Un nou Eurobarometru, realizat de Parlamentul European, arată că în timp ce jumătate dintre cetățenii Uniunii sunt pesimiști în legătură cu ce va urma, noi părem ceva mai încrezători. Optimismul scade abia atunci când ne referim la situația personală. Când vine vorba de traiul de zi cu zi, ne temem de scumpiri și de pierdere locului de muncă.
Conform ultimului eurobarometru, Europa pare tot mai nesigură în ochii cetățenilor ei — iar pesimismul câștigă teren în fața încrederii.
Corespondent PRO TV: „Datele scot la iveală un optimism neașteptat al românilor legat de viitorul lumii. 56% sunt încrezători în ceea ce urmează, cu 12 procente peste media europeană. Când vine vorba de viitorul Uniunii Europene sau al țării în care locuiesc, pesimismul europenilor urcă spre 40%, dar și aici românii rămân ceva mai optimiști, însă cu o diferență mică, de două-trei procente. Surpriza vine la nivel personal când se gândesc la propriul viitor sau la cel al familiei. Românii devin mai rezervați. Cu toate acestea, peste 70% rămân optimiști în toate domeniile analizate”.
Deși jumătate dintre europeni cred că nivelul lor de trai va rămâne stabil în următorii cinci ani, aproape o treime - inclusiv românii - se așteaptă la vremuri mai grele. Procentul este mult mare însă - peste 40 la sută - în Franța, Belgia sau Slovacia. Totuși, 20% dintre români consideră că nivelul lor de trai va crește în următorii cinci ani — peste media europeană de 16 la sută.
Temerile românilor
Prețurile ridicate continuă să afecteze nivelul de trai al cetățenilor, iar acest lucru se vede clar și în prioritățile noastre.
Patru din zece români spun că Parlamentul European ar trebui să se concentreze în primul rând pe combaterea scumpirilor, pe economie și pe crearea de locuri de muncă. Temele de mediu sau migrația, aflate sus pe agenda altor state europene, rămân secundare pentru români.
În același timp, sentimentul de insecuritate crește. Apărarea și securitatea sunt văzute drept priorități-cheie pentru viitorul Uniunii, iar îngrijorările legate de conflictele din apropierea Uniunii, atacurile cibernetice sau dezinformarea, sunt mai puternice decât în urmă cu câțiva ani. 61% dintre români se declară îngrijorați de prezența dronelor străine în apropierea granițelor — un procent aproape identic cu media europeană.
Imaginea Uniunii Europene rămâne una pozitivă pentru aproape jumătate dintre români. Dar sprijinul pentru apartenența României la UE e mai slab decât în alte țări.
Dan Barna, europarlamentar Euromania: „Plătim practic prețul. Și este un alt sondaj tot așa, zilele trecute, în care România era pe locul doi, dacă nu mă înșel, la expunerea la dezinformare. Multe dintre ele sunt campanii de dezinformare explicită finanțate de Rusia sau de alte, de alte forțe interesate”.
Sondajul Eurobarometru al Parlamentului European a fost realizat în perioada 6-30 noiembrie 2025, în cele 27 de state membre. Au fost intervievate peste 26.453 de persoane.