România organizează din nou celulă de criză pentru a-i aduce din Congo pe mercenarii lui Potra, ”bodyguardul” lui Georgescu

62503991

Statul român organizează din nou o celulă de criză pentru a-i aduce în țară din Congo pe mercenarii lui Horațiu Potra, ”bodyguardul” lui Călin Georgescu. Sute de mercenari plătiți de Potra pentru a ucide se află sub asediul rebelilor.

Statul român a convocat din nou o celulă de criză pentru salvarea sutelor de mercenari din solda lui Horațiu Potra, ”bodyguardul” lui Călin Georgescu, refugiați într-o bază ONU din Congo, sub asaltul rebelilor.

Ministerul Afacerilor Externe a convocat Celula de criză interinstituțională pentru gestionarea crizei, încă de la începutul deteriorării situației de conflict din regiunea Nord-Kivu a Republicii Democratice Congo, unde sunt prezenți cetățeni români, angajați privați ai guvernului RDC, într-o misiune de antrenament a armatei.

Ca urmare a evoluțiilor dinamice ale conflictului din regiunea Nord-Kivu pe fondul reluării active a avansului unei grupări înarmate locale, deteriorarea acută a situației de securitate a blocat grupul de cetățeni români care activau în zonă, în baza unui contract privat, în special în orașul Goma”, a transmis marți ministerul român de Externe.

Celula de criză interinstituțională continuă să întreprindă toate demersurile pe lângă state din regiune și la nivelul ONU, MAE fiind în contact cu guvernele RDC, Rwanda, parteneri internaționali precum și cu structurile MONUSCO.

Celula de criză interinstituțională continuă să întreprindă demersuri imediate pentru a se asigura că cetățenii români sunt în afara pericolului, cât și pentru evacuarea acestora în siguranță.

Criza din estul RDC este deosebit de gravă având implicații militare, umanitare și diplomatice, existând un număr foarte mare de refugiați civili în mișcare ca urmare a conflictului dintre grupările înarmate și armata RD Congo. La acest moment, majoritatea cetățenilor români este retrasă în baza MONUSCO din Goma.

MAE solicită tuturor părților implicate să respecte și să protejeze drepturile civililor, și să permită evacuarea în siguranță a cetățenilor străini”, se mai arată în comunicatul MAE.

Mercenarii lui Potra, salvați de statul român și prinși când mergeau înarmați spre București pentru acțiuni de destabilizare

Peste 300 de mercenari români angajaţi de Horațiu Potra au fost surprinși de atacurile violente ale rebelilor tutsi din Mișcarea 23 Martie - M23 care au avansat în Goma - un oraș important din estul Republicii Democratice Congo.

Contractorii români abandonați de armata guvernamentală s-au refugiat în baza misiunii Națiunilor Unite aflată în apropiere de aeroport, iar familiile rămase în ţară au cerut ministerului de Externe să îi ajute să iasă în siguranță din zona de conflict.

Nu este prima oară când statul român se mobilizează la cel mai înalt nivel pentru a-i salva pe mercenarii plătiți de Potra cu 5.000 de dolari pe lună pentru a ucide în Congo.

În februarie 2024, cel puțin 2 mercenari români au fost uciși, iar alți 23 au fost răniți în urma confruntărilor armate din Congo.

Toți răniții, mulți în stare foarte gravă, au fost mutați în spitale din Etiopia, iar cel puțin 50 de contractori au cerut atunci să fie trimiși înapoi în România. Horațiu Potra a fost de acord, cerându-le în schimb oamenilor săi să-și achite singuri zborul cu avionul.

Ulterior, familiile românilor omorâți în Congo au fost despăgubite cu câte 100.000 de dolari de către compania lui Horațiu Potra. De asemenea, zeci de mii de dolari au primit și familiile celor 23 de mercenari răniți.

Iar la întoarcerea în țară a românilor uciși în solda lui Potra, unuia dintre ei, polițist în MAI, statul i-a organizat o înmormântare cu onoruri militare.

În decembrie 2024, mercenarii lui Potra au fost opriți în Prahova în timp ce se îndreptau înarmați spre București pentru acțiuni de destabilizare în numele lui Călin Georgescu

Articol recomandat de sport.ro
Sorana Cîrstea, unică: performanța reușită, o raritate în sportul mondial
Sorana Cîrstea, unică: performanța reușită, o raritate în sportul mondial
Citește și...
„Dacitul”, sursă de bani pentru Guvern. Cât ar putea câștiga statul din exploatarea lui în următorii cinci ani

Bob cu bob la bugetul de stat. Guvernul a decis să extindă pentru alți cinci ani două licențe de exploatare a dacitului, acestea urmând să aducă venituri de aproximatv 500.000 de euro.

Guvernul român este gata să ofere o recompensă pentru piesele din tezaur furate. Se ia în calcul și un pont din interior

România ar putea cere daune fără precedent pentru tezaurul furat din Muzeul Drents. Premierul a anunțat că dacă olandezii nu vin cu răspunsuri în timp util țara noastră va apela inclusiv la firme private de investigatori.

Discuții între ministrul român de Externe și șeful NATO. ”Au fost abordate acțiunile maligne ale Rusiei”

Ministrul afacerilor externe, Emil Hurezeanu, a avut marţi, o întrevedere cu Mark Rutte, Secretarul General al NATO, cei doi având discuţii despre acţiunile maligne ale Rusiei la adresa Aliaţilor şi a unor parteneri.

 

Recomandări
”UDMR a ajutat extremismul să câştige teren în Parlamentul României”, acuză deputatul USR Cătălin Drulă

Deputatul USR Cătălin Drulă acuză partidul UDMR, într-un mesaj scris în limba maghiară pe Facebook, că ”a ajutat extremismul să câştige teren în Parlamentul României”, prin voturile pe care deputații Uniunii le-au dat celor din AUR și SOS în 1 septembrie.

Iranul ripostează dur după atacurile SUA. A lansat rachete și drone asupra bazelor americane din Golf

Iranul a atacat miercuri baze militare din Golf ale Statelor Unite după încheierea unei salve de lovituri americane împotriva sa, a doua în doar câteva zile., comentează AFP.

INTERVIU | Ce spune azi Angela Merkel despre Vladimir Putin și invazia din Ucraina. „Nu există niciun fel de justificare”

Vladimir Putin a distrus ordinea reconstruită cu mari eforturi după al Doilea Război Mondial atunci când a atacat Ucraina, iar încercarea sa de a reface un imperiu care a apus nu are niciun fel de justificare.