Restricții în București, din 3 octombrie: Program redus la magazine, carantină de noapte în weekend

×
Codul embed a fost copiat

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat noile restricţii care urmau să intre în vigoare sâmbătă, miezul nopţii.

 

UPDATE 2 octombrie

Guvernul a anulat hotărârea transmisă vineri seară. Șeful DSU Raed Arafat a anunțat noile măsuri aplicate în București. Mai multe detalii AICI.

 

Toate magazinele se vor închide la ora 18:00, masca devine obligatorie în spaţiile publice, inclusiv în aer liber, se interzic nunţile şi botezurile, dar şi spectacolele în cinematografe sau săli de teatru.

Citește și
acc tecuci
Un tânăr de 15 ani a furat mașina părinților și a plecat să se plimbe. Momentul în care lovește un stâlp | VIDEO

Se interzic inclusiv activităţile recreative şi sportive desfăşurate în aer liber. Iar cei nevaccinaţi nu mai pot circula între orele 20 şi 5 fără declarație pe propria răspundere sau adeverință de la angajator.

Vineri rata de infectare în Capitală a fost de 7,68 de cazuri la mia de locuitori, după ce joi a fost de 6,64, iar miercuri de 6,33.

Măsurile vor intra în vigoare începând cu 3 octombrie, ora 00.00.

Ce restricţii se impun din 3 octombrie, în București

În spaţiile publice: pieţe, târguri, bâlciuri, talciocuri, staţii pentru transportul în comun, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura.

Sportivii profesionişti, legitimaţi şi/sau de performanţă pot desfăşura activităţi de pregătire fizică în bazine acoperite sau aflate în aer liber, iar activităţile de pregătire fizică în spaţii închise sunt permise în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 43 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare.

În spaţiile închise sau deschise, competiţiile sportive se pot desfăşura cu participarea spectatorilor până la capacitatea maximă a spaţiului. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.

Totodată, se interzice activitatea cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte, organizarea spectacolelor de tipul drive-in.

De asemenea, se interzic activităţile recreative şi sportive desfăşurate în aer liber, organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri).

Se permite organizarea de cursuri de instruire şi workshopuri pentru adulţi, inclusiv cele organizate pentru implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene, cu un număr de participanţi mai mare de 250 de persoane în interior şi mai mare de 300 de persoane în exterior, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.

Se permite organizarea de conferinţe cu un număr de participanţi mai mare de 300 de persoane în interior, cu asigurarea unei suprafeţe de 2 mp pentru fiecare persoană, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.

Se interzice organizarea şi desfăşurarea de mitinguri şi demonstraţii.

De asemenea, se interzice circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în întervalul orar 20,00-5,00, în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică, cu urmatoarele exceptii:
a) deplasarea in interes profesional, inclusiv intre locuinta/gospodarie si locul/locurile de desfasurare a activitatii profesionale si inapoi;
b) deplasarea pentru asistenta medicala care nu poate fi amanata si nici realizata de la distanta, precum si pentru achizitionarea de medicamente;
c) deplasari in afara localitatilor ale persoanelor care sunt in tranzit sau efectueaza calatorii al caror interval orar se suprapune cu perioada interdictiei, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, si care poate fi dovedit prin bilet sau orice alta modalitate de achitare a calatoriei;
d) deplasarea din motive justificate, precum ingrijirea/insotirea copilului, asistenta persoanelor varstnice, bolnave sau cu dizabilitati ori decesul unui membru de familie.

Pentru verificarea motivului deplasarii în interes profesional,persoanele sunt obligate sa prezinte, la cererea personalului autoritatilor abilitate, legitimatia de serviciu sau adeverinta eliberata de angajator ori o declaratie pe propria raspundere, completata in prealabil. Pentru deplasări din celelalte motive, trebuie prezentată declaraţia pe proprie răspundere.

Aceste interdicţii nu se aplică persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare şi care fac dovada îndeplinirii acestei condiţii prin intermediul certificatului de vaccinare, pe suport hârtie sau în format electronic sau a certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID-19, precum şi persoanelor fizice provenite din state ale căror autorităţi nu emit certificate digitale ale Uniunii Europene privind COVID-19 sau documente compatibile cu aceste certificate, vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare şi care fac dovada îndeplinirii acestei condiţii prin documente, pe suport hârtie sau în format electronic, care să ateste vaccinarea acestora.

Operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spatii închise și/sau deschise, publice și/sau private, sunt obligaţi să își organizeze și să își desfășoare activitatea în intervalul orar 5,00-18,00. După ora 18.00, se permite activitatea de livrare la domiciliu.

Este interzisă şi activitatea restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum şi la terase este interzisă. De asemenea, sunt interzise activitatea în baruri, cluburi şi discoteci, activitatea în spaţii închise în domeniul sălilor de sport şi/sau fitness, a piscinelor interioare,
a operatorilor în domeniul jocurilor de noroc, a locurilor de joacă pentru copii în spaţii închise, a sălilor de jocuri de noroc.

Documentul integral adoptat de CMBSU:

1.. Activităţile de pregătire fizică în cadrul structurilor şi bazelor sportive, definite conform Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, cu modificările şi completările ulterioare, constând în cantonamente, antrenamente şi competiţii sportive, pot fi desfăşurate numai în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 43 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare.

2.În spațiile publice: piețe, târguri, bâlciuri, talciocuri, stații pentru transportul în comun, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne nr. 874/81/2020, emis în temeiul art.13 și al art.71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare.

3. Se permite desfăşurarea de către sportivii profesionişti, legitimaţi şi/sau de performanţă a activităţilor de pregătire fizică în bazine acoperite sau aflate în aer liber, iar activităţile de pregătire fizică în spaţii închise sunt permise în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 43 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare.

4. În spaţiile închise sau deschise, competiţiile sportive se pot desfăşura pe teritoriul României cu participarea spectatorilor până la capacitatea maximă a spaţiului. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 43 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;

5. (1) Organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte sunt interzise.

(2) Organizarea și desfășurarea spectacolelor de tipul drive-in sunt interzise.

(3) Organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale sunt permise cu un număr mai mare de 2.500 de spectatori. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;

6 (1) Activitatea cultelor religioase, inclusiv slujbele şi rugăciunile colective, se desfăşoară în interiorul şi/sau în afara lăcaşurilor de cult, cu respectarea regulilor de protecţie sanitară, stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art. 45 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare.

(2) În condiţiile alin. (1), pentru prevenirea răspândirii infecţiilor cu virusul SARS-CoV-2, organizarea de procesiuni şi/sau pelerinaje religioase este permisă numai cu respectarea regulilor de protecţie sanitară, stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătăţii şi al Secretariatului de Stat pentru Culte.

7. Se interzic activitățile recreative și sportive desfășurate în aer liber.

8. Se interzice organizarea de evenimente private (nunți, botezuri).

9. Se permite organizarea de cursuri de instruire şi workshopuri pentru adulţi, inclusiv cele organizate pentru implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene, cu un număr de participanţi mai mare de 250 de persoane în interior şi mai mare de 300 de persoane în exterior, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;

10. Se permite organizarea de conferinţe cu un număr de participanţi mai mare de 300 de persoane în interior, cu asigurarea unei suprafeţe de 2 mp pentru fiecare persoană, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;

11.Se interzice organizarea și desfășurarea de mitinguri și demonstrații.

12. In conditiile art. 5 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 55/2020, cu modificarile si completarile ulterioare, se stabilesc urmatoarele masuri:

1. Se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în întervalul orar 20,00-5,00,în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, cu urmatoarele exceptii:

a) deplasarea in interes profesional, inclusiv intre locuinta/gospodarie si locul/locurile de desfasurare a activitatii profesionale si inapoi;

b) deplasarea pentru asistenta medicala care nu poate fi amanata si nici realizata de la distanta, precum si pentru achizitionarea de medicamente;

c) deplasari in afara localitatilor ale persoanelor care sunt in tranzit sau efectueaza calatorii al caror interval orar se suprapune cu perioada interdictiei, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, si care poate fi dovedit prin bilet sau orice alta modalitate de achitare a calatoriei;

d) deplasarea din motive justificate, precum ingrijirea/insotirea copilului, asistenta persoanelor varstnice, bolnave sau cu dizabilitati ori decesul unui membru de familie;

2. Pentru verificarea motivului deplasarii în interes profesional, prevazut la pct. 1 lit. a), persoanele sunt obligate sa prezinte, la cererea personalului autoritatilor abilitate, legitimatia de serviciu sau adeverinta eliberata de angajator ori o declaratie pe propria raspundere, completata in prealabil.

3. Pentru verificarea motivului deplasarii in interes personal, prevazut la pct. 1 lit. b)-d), persoanele sunt obligate sa prezinte, la cererea personalului autoritatilor abilitate, o declaratie pe propria raspundere, completata in prealabil.

4. Declaratia pe propria raspundere, prevazuta la pct. 2. si 3., trebuie sa cuprinda numele si prenumele, data nasterii, adresa locuintei/gospodariei/locului activitatii profesionale, motivul deplasarii, data completarii si semnatura.

5. Măsurile instituite, prevăzute la pct.1, nu se aplică persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare și care fac dovada îndeplinirii acestei condiții prin intermediul certificatului de vaccinare, pe suport hârtie sau în format electronic sau a certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID-19.

6. Măsurile instituite, prevăzute la pct.1, nu se aplică persoanelor fizice provenite din state ale căror autorități nu emit certificate digitale ale Uniunii Europene privind COVID-19 sau documente compatibile cu aceste certificate, vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare și care fac dovada îndeplinirii acestei condiții prin documente, pe suport hârtie sau în format electronic, care să ateste vaccinarea acestora.

13 .(1) In conditiile art. 5 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 55/2020, cu modificarile si completarile ulterioare, se instituie obligatia pentru operatorii economici care desfasoara activitati de comert/prestari de servicii in spatii inchise si/sau deschise, publice si/sau private, sa isi organizeze si sa isi desfasoare activitatea in intervalul orar 5,00-18,00.

(2) Prin exceptie de la prevederile alin. (1), in intervalul orar 18,00-5,00, operatorii economici pot activa doar in relatia cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.

(3) Prin exceptie de la prevederile alin. (1), unitatile farmaceutice, benzinariile, operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu, precum si operatorii economici din domeniul transportului rutier de persoane si rutier de marfuri isi pot desfasura activitatea in regim normal de munca, cu respectarea normelor de protectie sanitara.

14 (1) Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și la terase este interzisă.

(2) Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, precum și la terasele acestora este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități.

(3) Măsurile prevăzute la pct. 1 și pct. 2 se aplică şi operatorilor economici care desfăşoară activităţi în spaţiile publice închise care au un acoperiş, plafon sau tavan şi care sunt delimitate de cel puţin 2 pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent.

(4) În situaţia în care activitatea operatorilor economici prevăzuţi la pct. 1 și pct. 2 este restricţionată sau închisă se permit prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective.

(5) Operatorii economici prevăzuți la alin.(1) și alin. (2) vor respecta obligațiile stabilite prin ordin al ministrului sănătății și al ministrului economiei, antreprenoriatului și turismului, emis în temeiul art. 71 alin 2 din legea 55/2020, cu modificările și completările ulterioare.

(6) Prepararea, comercializarea și consumul produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice sunt permise în spațiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber cu excepția celor prevăzute la alin (3), cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite în ordinul ministrului sănătății și al ministrului economiei, antreprenoriatului și turismului și al președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, emis în temeiul art. 71 alin 2 din legea 55/2020, cu modificările și completările ulterioare.

(7) Activitatea în baruri, cluburi și discoteci este interzisă.

15. Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activitatea în spații închise în domeniul sălilor de sport și/sau fitness este interzisă.

16.Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de administrare a piscinelor interioare este interzisă.

17. Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este interzisă.

18. Activitatea operatorilor economici care administrează locuri de joacă pentru copii în spații închise este interzisă.

19.Activitatea operatorilor economici care administrează săli de jocuri este interzisă.

20. În condițiile art 5 alin (3) lit.f din Legea nr.55/2020, cu modificările și completările ulterioare, activitatea piețelor agroalimentare, inclusiv a piețelor volante, a târgurilor, bâlciurilor și a talciocurilor, definite potrivit art 7 alin.(1) din Hotărârea Guvernului nr. 348/2004 privind exercitarea comerțului cu produse și servicii de piață în unele zone publice, cu modificările și completările ulterioare, se desfășoară în condițiile stabilite prin ordin comun al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, al ministrului sănătății și al ministrului muncii și protecției sociale.

21 (1) Atestarea vaccinării, testării sau vindecării de infecția cu virusul SARS-CoV-2 se realizează prin intermediul certificatelor digitale ale Uniunii Europene privind COVID-19, în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 68/2021 privind adoptarea unor măsuri pentru punerea în aplicare a cadrului european pentru eliberarea, verificarea și acceptarea certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID pentru a facilita libera circulație pe durata pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare.

(2) Organizatorii/Operatorii economici care desfășoară activități potrivit prezentei hotărâri au obligația de a scana codul QR de pe certificatul digital al Uniunii Europene privind COVID-19 folosind secțiunea «Verificare reguli interne» din aplicația mobilă «Check DCC» pentru verificarea autenticității, valabilității și integrității certificatului, fără a se reține niciun fel de date sau informații din certificatul verificat.

(3) În cazul persoanelor fizice provenite din state ale căror autorități nu emit certificate digitale ale Uniunii Europene privind COVID-19 sau documente compatibile cu aceste certificate, organizatorii/operatorii economici care desfăşoară activităţi potrivit prezentei anexe au obligația de a verifica existența documentelor, pe suport hârtie sau în format electronic, care să ateste vaccinarea, testarea sau vindecarea de infecția cu virusul SARS-CoV-2 a acestor persoane.

(4) Obligaţia de a prezenta rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 72 de ore, sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 48 de ore, nu se aplică în cazul persoanelor care au vârsta mai mică sau egală cu 12 ani.

22 Pentru prevenirea răspândirii infecţiilor cu virusul SARS CoV-2, în perioada stării de alertă se interzic efectuarea transportului rutier de persoane prin servicii ocazionale, precum şi suplimentarea unor curse regulate, potrivit reglementărilor în vigoare, în scopul participării la procesiunile şi/sau pelerinajele religioase către locurile unde se desfăşoară aceste activităţi.

23. (1) Operatorii de transport de călători vor monitoriza permanent gradul de încărcare a mijloacelor de transport pe care le deservește, în scopul diminuării aglomerației din vehicule și stații, mai ales la orele de vârf.

(2) Se va respecta circuitul de urcare/coborâre în mijloacele de transport, după cum urmează:
- accesul pasagerilor se va efectua prin ușa din față, iar coborârea pe celelalte uși;
- în tramvaie, accesul pasagerilor se va efectua prin ușa din mijloc, iar coborârea pe celelalte uși.

(3) Operatorii de transport de călători vor informa călătorii cu privire la obligativitatea purtării corecte a măștii de protecție și a evitării consumului de produse alimentare în mijloacele de transport în comun, prin mijloace audio-video și prin afișare în mijloacele de transport în comun.

24. Metrorex SA va informa și îndruma publicul călător prin instalațiile de sonorizare despre situațiile de aglomerare apărute și îl va informa asupra obligativității de a păstra distanțarea fizică și de a purta corect masca de protecție.

Mentionam ca regimul contravențional aplicabil pentru nerespectarea măsurilor dispuse este cel stabilit la art. 64 – 70 din Legea nr.55/2020.

În funcție de evoluția situației epidemiologice la nivelul Municipiului București se vor putea institui măsuri suplimentare, cu respectarea normelor legale în vigoare.
 

Articol recomandat de sport.ro
Kosovarii nu au uitat de România! Cum au reacționat după tragerea la sorți a preliminariilor Cupei Mondiale
Kosovarii nu au uitat de România! Cum au reacționat după tragerea la sorți a preliminariilor Cupei Mondiale
Citește și...
Un tânăr de 15 ani a furat mașina părinților și a plecat să se plimbe. Momentul în care lovește un stâlp | VIDEO
Un tânăr de 15 ani a furat mașina părinților și a plecat să se plimbe. Momentul în care lovește un stâlp | VIDEO

Imprudența unui adolescent de 15 ani din Tecuci se putea încheia tragic. Băiatul a furat de la părinți cheile unei mașini și a plecat să se plimbe cu un prieten.  

Casa de lângă Cluj împodobită de Crăciun ca un OZN. Vlad, proprietarul, plătește 400 de lei în plus la curent în decembrie
Casa de lângă Cluj împodobită de Crăciun ca un OZN. Vlad, proprietarul, plătește 400 de lei în plus la curent în decembrie

În așteptarea lui Moș Crăciun, unii s-au pregătit în stil mare! Și-au împodobit casele cu ghirlande luminoase, globuri și figurine desprinse din povești.

Cât a ajuns să coste un sejur la Poiana Brașov, cu petrecerea de Revelion „cu artiști celebri”. De Crăciun e puțin mai ieftin
Cât a ajuns să coste un sejur la Poiana Brașov, cu petrecerea de Revelion „cu artiști celebri”. De Crăciun e puțin mai ieftin

Dacă până acum stațiunile de la munte au fost mai mult goale, de sărbători gradul de ocupare se anunță de cel puțin 80% în Poiana Brașov și pe Valea Prahovei.

Recomandări
Surse | Răsturnare de situație în privința candidatului comun. Ruptura produsă deja în noul Guvern
Surse | Răsturnare de situație în privința candidatului comun. Ruptura produsă deja în noul Guvern

Candidatul comun pentru alegerile prezidențiale de anul viitor este pus sub semnul întrebării în noul Executiv.

Sebastian Burduja, triumfător pe Facebook: România exportă curent din energie eoliană, „verde și ieftină”
Sebastian Burduja, triumfător pe Facebook: România exportă curent din energie eoliană, „verde și ieftină”

România exportă din nou energie, produsă acum din centralele eoliene, afirmă ministrul de resort Sebastian Burduja, care pledează pentru acest tip de energie verde. Apa din lacurile de acumulare, pentru energia hidro, trebuie păstrată, spune el.

Dezinformări în mediul online. Reacția MApN după campania de fake news legată de „legea dronelor”. Prevederile proiectului
Dezinformări în mediul online. Reacția MApN după campania de fake news legată de „legea dronelor”. Prevederile proiectului

Apărarea și securitatea României nu sunt amenințate de Aliați și parteneri, spune răspicat MApN, care dezminte astfel dezinformările apărute pe tema modificărilor legislative în ceea ce privește apărarea spațiului aerian național împreună cu NATO.