Sebastian Ghiţă, achitat definitiv într-un dosar după ce SIIJ a retras apelul

×
Publicitate

Secţia de investigare a infracţiunilor din justiţie a retras apelul într-un dosar, permiţând astfel achitarea definitivă a lui Sebastian Ghiţă.

Sebastian Ghiţă a fost achitat definitiv vineri de un complet de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul în care fostul deputat a fost judecat alături de foşti şefi din poliţie şi parchete din Ploieşti, după ce Secţia de investigare a infracţiunilor din justiţie (SIIJ) şi-a retras apelul.

Practic, prin retragerea apelului SIIJ, judecătorii din completul de cinci au fost nevoiţi să menţină decizia de achitare dată pe 14 iunie 2018 de un complet de trei judecători de la Instanţa supremă.

Sebastian Ghiţă a fost astfel achitat pentru două infracţiuni de dare de mită, cumpărare de influenţă, spălare de bani, şantaj, două infracţiuni de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

În acelaşi dosar, au fost achitaţi şi ceilalţi inculpaţi din acest dosar: Liviu Tudose - fost procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, Viorel Dosaru - fost şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova, Constantin Ispas - ofiţer de poliţie, Aurelian Constantin Mihăilă - fost procuror general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.

"Ia act de declaraţia Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie de retragere a apelului formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva sentinţei penale nr. 357 din data de 14 iunie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală în dosarul nr.2457/1/2016, privind pe intimaţii inculpaţi Tudose Liviu Mihail, Dosaru Viorel, Ghiţă Sebastian Aurelian, Mihăilă Aurelian Constantin şi Ispas Constantin", se arată în decizia instanţei.

Pe de altă parte, magistraţii au respins o cerere a Parchetului General privind disjungerea dosarului şi continuarea procesului în cazul săvârşirii de către Sebastian Ghiţă a infracţiunii de şantaj, parte civilă fiind Theodor Berna, patronul firmei Tehnologica Radion SRL. Parchetul a motivat cererea sa prin faptul că Theodor Berna trebuie să spună dacă este de acord cu retragerea apelului de către SIIJ.

Unul dintre magistraţi, Geanina Cristina Arghir, a făcut opinie separată, în sensul admiterii cererii Parchetului şi continuarea judecării lui Sebastian Ghiţă într-un proces separat.

Conform procurorilor anticorupţie, în perioada iunie 2013 - primăvara anului 2014, în timp ce pe rolul PCA Ploieşti se afla, în curs de urmărire penală, o cauză complexă în care se efectuau cercetări cu privire la săvârşirea unor infracţiuni de evaziune fiscală şi spălare de bani, mai multe persoane vizate de anchetă au obţinut informaţii confidenţiale pe diverse căi, printre beneficiarii acestor date nedestinate publicităţii fiind şi Sebastian Ghiţă.

Informaţiile confidenţiale priveau obiectul cercetărilor, persoanele fizice şi juridice cercetate, măsurile de supraveghere tehnică dispuse, măsurile preventive ce urmau a fi luate, numele procurorului de caz şi ale ofiţerilor de poliţie delegaţi să efectueze urmărirea penală.

"Concret, folosindu-se de influenţa pe care o avea şi pe care o exercita efectiv pentru menţinerea şi promovarea în funcţii publice a anumitor persoane, Sebastian Ghiţă i-a capacitat pe inculpaţii Tudose şi Dosaru să îi furnizeze informaţii confidenţiale din dosarul aflat în curs de urmărire penală pe rolul PCA Ploieşti. Faptele respective au fost comise în contextul în care, pe de o parte, deputatul Ghiţă avea interesul să protejeze două persoane implicate în activitatea infracţională ce făcea obiectul anchetei, iar, pe de altă parte, avea personal interese de natură financiară la mai mulţi agenţi economici supuşi anchetei", susţineau procurorii.

Anchetatorii au reţinut că, în schimbul acestor informaţii, Sebastian Ghiţă i-a promis, pe de o parte, lui Viorel Dosaru că îl va sprijini să îşi menţină poziţia, dar şi să obţină alte funcţii de conducere. Pe de altă parte, i-a acordat procurorului Liviu Tudose sprijin în vederea obţinerii unor funcţii de conducere sau execuţie în cadrul unor instituţii publice centrale.

Fostul deputat Sebastian Ghiţă se află în Serbia. El a fugit din ţară în decembrie 2016 şi are pe rolul instanţelor şi parchetelor din România mai multe dosare penale.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Soția fotbalistului de la FCSB a răbufnit la adresa suporterilor: ”Să vă fie rușine!”
FOTO Soția fotbalistului de la FCSB a răbufnit la adresa suporterilor: ”Să vă fie rușine!”
Citește și...
Cine este tânăra găsită înjunghiată mortal în casă, într-un cartier rezidenţial din Capitală

O crimă oribilă s-a petrecut joi într-un cartier rezidenţial de la marginea Bucureştiului. O tânără de 30 de ani a fost găsită înjunghiată în casă.

Un drum de 7 km a devenit spaima șoferilor. Lucrările au început în 2006

Un drum de 7 km din Gorj a devenit spaima şoferilor, care-şi rup maşinile dacă se încumetă să-l parcurgă. Lucrările de modernizare au început în 2006 şi nu s-au mai încheiat nici până acum.

Un nou caz "Sorina". O fetiţă din Bocşa, pe cale să fie despărţită de asistentul maternal care a crescut-o

O fetiţă de 7 ani este pe punctul de a fi despărţită de asistentul maternal din Bocşa, judeţul Caraş-Severin, care a crescut-o de la vârsta de un an, deşi acesta susţine că a depus la Protecţia Copilului dosar de adopţie, informează News.ro.

Recomandări
Premierul desemnat Siegfried Mureșan: Nu mărim taxele. Fără PSD în Guvern, dar negociem cu ei. Apel către votanții AUR

Premierul desemnat Siegfried Mureșan a fost invitatul Andreei Esca, în studioul Știrilor ProTV. Acesta a vorbit despre măsurile economice pe care le propune, negocierile cu PSD pentru susținerea în Parlament, dar s-a adresat și votanților AUR. 

Călin Georgescu se ducea la înot în Otopeni cu pașaportul. La perchezițiile din locuință s-au găsit sume de bani

După perchezițiile care au început în zori și audierile care au urmat, procurorii DIICOT l-au reținut pe Călin Georgescu. El a fost ridicat din trafic de polițiști luni dimineață și dus la sediul DIICOT. 

Românii cer în medie salarii cu 30% mai mari decât oferă companiile. Unde se câștigă lunar peste 10.000 de lei net

Românii cer salarii tot mai mari la angajare, peste cât vor companiile să le ofere - arată un studiu recent. Asta și pentru că inflația mare din ultimii ani a scăzut puterea de cumpărare.