România a devenit noua obsesie a Rusiei. Declarațiile care spun totul despre tensiunile dintre Moscova și București
După o perioadă în care și-a concentrat atenția asupra Ucrainei și a Occidentului, mai ales în contextul masacrului din Moscova, dar și al războiului aflat în desfășurare, Rusia a luat în vizor, la nivel declarativ, România.
Cu cât rolul şi locul României în NATO devin mai importante, cu atât furia oamenilor lui Putin crește. De exemplu, în ultima vreme, țara noastră a fost ținta unor declarații dure din partea rușilor.
Deranjată de faptul că baza "Mihail Kogălniceanu" va fi modernizată, Moscova a anunțat răspicat că va monitoriza cu atenție sporită acțiunile României, va evalua "riscurile emergente" și va ține seama de ele "în timpul planificării militare".
Ministerul rus de Externe a spus, joi, că activitățile NATO în Europa de Est și în regiunea Mării Negre au ca scop pregătirea unui posibil conflict cu Rusia.
La rândul său, presa rusă s-a arătat nemulțumită de faptul că NATO dorește întărirea României, având în vedere că la granița sa se desfășoară un război care a intrat deja în al treilea an.
"O astfel de activitate este provocatoare", a scris RIA Novosti.
Cel mai virulent personaj rus a fost însă vicepreședintele Comitetului pentru Afaceri Externe al Consiliului Federației Ruse, Andrei Klimov.
În urmă cu câteva zile, deranjat de faptul că baza militară NATO din România va fi extinsă, acesta a amenințat direct familiile și copiii din România.
El a spus că demersul ar reprezenta "o amenințare pentru București" și că ar putea fi printre primele ținte în cazul unui atac rusesc.
"Dacă românilor le place, este treaba lor, desigur, dar clubul sinucigașilor NATO târăște civili obișnuiți în astfel de aventuri care se pot termina foarte rău pentru familiile și copiii lor. Nu încerc să sperii pe nimeni, doar raționez logic. Nu va fi niciun beneficiu pentru România din acest lucru și vor fi mai multe amenințări, acesta este un fapt", a afirmat el.
Supărare la Moscova din cauza alimentelor „de calitate inferioară” care ajung în România
Și fermierii români au devenit subiect pentru propaganda Moscovei împotriva Ucrainei şi a Uniunii Europene.
Într-un briefing de presă susţinut miercuri, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a vorbit despre nemulţumirile pe care le au agricultorii români în legătură cu produsele din Ucraina.
Zaharova susține că „deloc surprinzător”, guvernul român „nu a luat nicio măsură care să le protejeze interesele”, întrucât „preferă să nu contrazică Bruxelles-ul”, care este hotărât să ajute regimul de la Kiev.
Deşi Moscova critică adesea Uniunea Europeană şi valorile ei, fiind deranjată de apropierea fostelor sale republici sovietice, cum este Moldova, de blocul comunitar, Zaharova este preocupată de produsele ucrainene „care nu îndeplinesc standardele de calitate impuse de Uniunea Europeană”.
Astfel, ea a simţit nevoia să vorbească despre „informaţiile apărute periodic în mass-media referitoare la produsele alimentare ucrainene livrate în România” care nu îndeplinesc aceste standarde.
„Dorim să precizăm că, datorită poziţiei sale geografice şi a conjuncturii actuale, România a devenit în ultimii ani una dintre destinaţiile cheie pentru tranzitul şi comercializarea produselor agricole din Ucraina. Acest lucru a dus la saturarea pieţei locale cu produse alimentare mai ieftine şi adesea de calitate inferioară”, i-a anunţat Zaharova pe jurnaliştii ruşi.
România, poarta rușilor către Europa
România a fost din nou pusă pe agenda zilnică în urma anunțului că, dată fiind aderarea statului la „Schengen-ul aerian” (parte a procesului de integrare), cetățenii ruși vor putea obține vize Schengen și de la noi.
Țara noastră va putea elibera vize Schengen pentru cetățenii ruși.
Astfel, persoanele din Rusia care doresc să pătrundă în spațiul Schengen o vor putea face și de pe teritoriul României, dacă vor obține viza Schengen, de la 31 martie.
Informația a fost comunicată de Ambasada României la Moscova, la solicitarea agenției TASS.