S-au deschis restaurantele la interior pe Valea Prahovei. Ce se întâmplă în Brașov

×
Publicitate

Avem şi o veste bună în prag de An Nou. Marți, pe Valea Prahovei s-au redeschis restaurantele, pentru că rata de infectare cumulată în Sinaia, Buşteni şi Azuga a scăzut sub 3 la mia de locuitori.

 

Staţiunile s-au înviorat imediat, chiar dacă localurile funcţionează la 30% din capacitate.

În zona Brașovului, în schimb, atmosfera nu este una de sărbătoare. Autorităţile nu au dat dezlegare pentru folosirea spaţiilor închise.

Sinaia a fost plină astăzi de turişti. Oamenii au forfotit pe străzi în căutarea unui restaurant care i-ar putea primi.

La intrarea în unele localuri, s-a stat la coadă. De la jumătatea lunii trecute, în Sinaia, turiştii au putut mânca doar pe terase, în vânt şi uneori în ploaie. Acum savurează bucatele în tihnă şi se pot întinde la vorbă.

„Este un lucru bun pentru oamenii care vor să iasă, să socializeze. Şi este un lucru bun şi pentru ei (întreprinzătorii, n.r.) În sfârşit, după luni de zile în care săracii au supravieţuit nu ştiu cum, în sfârşit să aibă şi consumatori, e o gură de aer" spune un client.

Atmosfera este veselă nu doar în rândul clienţilor. Ospătarii par mai prietenoşi ca niciodată.

Adrian Busuttil, șef de restaurant: "Jumătate echipa a fost aici, jumătate acasă.”

Reporter: Şi acum v-aţi reunit?

Adrian Busuttil: „Da, acum s-a reunit şi e frumos. A fost fost greu pentru noi, acum sperăm să rămânem deschişi”.

Pe Valea Prahovei, restaurantele s-au deschis, după o şedinţă extraordinara a Comitetului Judeţean pentru situaţii de urgenţă.

Sinaia, Buşteni şi Azuga au acum mai puţin de trei cazuri de îmbolnăvire cu SARS-CoV-2 la mia de locuitori, potrivit CJSU Prahova.

SINAIA - 2,49
BUŞTENI - 2,72
AZUGA - 1,91

Vlad Oprea, primar Sinaia: „Dacă de Crăciun a fost închis, măcar de Revelion să funcţioneze la 30% din capacitate. Această măsură a venit ca o gură de oxigen de saturaţie 100% de care oamenii au nevoie."

Şi în Buşteni aşteptarea a luat sfârşit.

Monica Stănculescu, ospătar: „Am stat acasă, am aşteptat să deschidem, şi astăzi aşteptăm să coboare turiştii de pe pârtie să-i servim cu un vin fiert."

În Braşov - în schimb - autorităţile nu se grăbesc.
Deşi localităţile Bran, Moeciu şi Zărneşti au o rată de infectare mai mică de 3, evaluarea lor va avea loc din 31 decembrie încolo.

BRAN - 2,05
MOECIU 1,67
ZĂRNEŞTI 2,99

SURSĂ: CJSU BRAŞOV

Brașovul are un număr mare de infectări, aşa că atât în oraş, cât şi în Poiană sunt deschise doar restaurantele hotelurilor şi numai pentru clienţii cazaţi acolo.

La Băile Felix, însă, turiştii vor lua masa mai confortabil de acum înainte.

„E un moment pe care-l aştepta lumea, după această perioadă grea, prin care am trecut fiecare" spune un turist.

„Păstrăm distanţă, masca până la masă. Deci e super" spune altcineva.

Proprietarii restaurantelor au aşezat mesele la cel puţin un metru şi jumătate distanţă una faţă de cealaltă şi nu permit să se aşeze mai mult de 6 persoane la o masă.

Dumitru Fechete, director complex balnear: „Facem tot posibilul să asigurăm condiţiile de distanţare, condiţiile igienico-sanitare şi oamenii să se simtă bine şi să fie în condiţii de siguranţă."

Pe litoral, restaurantele sunt închise. În plus, municipiul Constanța şi staţiunea Mamaia rămân în carantină cel puţin până pe 1 ianuarie.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul
Citește și...
62166336
STS: Populația generală se va putea înscrie pentru vaccinare, fără a fi nevoie de o semnătură electronică

Persoanele din etapa 3 de vaccinare vor putea să se înscrie fără a fi condiționate de deținerea unui certificat digital calificat, potrivit STS.

62166468
Tot mai mulți români comandă preparate de Revelion. Instrucțiuni video direct de la bucătar

Petrecem în casă în acest an de Revelion, dar la masă mulți români se vor simți ca la restaurant. Curg comenzile cu livrare la domiciliu în toată țara.

62166508
Sistemul mixt de muncă ar putea fi adoptat în 2021. Ce presupune munca de acasă combinată cu cea de la birou

Birourile multor companii altădată pline până la refuz vor şi în 2021 etaje goale. Cel puţin în prima jumătate a anului, până când vaccinul anti-COVID va fi disponibil pentru toată populaţia, majoritatea angajaţilor vor continua să lucreze de acasă.

Recomandări
Shutterstock oameni la guvern
România a scapat de „junk”, dar pericolul rămâne. Cum a reacționat cursul euro-leu după decizia S&P

România a scăpat de retrogradarea ratingului de țară și rămâne în categoria statelor recomandate investițiilor. Agenția Standard and Poor's avertizează, însă, că dacă nu se va instala un nou guvern, pericolul „junk" la următoarea evaluare este uriaș.

Nicusor dan donald trump x
Fotografia cu Nicușor Dan și Donald Trump, analizată de experți. Ce spun despre autenticitatea imaginii

Fotografia în care președintele Nicușor Dan și partenera lui apar alături de Donald Trump la New York stârnește controverse.

62398345
Ce spun ungurii despre cel mai mare parc fotovoltaic din Uniunea Europeană care va fi construit în România

Un proiect uriaș de energie solară ar putea transforma România într-unul dintre cele mai importante centre de producție de energie fotovoltaică din regiune, scrie presa ungară.