România pierde, anual, un miliard de dolari pentru că nu transformă în ulei toată cantitatea de floarea soarelui

×
Publicitate

România pierde în fiecare an un miliard de dolari pentru că nu transformă în ulei toată cantitatea de semințe de floarea soarelui recoltată.

Din aproape 20 de fabrici mari de ulei cate erau în 1990, țara noastră mai are doar cinci. Ar fi un moment bun pentru autorități să dezvolte această industrie, de vreme ce pe piața europeană nu mai ajunge uleiul pe care îl exporta Ucraina în timp de pace.

Cu peste un milion de hectare pe care le-a avut cultivate cu floarea soarelui, România a fost anul trecut cel mai mare producător de astfel de semințe din Uniunea Europeană. 

Recolta a fost 3,3 milioane tone, dar două treimi au plecat la export 

Bulgaria, Turcia, Ungaria și țări din Asia sau vestul Europei precum Olanda, Franța și Spania, au fost principalii beneficiari ai producției din România.

Cristian Ciocan, producător de floarea soarelui și ulei: „Partea care a rămas, 1.300 de tone, se află la ferme mici. La mici producători cum sunt și eu, de 50-30 de hectare, și trebuie să fim foarte atenți cu aceste stocuri rămase.”

România nu are o politică de protecție a siguranței alimentare interne - așa cum aplică, de pildă, Ucraina - țară care asigura între 35 și 45 la sută din uleiul de floarea soarelui prelucrat în Uniunea Europeana, iar la noi exportul nu poate fi controlat.

Semințe în valoare de peste 600 de milioane de euro au ieșit din țără acum doi ani, iar în 2021, trendul s-a menținut.

Mircea Kipăilă, asociația agricultorilor Constanța: „Din păcate, nu prelucrăm tot, mai vindem și materie primă de floarea soarelui și atunci cred ca trebuie să ne axăm pe fabricile de prelucrare.”

În aceste fabrici de prelucrare, România ar trebui să își producă uleiul pe care îl consumă, dar nu sunt suficiente ca sa prelucreze toată recolta de semințe de floarea soarelui. 

Erau 17 fabrici de ulei în 1990, dar după privatizări și vânzari succesive multe s-au închis 

În țară mai sunt doar cinci mari producători de ulei de floarea soarelui și cateva zeci de companii mici.

Cristian Ciocan, producător de floarea soarelui și ulei: „Noi producem ulei presat la rece. Prin presarea la rece extragem doar 30% din conținutul de ulei din semințe. Suntem forțați să lucrăm la foc continuu. Încercăm din noiembrie sa facem un stoc.”

Situația din Ucraina a complicat lucrurile. Asociația europeană din Industria Uleiului Vegetal sustine că aproape 200 de mii de tone de ulei care veneau din această țară au încetat să mai fie trimise în porturile europene.

Pentru România este o șansă să facă profit. Acum pierdem un miliard de dolari pe an pentru că nu transformăm floarea soarelui în ulei și o trimitem la export neprelucrată. 

Statul încurajează producția de semințe oleaginoase, ca să nu existe probleme cu stocurile 

Alexandra Avram, APIA Prahova: „La un hectar de cultură de floarea soarelui, dacă exploatația este mai mică de cinci hectare, subvenția este de 170,31 de euro pe hectar. Dacă exploatația depașește o suprafața de cinci hectare, cuantumul este 213,45 de euro pe hectar.”

Ministerul Agriculturii își propune să stimuleze și investițiile în spații de depozitare și fabrici de procesare. Există fonduri europene - transmit cei reponsabili - care pot acoperi între 50 și 90 la sută din sumele necesare.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62225204
Criza hârtiei pentru ambalaje și cărți se adâncește. Tipografiile și fabricile de profil, în pericol

Criza hârtiei pentru ambalaje și cărți ia amploare și pune în pericol tipografiile și fabricile de profil. Materia primă se găsește tot mai greu și este mai scumpă, după ce furnizorii din Rusia au fost eliminați de pe piața europeană.

62247086
Controalele după haosul din benzinării au adus amenzi usturătoare și chiar închiderea unei stații de carburant

Controalele după haosul din benzinării au adus amenzi de două milioane de lei și chiar închiderea pentru o lună a unei stații de carburant.

62247457
Amiralul Tony Radakin, șeful armatei britanice, pentru prima dată în România: „Trupele noastre colaborează foarte bine”

Șeful armatei britanice, amiralul Tony Radakin, se află pentru prima dată în vizită în România.

Recomandări
Luca niculescu inquam george calin 7
Cele două variante de guvern luate în calcul de Luca Niculescu. Cum ar putea ajunge să depindă de voturile SOS România

Calculele pentru Guvernul Niculescu se complică și mai tare în condițiile în care PSD și PNL se situează pe poziții opuse. 

62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

Vlcsnap 2026 10 09 19h14m01s650
O româncă de 37 de ani a fost ucisă de soțul ei în Spania, apoi bărbatul s-a sinucis. Cei doi se aflau în proces de divorț

Tragedie într-o comunitate de români din Spania. O româncă de 37 de ani a fost ucisă de soțul ei, tot român, cu care avea două fete minore. După ce și-a omorât soția cu un cuțit, bărbatul s-a sinucis.