Refugiații au venit la manifestațiile din fața Ambasadei Ucrainei: „Am venit din Odessa și vrem să ne întoarcem în pace”
Invazia rușilor în Ucraina a înspăimântat și în același timp a înfuriat o lume întreagă, iar zeci de mii de oameni au ieșit pe străzi scandând mesaje de încetare a războiului.
În București, Brașov și Timișoara, românii au stat alături de prieteni ucraineni, sau de străini pe care nu îi cunoșteau, și au ținut în mâini steagul Ucrainei și pancarte cu mesaje de pace.
Bărbat: „Trebuie să fim alături de acest popor greu încercat în aceste zile.”
Cu acest gând, sute de români veniți din toată țara s-au adunat în fața Ambasadei Ucrainei la București. În spirit de solidaritate cu vecinii ucraineni, au ascultat cum aceștia își cântă imnul cu mâinile la piept și apoi au strigat mesaje de pace.
Soți: „Am aprins o lumânare pentru umanitate, pentru că e incredibil pentru noi, ca în secolul 21 ajungem să ne facem probleme pentru un război în mijlocul Europei, în mijlocul lumii civilizate”
Femeie: „Trebuie să fim empatici și să fim alături de cei care suferă în aceste momente.”
Edi Brandabura, corespondent PROTV: „Sunt câteva sute de persoane adunate în fata Ambasadei Ucrainei în România. Sunt foarte mulți ucraineni care şi-au cântat de mai multe ori imnul şi le-au mulţumit românilor că sunt alături de ei. Atmosfera este liniştită, chiar dacă unii sunt îngrijoraţi - cu toţii sunt adunaţi, şi ţin în mâini afişe cu mesaje de pace.”
După ce au depus coroane cu flori și lumânări, oamenii au întins în fața clădirii un enorm steag galben-albastru.
Printre cei ieșiți în stradă, au fost și câțiva tineri care au reușit să fugă din calea bombardamentelor.
Yaroslava refugiată: „Suntem din Ucraina. Am plecat în prima zi. Ne-am trezit cu bombe la 5 dimineața. Am venit din Odessa și vrem să ne întoarcem cât mai curând, în pace.”
Yaroslava și Serhii au reușit să-și ia doar actele și câteva haine cu ei. În București au găsit adăpost și hrană.
Serhii, refugiat: „Prietenii mei, oamenii cu care țin legătura și care locuiesc în orașe, sunt speriați. La fel, copiii lor, părinții lor. E înfiorător, e un război adevărat.”
Proteste și în Piața Victoriei din Timișoara
În Piața Victoriei din Timișoara s-au ținut discursuri și au fost afișate pancarte împotriva celui care a comandat asaltul asupra Ucrainei. Clădirea Operei Naționale a fost luminată în galben și albastru.
Gari are 23 de ani și s-a născut în Rusia. Apoi s-a mutat în Chișinău. Și lui ceea ce se întâmplă în aceste zile i se pare înfricoșător.
Gari Cârcâș: „M-am și trezit dimineața la ora 5, parcă simțeam că se va întâmpla ceva și văd pe youtube discursul lui Putin. Am rămas stupefiat, nu știam ce să fac."
Tânără: „Pentru o lume civilizată, o lume democratică, ceea ce credeam că avem până acum două zile, însă s-a dovedit contrariul. E inadmisibil ca în 2022 să trăim încă un război, având în vedere că istoria ne-a demonstrat că nu asta e calea."
Tânără: „Ce se întâmplă acum în lume, mai ales în Ucraina, este total împotriva umanității''
Tânăr: „Poate atingem inimile cuiva, și e important să primim refugiați ucraineni.''
La protestul din Brașov am găsit-o pe Irina, o tânără ucraineancă mutată de trei ani în România. Undeva lângă Kiev, tatăl și prietenii eu stau de trei zile în subsoluri de teama bombardamentelor.
Irina Mihaliuc: „Inima mea este acolo, prietenii mei sunt acolo, tatăl meu este acolo și îmi este foarte greu. Din țară ei nu pleacă și cât o să poată, să reziste în țară."
Reporter: Ai pe cineva în Ucraina acum?
Marcel Raţă: „Da, am prieteni, am foști cunoscuți cu care mă jucam în copilărie.”
Reporter: Și ce știi despre ei?
Marcel Raţă: „Sunt pe font, am primit și mesaje vocale în care plâng și spun că este teribil''.