Reuters: SUA au concediat un epidemiolog detașat în China, chiar înainte de pandemie

62115432

Administrația Trump a avut un reprezentant la Beijing, însărcinat cu supravegherea răspândirii bolilor în China, dar a renunțat la el cu doar câteva luni înainte de startul epidemiei de coronavirus.

Specialistul în cauză era chiar un medic epidemiolog și făcea parte din Agenția de control a bolilor din China. În iulie, și-a părăsit postul, anunță Reuters, care citează patru surse cu informații în acest domeniu.

Primele cazuri de coronavirus ar fi apărut în China încă din noiembrie, iar pe măsură ce numărul acestora s-a înmulțit administrația de la Casa Albă i-a acuzat pe conducătorii chinezi de cenzura informațiilor, dar și pentru că nu au permis accesul în țară mai multor experți ai SUA.

”Este sfâșietor să privim ceea ce se întâmplă. Dacă cineva ar fi fost acolo, oficialii din domeniul medical și guvernele din întreaga lume ar fi putut reacționa mult mai repede”, a spus Bao-Ping Zhu, un american de origine chineză, care a îndeplinit același rol, între 2007 și 2011, fiind plătit de Centrul pentru prevenția și controlul bolilor din Statele Unite.

Zhu a spus că specialistul la care au renunțat autoritățile americane, Linda Quick, îi pregătea pe epidemiologii chinezi care urmau să meargă pe teren în posibilele focare de infecție. Ea ar fi putut oferi informații importante, mai ales în primele săptămâni, a precizat Zhu.

Niciun alt expert nu i-a luat locul Lindei Quick, începând cu iulie, potrivit surselor Reuters. Autoritățile din Statele Unite au aflat de abia pe 31 decembrie despre un număr de 27 de cazuri de pneumonie cu origine neidentificată, la Wuhan.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62116566
Jurnaliști în vreme de coronavirus în România: ”Asta a fost extrem de greu!”
Jurnalista Alexandra Tănăsescu de la site-ul culturaladuba.ro a stat de vorbă cu mai mulți jurnaliști de televiziune, care, de mai bine de 3 săptămâni, ne aduc aproape zilnic informații despre ce se întâmplă în România din cauza noului coronavirus.
62116564
Edilul din Suceava s-a autoizolat în primărie, după confirmarea unei angajate cu COVID-19
Primarul Sucevei, Ion Lungu, s-a autoizolat în biroul său din primărie, luni dimineaţă, după ce o angajată a fost confirmată pozitiv cu COVID-19.
62116552
#staiacasă. Mălăele, Hagi şi Smiley, într-o campanie de prevenire a infectării cu covid-19
Horaţiu Mălăele, Gheorghe Hagi şi Smiley se numără între personalităţile care apar în videoclipul unei campanii a Ligii Profesioniste de Fotbal de conştientizare a pericolului reprezentat de COVID-19.