Potrivit datelor transmise de autorități, în perioada 1-15 mai 2026 au fost înregistrate 2.620 de cereri pentru abonamente de parcare, cu 75% mai multe comparativ cu perioadele similare din lunile precedente.
Creșterea numărului de abonamente s-a reflectat și în încasările Companiei Municipale Parking București. În primele două săptămâni din mai au fost încasate peste 8,4 milioane de lei, aproape dublu față de începutul lunii martie, când veniturile s-au ridicat la 4,8 milioane de lei.
În paralel, Compania Municipală Parking București continuă extinderea locurilor de parcare cu plată din oraș. Din martie și până în prezent au fost amenajate aproximativ 1.400 de noi locuri de parcare pe mai multe artere din Capitală, printre care Bretea Eroilor, Dimitrie Gerota, Brezoianu, Iancu de Hunedoara, Paris, Cameliei, Petru Poni, Turnul Eiffel, Ghica Tei și Doamna Ghica.
„Alte 2.000, existente, au fost retrasate. Am ajuns, astfel, la 47.520 de locuri de parcare. La începutul anului erau 46.000 de locuri”, a precizat Primăria Capitalei.
Autoritățile au anunțat că noi parcări sunt în curs de amenajare pe Șoseaua Viilor și pe strada Victor Manu.
Cât costă parcarea în București
Tarifele pentru locurile de parcare marcate cu albastru sunt:
· 5 lei/oră
· 30 lei/zi
· 500 lei/lună
Achitarea abonamentului permite parcarea pe orice loc disponibil din București.
Pentru riverani, tarifele sunt de 50 de lei/lună sau 500 de lei/an, dacă sunt îndeplinite condițiile de eligibilitate: mașina trebuie să fie înmatriculată în București, iar proprietarul să aibă domiciliul sau reședința în Capitală, în apropierea unui parcaj public cu plată.
„Parcarea se plătește în intervalul orar 08.00 – 20.00, prin SMS la 7576, prin aplicațiile mobile Parking București, AmParcat, Qport; cu cardul la parcometre sau cash, la automatele SelfPay din magazinele din proximitate”, a mai precizat sursa citată.