Măsuri după atacul asupra Electrica. România va înființa un centru de securitate cibernetică în energie

×
Publicitate

România va avea un centru cu specialiști IT, dedicați securității cibernetice în energie.  

Decizia de înființare ajunge pe masa Guvernului, la numai câteva zile după ce una dintre cele mai mari companii din energie, de la noi, a fost ținta unui atac, din fericire oprit la timp.

Responsabilii de la noi spun însă că astfel de evenimente se vor înmulți și, fără echipe specializate care să le prevină și să le combată, ar putea duce la blocaje în sistemul național.

Proiectul pentru înființarea Centrului de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică în Energie va fi discutat în regim de urgență. Un atac de amploare a avut loc asupra grupului Electrica chiar la începutul acestei săptămâni.

În acest centru vor lucra 34 de specialiști. Vor munci pe echipe, în ture, ca să asigure o supraveghere permanentă a sectorului energetic.

Din aceste echipe vor face parte specialiști în investigații IT, analiști și arhitecți de securitate cibernetică, dar și auditori. Fără această echipă de răspuns la incidente de securitate informatică, sectorul energetic național este vulnerabil în fața atacurilor care vor viza noile tehnologii, recunosc oficialii.

Pericolele care pândesc sunt uriașe, pentru că atacurile cibernetice pot paraliza producerea, furnizarea și transportul de electricitate, gaze sau energie termică.

Andrei Nicolae Popa, consilier Ministerul Energiei: „Vom preveni genul de atacuri care au fost și acum două zile asupra companiei Electrica și vom combate atacurile, pentru că nu vom putea spune că nu vor mai fi, ci dimpotrivă, chiar se vor multiplica în următorii ani, iar acest centru va ști cum să le combată, astfel încât să nu afecteze puternic infrastructurile companiilor din energie. Vorbind de mii de atacuri cibernetice pe sector în fiecare zi, mă refer atât la atacuri minuscule, ușoare, de tip DDOS, phishing, cât și la atacuri complexe, de tip APT, care presupun activități de intelligence, supraveghere pentru furturi de date, compromiterea unor interese de stat, blocaj în momente critice ale sistemului energetic național.”

Chiar dacă deocamdată aceste atacuri sunt combătute eficient, legislația europeană și națională ne impune să avem și astfel de centre de răspuns specializate.

Mihai Rotariu, manager de comunicare DNSC: Vorbim despre expertiză specializată în acel sector specific, cum e cel energetic, iar specialiștii care lucrează în acel domeniu dețin cunoștințe aprofundate despre tehnologiile, sistemele și vulnerabilitățile sectorului lor mai bine decât orice alți experți în cybersecurity.”

În cazul atacului cibernetic asupra Electrica, infractorii au vrut să preia controlul asupra unui sistem de comunicații și achiziții foarte important al companiei. Atacul a fost oprit la timp, fără a fi afectate sistemele esențiale ale companiei care numără 4 milioane de clienți.

Măsurile sunt luate pe măsură ce România dezvoltă mai multe proiecte energetice care vor fi puternic digitalizate și automatizate. Printre altele, este vorba despre hidrocentrala Tarnița-Lăpuștești, exploatarea de gaze din Marea Neagră, minireactoarele nucleare de la Doicești, noile reactoare de la Cernavodă, dar și de cablul de curent continuu de înaltă tensiune care va traversa țara.

Articol recomandat de sport.ro
Ester Exposito, iubita lui Kylian Mbappe, a făcut senzație pe internet cu ultimele postări
Ester Exposito, iubita lui Kylian Mbappe, a făcut senzație pe internet cu ultimele postări
Citește și...
Facebook, WhatsApp și Instagram au picat în România și în alte state. Doar unii utilizatori sunt afectați. Reacția Meta

Rețeua Facebook a picat pentru o parte din utilizatorii din România, iar WhatsApp are dificultăți în trimiterea mesajelor.

Cât costă un coș de cumpărături pentru masa de Crăciun. Care sunt prețurile la cozonaci

Cu o tobă, o șuncă, un șir de cârnați și o bucatâ zdravănă de brânză, plus o pâine de casă, deja s-a umplut un coș standard pentru masa de Crăciun.

Ce a apărut în locul în care au murit cei doi tineri din Ploiești, la câteva ore după teribilul accident. FOTO

Doi tineri, de 26 și 27 de ani, au murit, în noaptea de marți spre miercuri, într-un accident șocant care s-a produs pe bulevardul Independenței din Ploiești. Mașina în care se aflau aceștia s-a izbit violent de un stâlp de electricitate.

Recomandări
Noua lege a salarizării a fost pusă în dezbatere publică. Plafonul de 20% pentru sporuri rămâne în vigoare

Proiectul noii legi privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice a fost pus în dezbatere publică, documentul propunând o reformare a modului în care sunt stabilite salariile în sectorul bugetar. 

Șeful Cancelariei premierului: Ne confruntăm cu cel mai scăzut nivel al Dunării din istoria măsurătorilor

Dunărea are în prezent cel mai scăzut nivel din istoria măsurătorilor, a transmis, joi, şeful Cancelariei premierului, Mihai Jurca.

Ararat-Armenia - Universitatea Craiova, LIVE pe VOYO Sport 1, joi, de la 19:00. Oltenii joacă pentru calificare

Universitatea Craiova este la un singur meci distanță de calificarea în grupa UEFA Europa League. După 1-1 pe Stadionul „Ion Oblemenco”, oltenii joacă joi, 27 august, de la ora 19:00, returul decisiv cu Ararat-Armenia, la Erevan.