Refugiați ucraineni, prădați de bunurile de valoare. O familie a rămas fără 50.000 de euro

×
Publicitate

O familie de ucraineni, aflată în tranzit în Timișoara, a rămas fără 50.000 de euro după ce și-au găsit mașina spartă într-o parcare din oraș.

Deși au depus plângere, polițiștii nu au reușit deocamdată să dea de urma făptașului. Iar în Bistrița, o refugiată a rămas fără telefonul mobil, singura legătură cu cei dragi rămași acasă, în Ucraina.

În imaginile înregistrate de camerele de supraveghere ale unui cabinet medical, se vede cum un bărbat a zărit telefonul căzut lângă mașină. Se asigură că nu atrage atenția, ridică aparatul și pleacă liniștit, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

„Am parcat lângă spital, în momentul acesta se vede un individ cum ia telefonul de jos, de lângă mașină, și se îndreaptă înspre palatul de justiție” explică victima.

Ioan Macarie – gazdă: „Doamna Ana stă la noi de trei zile și luni, când s a dat jos de la mine din mașină, i-a căzut telefonul din buzunar, nu a observat, ne-am dus la spital și ne-am întors destul de repede, mi-a spus că nu își găsește telefonul".

Imaginile au ajutat-o pe femeia venită din Ucraina să ceară ajutor poliției, mai ales că telefonul era extrem de important acum, pentru a ține legătura cu prietenii și rudele rămase în zona de conflict.

Ana, refugiată: „Mă aflu aici pentru a vă cere ajutorul, vreau să mă ajutați să îmi găsiți telefonul. L-am căutat împreună cu prietenii mei, care m au ajutat să vorbesc cu lumea, cu poliția, pentru a mă înțelege cu ei”

Cea care s-a oferit să o ajute pe păgubită a însoțit-o la poliție unde femeia din Ucraina a depus oficial plângere. Bărbatul care a luat telefonul are la dispoziție 10 zile pentru a-l înapoia, altfel se poate alege cu amendă sau închisoare pentru însușirea bunului găsit.

Și o familie de ucraineni, aflată în tranzit în Timișoara, a rămas fără 50.000 de euro. Oamenii au parcat mașina pe o stradă din centrul orașului și au lăsat-o nesupravegheată timp de câteva ore. Când s-au întors, au observat că geamul mașinii era spart și le lipseau toți banii. Au depus plângere la poliție, însă până acum agenții nu au reușit să dea de urma hoților.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62249823
Incendiu uriaș în Bihor: ”No, iadul. Iadul pe pământ. Erau flăcările de 5 metri, dacă nu și mai mari”

Un incendiu de proporții a pus în pericol o întreagă pădure din județul Bihor.

62220037
Revista TIME îl laudă pe Ciucă, după ce premierul a vorbit de Țepeș în conflictul din Ucraina

Cunoscuta publicație TIME îl laudă pe premierul Nicolae Ciucă, într-un editorial care a fost publicat cu o zi înainte ca șeful Guvernului român să participe împreună cu președintele Klaus Iohannis la summit-ul NATO de la Bruxelles.  

62234038
Coronavirus România, bilanț 24 martie. Peste 4000 de cazuri în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 4.088 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID –19), cu 433 mai puține față de ziua anterioară.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.