Cai furați din Franța au fost găsiți în România. La ce erau folosiți

62584941
Shutterstock

O reţea de trafic cu cai de tracţiune între Franţa şi România a fost destructurată la jumătatea lunii octombrie şi şapte suspecţi au fost arestaţi în cele două ţări, a anunţat Procuratura din Besançon.

Patru dintre cele nouă animale, furate în mai şi iunie, „au fost găsite în România în stare bună de sănătate”, a precizat procurorul Cédric Logelin, într-o conferinţă de presă, relatează AFP, scrie News.ro.

Infractorii au furat cai din Franța și România

Aceşti cai de tracţiune din rasa Comtois au fost furaţi în departamentele Doubs, Territoire de Belfort şi Haute-Savoie, din estul Franţei.

Infractorii au intrat cu camioanele pe câmp şi au încărcat animalele, a căror valoare este estimată la aproximativ 5.500 de euro fiecare.

Furturile au provocat o mare agitaţie atât în rândul crescătorilor, cât şi al apărătorilor animalelor.

„Unii au declarat chiar că aceste furturi de cai erau ca şi cum li s-ar fi furat copiii”, a declarat procurorul Logelin.

„Am ştiut imediat că aceşti cai nu vor fi revânduţi pentru carne, deoarece se ştie că sunt folosiţi pentru robusteţea lor foarte renumită în lucrările de tracţiune a lemnelor în pădure”, a adăugat magistratul.

Ancheta s-a realizat în cooperare internațională

Ancheta a fost realizată în cooperare cu poliţia şi jandarmeria română, sub autoritatea Parchetului General al României, şi în colaborare cu autorităţile din Germania, Republica Cehă, Slovacia şi Ungaria, a precizat procurorul.

„Parchetul din Besançon a primit sprijin din partea Biroului de asistenţă penală internaţională şi din partea magistratului francez detaşat la Ambasada Franţei în România, ceea ce a dus la mai multe arestări în România, în această săptămână”, a declarat procurorul francez.

Trei persoane suspectate de a fi autorii furturilor au fost arestate în România, iar două persoane suspectate de a fi tăinuitorii animalelor au fost arestate în jurisdicţia tribunalului judiciar din Besançon.

Alte două persoane suspectate că ar fi furnizat un vehicul autorilor şi ar fi făcut recunoaşteri au fost, de asemenea, arestate.

„Avem posibilitatea de a cita persoane care locuiesc în România pentru infracţiuni comise în Franţa şi, în acest caz, acestea sunt judecate de tribunalul penal din Besançon”, a precizat procurorul Cédric Logelin.

Furtul comis în bandă organizată se pedepseşte cu 15 ani de închisoare.

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Doi oameni de afaceri din Voluntari, cercetați pentru evaziune fiscală. Trebuie să plătească o cauțiune de 1 milion de lei

Cei doi oameni de afaceri din Voluntari, perchezitionati marți de procurorii DNA pentru evaziune fiscala cu masini second hand, au fost plasati sub control judiciar pentru 60 de zile.

NATO testează descurajarea nucleară în exercițiul „Steadfast Noon”: Premieră în strategia Alianței

Un avion de vânătoare olandez a decolat marți de la baza aeriană Volkel din Țările de Jos, fără arme nucleare la bord, dar într-un exercițiu crucial al NATO, denumit „Steadfast Noon”.

Șeful Armatei: „Nu intrăm într-un război, dar ne pregătim ca pentru unul”. Ce spune despre trimiterea de trupe în Ucraina

Şeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiţă Vlad, a declarat că România nu intră într-un război, dar că trebuie să se pregătească ca pentru un război.

Recomandări
Ecuația cu 47 de necunoscute a Guvernului Mureșan. Premierul desemnat are 10 zile să obțină voturile necesare

România are o nouă nominalizare pentru funcția de premier. Președintele Nicușor Dan a făcut anunțul după mai bine de șase ore de consultări cu partidele politice și aproape cinci luni de interimat guvernamental.

Piața neagră a meditațiilor. Profesorii ar fi ascuns peste un miliard de lei de ANAF

După o creștere constantă, în 2025, mai puțini profesori au declarat la ANAF venituri din meditații. Doar 12.500 de cadre didactice, din 250.000, au plătit impozit pentru banii primiți, după ce au pregătit elevi în privat.  

ADDA, despre boala Lyme și momentul în care a trebuit să o ia de la capăt: „Am crezut că sunt nebună”

Un diagnostic, ani de întrebări fără răspuns și decizia de a o lua de la capăt. ADDA este invitata primului episod al podcastului „Punct. Și de la capăt” cu Cosmin Stan.