Cât economisești dacă gătești acasă preparatele pentru Crăciun, în loc să le iei gata pregătite

×
Publicitate

Au mai rămas doar 18 zile până la Crăciun, timp suficient pentru câteva lecții de gătit. Restaurantele și băcăniile au pregătit meniuri de sărbătoare, însă prețurile nu sunt chiar simbolice.

O masă completă pentru patru persoane poate să coste și 1.500 de lei.

Așadar, acesta poate fi anul în care avem șansa să ne probăm îndemânarea, la cratiță.

Internetul este plin de oferte de sarmale, pentru cei care vor să le comande gata pregătite pentru masa de sărbători. Doar că, dintr-un preparat relativ ieftin, au ajuns să concureze în materie de preț cu fripturile sofisticate.

Am ales întâmplător patru oferte de sarmale, de la diverse restaurante din București.

Toate depășesc suta de lei. O oală cu 30 de bucăți costă, în medie, 150 de lei. Un preț mult mai mare decât dacă am găti acasă, de exemplu. Am făcut un calcul.

În total, dintr-un kilogram de carne de porc am reuși să facem 70 de sarmale, iar toate ingredientele ne-ar costa, în medie, 120 de lei.

Concluzia: cu aceeași bani pe care i-am da pe comandă, am reuși să punem pe masă aproape de trei ori mai multe sarmale.

În aceste condiții, unii clienți se gândesc de două ori înainte să comande. Dacă anul trecut, pe vremea aceasta, listele de comenzi erau aproape pline, acum mulți vor face drumuri mai dese la bucătărie.

Cei mai norocoși, s-au „abonat” deja la oala de sarmale a părinților. Așa că a început și goana după ingrediente.

Ionuț Anghel, reprezentantul unei carmangerii: „Cred că de la începutul lunii noiembrie au început să se aprovizioneze, au început să își pună la congelator ușor, ușor toate cele de care au nevoie pentru perioada sărbătorilor. Cumpără tot ce pot congela, carnea pentru sarmale, pentru piftie, pentru friptură."

Doar că, de Crăciun poftim multe alte lucruri. Un cozonac clasic costă în medie 80 de lei, însă cei cu mai multă umplutură ajung și la 150 de lei. O friptură de porc la tavă, costa 100 de lei kilogramul. La fel și salata de boeuf.

Există și variante de meniuri complete pe care le puteți comanda de sărbători. Pentru 4 persoane o să dați între 600 și 1.500 de lei, în funcție de complexitatea preparatelor. Proprietarii unei băcănii din capitală, de exemplu, au pregătit trei variante inclusiv pentru vegetarieni.

Marius Tudosie, proprietarul unei băcănii: „Față de anii trecuți, totuși, suntem mai jos ca număr de comenzi efective. Oamenii poate că au devenit un pic mai prudenți cu cheltuielile. Sunt foarte multe schimbări care afectează tocmai companiile mici, iar publicul nostru este format preponderent din antreprenori, și asta cred că îi face să fie un pic mai precauți în materie de cheltuieli.”

Bucătarii profesioniști vor face antreuri, felurile principale pentru prânz și cină, cozonac și prăjituri.

Articol recomandat de sport.ro
Sorana Cîrstea, o raritate! Ce scriu americanii după calificarea în optimile de la US Open
Sorana Cîrstea, o raritate! Ce scriu americanii după calificarea în optimile de la US Open
Citește și...
România, țara căutată tot mai mult de nomazii digitali. Îi avantajează viteza bună la internet și costul vieții încă mic

Cu una dintre cele mai bune viteze la internet din Europa și cu un cost al vieții încă mic, România este o destinație tot mai căutată de străinii care pot munci de la distanță.

Mașinile de marfă și cele care strâng gunoiul ar putea fi interzise pe timpul zilei, pentru a reduce traficul și poluarea

Mașinile de marfă, dar și cele care strâng gunoiul ar putea fi interzise pe timpul zilei, în Capitală, ca sa nu mai încurce traficul, și pentru a reduce poluarea. Sau cel puțin asta își propune un proiect aflat în dezbatere publică.

Prețurile imobiliare din București, depășite de cele din Brașov. De ce este căutat acest oraș

Bucureștiul este detronat ușor, dar sigur și a ajuns abia pe locul trei în topul orașelor cu cele mai mari prețuri din domeniul imobiliar.

Recomandări
Un atac rusesc asupra României și Rep. Moldova, simulat într-un exercițiu în SUA. Cum ar trebui să reacționeze Washingtonul

Un exercițiu de simulare desfășurat luni în SUA a analizat un scenariu în care Rusia atacă Republica Moldova în 2028, iar o dronă lovește un depozit de combustibil din România, provocând victime civile.

Harta pensiilor din România. Județele în care se încasează cele mai mari și cele mai mici sume. Paradoxul din clasament

Noi date de la Casa de Pensii ne arată care sunt veniturile celor care și-au încheiat anii de muncă în funcție de județele în care trăiesc. 

Vremea se schimbă în România. ANM anunță caniculă și vijelii în mai multe regiuni | HARTĂ

România se confruntă sâmbătă cu un nou episod de căldură, dar și cu fenomene meteo severe în mai multe regiuni. ANM a emis mai multe atenționări Cod galben pentru temperaturi ridicate, caniculă, disconfort termic, intensificări ale vântului și vijelii.