Fenomen alarmat generat de secentă în România. Pericolul care ne pândește în toamnă

×
Publicitate

Arșița și seceta prelungită au făcut ca râuri întregi să dispară în această vară extrem de fierbinte. Alte zeci sunt în pericol de a seca total pentru că urmează un început de toamnă lipsit în precipitații.

Asta face ca ecosisteme întregi să fie sortite pieirii Iar fără apă nici peștii nici hrana lor nu mai au cum să existe. Evident nici păsările săbatice nu mai pot cuibări în aceste locuri devenite un deșert.

În județul Gorj sunt zone în care nu a mai plouat de trei luni. În apropiere de Târgu Jiu, râul Șușița nu mai există.

Localnic: „Nimic, o lacrimă nu mai e, de-o lună de zile. Dacă la munte nu mai plouă, dar arată ca un drum – exact”.

Localnică: „De când sunt eu, la vârsta mea, nu am văzut așa ceva, Șușița să sece definitiv. Asta e, în fața naturii nu ne putem pune”.

Claudiu Fiu, vicepreședintele Asociației Județeane a Pescarilor Gorj: „Un afluent al râului Jiu, Șușița, care avea un debit destul de consistent. Acum suntem într-o albie secată. De vreo două săptămâni nu mai avem nimic debit, nici pietrele ude nu mai sunt”.

Și alte râuri din județ au dispărut în această vară sau în locul lor au rămas niște mici băltoace. Blahnița este un exemplu în acest sens. Albia râului e acoperită acum cu vegetație și tufăriș crescut în lipsa apei.

Dănuț Birău, primarul din Târgu Cărbunești: „Am 46 de ani, am copilărit aici și nu am văzut-o niciodată fără un firicel de apă să mai curgă, din păcate e o situație nemaiîntâlnită”.

Daunele vor fi resimțite timp de zeci de ani

Grav este că pe toate aceste râuri dispar populațiile de pești, dar și păsările și mamiferele care se hrăneau cu ei. Iar refacerea habitatelor naturale va dura o lungă perioadă de timp, asta în cazul în care va fi suficientă apă.

Cristina Merfu, purtătoarea de cuvânt a Agenției de Protecție a Mediului Gorj: „Ele dispar efectiv și durează zeci de ani să se refacă. Ajung să dispară pentru că nu mai au deloc locuri unde se pot hrăni”.

Apele Române monitorizează în prezent peste 120 de sectoare de râuri mari care au debitele extrem de scăzute sau chiar la zero. Specialiștii spun că, dacă nu va ploua, lucrurile vor continua să se înrăutățească.

Ana Maria Agiu, expertă în comunicare de la Apele Române: „A început să crească numărul secțiunilor care se situează sub debitul minim necesar, fenomenul e îngrijorător în continuare”.

În prezent 13 sectoare din râurile Jiu, Ialomița și Buzău se află în faza de atenționare- avertizare pentru folosirea apei în industrie, irigații sau de către populație.

În aceeași situație se află și 49 de sectoare de pe Dunăre aferente unor localități. Alte 35 de sectoare de râuri importante sunt atent monitorizate pentru că au debitul extrem de scăzut. Situațiile cele mai grave se înregistrează în Oltenia, Muntenia și Moldova.

Articol recomandat de sport.ro
Acuzații de aranjament după Polonia - România: "Regie cu acordul selecționerului"
Acuzații de aranjament după Polonia - România: "Regie cu acordul selecționerului"
Citește și...
62477574
Cât costă rechizitele de care are nevoie un elev în ciclul primar. Prețul unui ghiozdan în 2024

Deși canicula ne păcălește și pare că trăim o vară fără sfârșit, toamna bate la ușă și mai sunt doar două săptămâni până începe școala.

62331400
Peste 15 mașini de lux ale fraților Tate au fost puse sub sechestru. Cum arată bolidul de 1,5 milioane de euro

Frații Andrew și Tristan Tate s-au despărțit, sâmbătă, de bolizii scumpi cu care s-au afișat în ultima vreme și pe care i-au cumpărat cu banii câștigați - susțin procurorii - și din afacerile controversate de videochat.

62477569
Bătrân de 71 de ani, biciclist, accidentat mortal pe un drum din Bistrița-Năsăud

Un bărbat de 71 de ani aflat pe bicicletă a decedat, sâmbătă după-amiaza, în urma unui accident produs pe Drumul Judeţean 172, în localitatea Nimigea de Jos, potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud.

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, la a patra încercare de a desemna un premier. Cele trei variante de prim-ministru independent

Luni va avea loc o nouă rundă de negocieri la Palatul Cotroceni. Reprezentanții partidelor vor merge la discuții cu șeful statului, după care Nicușor Dan va desemna un nou premier.

Rti turism
România a pierdut milioane de euro din PNRR pentru patrimoniu și turism înainte de a fi folosite. Rețeta incompetenței

„Turismul pierde timpul”, partea I. România a primit prin PNRR zeci de milioane de euro pentru a restaura monumente și a dezvolta turismul în Delta Dunării. România a picat examene importante.

60328175
A fost cea mai friguroasă dimineață la munte din această toamnă. Cum va fi vremea în următoarele zile

Primul weekend din octombrie a adus temperaturi de plajă, la malul mării, dar și îngheț la mare altitudine. Pe litoral, unii au admirat marea și s-au bucurat de soarele generos. La munte, în schimb, a fost cea mai rece dimineață din această toamnă.