrocherie de amploare în Capitală. Bătrâni, păcăliți că sunt grav bolnavi și puși să ia credite pentru „leac”. Ce cumpărau

Escrocherie de proporții în Capitală, mascată sub paravanul unor clinici private mai mulți bătrâni ar fi fost înșelați să creadă că sunt grav bolnavi și să plătească servicii medicale scumpe.