Comentariile lui Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, la televiziunea de stat, raportate de agenţiile de presă ruse, au venit după ce ministrul de externe al Ucrainei, Andrii Sîbiga, a declarat că Kievul a cerut Turciei să găzduiască o întâlnire între cei doi lideri pentru a relansa negocierile de pace aflate în impas.

"Esenţial este scopul acestei întâlniri. De ce ar trebui să se întâlnească? Putin a declarat că este pregătit pentru o întâlnire la Moscova în orice moment", a raportat agenţia de presă TASS (principal canal de propagandă al Kremlinului - n.r.), citându-l pe Peskov în cadrul unei intervenţii la televiziunea de stat rusă.

"Esenţial este să existe un motiv pentru întâlnire şi, mai presus de toate, ca întâlnirea să fie productivă. Iar asta nu poate fi decât în scopul de a finaliza acorduri", a mai spus Peskov.