Românce cu Covid izolate la domiciliu, prinse când voiau să intre în Ungaria, care și-a închis granițele din cauza pandemiei

62136403
Shutterstock

Două femei diagnosticate cu COVID-19, care erau plasate în izolare la domiciliu pentru că au refuzat internarea, au fost prinse la frontiera cu Ungaria când încercau să părăsească România.

 

Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea informează, luni, că a fost înregistrat un dosar de cercetare penală pentru infracţiunea de zădărnicerea combaterii bolilor pe nu numele celor două femei, mamă şi fiică.

Conform unui comunicat de presă, cele două au fost prinse în Punctul de Trecere a Frontierei Borş, fiind pasagere într-un autoturism cu numere de Austria.

"Figurau în bazele de date cu menţiunea în consemn la ordinul 4323/2020 cu măsura TSE, solicitarea de dare în consemn fiind emisă de către DSP Botoşani, care a informat IGPF că cele două persoane sunt confirmate pozitiv cu virusul SARS-CoV-2 şi au refuzat internarea în spital, dorind să părăsească teritoriul României", precizează comunicatul.

Ungaria își închide granițele de la 1 septembrie, din cauza pandemiei de Covid-19. Românii au însă posibilitatea de a tranzita teritoriul țării vecine, prin 12 puncte de trecere a frontierei. 

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62145229
Un tânăr s-a înecat într-un lac de lângă Arad. Ghinionul teribil care i-a adus moartea
Un tânăr s-a înecat într-un lac din apropiere de Arad, iar trupul său a fost găsit de pompieri abia luni. Salvatorii și-au dat seama și cum murise: bărbatul a avut ghinionul să rămână prins în vegetația subacvatică.
62145227
Moment istoric. Arheologii au descoperit în România mormântul unuia dintre cei mai mari regi ai Ungariei
Arheologii maghiari și români sunt aproape convinși că mormintele descoperite anul trecut la Igriș, în județul Timiș, aparțin Regelui Andrei al II-lea al Ungariei și soției sale, Yolanda de Courtenay.
62145214
Coronavirus România, 31 august. Cele mai multe cazuri - în Bucureşti, Suceava și Argeş
Cele mai multe cazuri de infectare cu SARS-CoV-2, înregistrate până în prezent, sunt în Bucureşti - 11.018 şi în judeţele Suceava - 5.298 și Argeş - 5.017, informează, luni, Grupul de Comunicare Strategică (GCS).