Noile trenuri vor începe să circule chiar din acest an, urmând să fie introduse treptat pe rute strategice care leagă principalele regiuni istorice ale țării. Printre acestea se numără conexiuni precum Cluj-Napoca – Brașov, Iași – Constanța sau București – Călărași, dar și alte trasee importante pentru mobilitatea regională, a anunțat Ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban.

Pe măsură ce lucrările de electrificare vor fi finalizate, rețeaua va fi extinsă și pe rute suplimentare, inclusiv Oradea – Cluj-Napoca – Brașov și Cluj-Napoca – Craiova – Calafat. În paralel, cele 16 locomotive electrice vor deservi rute de lung parcurs, esențiale pentru conectivitatea națională, facilitând legături rapide între orașe precum Timișoara, București, Iași sau Constanța.

„Valoarea totală a investiției depășește 250 de milioane de euro (cu TVA inclus). Proiectele vor fi finanțate integral prin Fondul pentru Modernizare, după ce inițial au fost incluse în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR)”, a mai transmis ministrul.