Este o tradiție catolică pe care au preluat-o și credincioșii altor confesiuni. Din aer, cimitirele au arătat ca niște insule de lumină. Mii de candele au strălucit lângă cruci, în memoria celor duși. La morminte, oamenii au adus flori de toamnă și au rostit rugăciuni pentru părinți, bunici, soți sau copii.
Pregătirile au început cu îngrijirea și curățarea mormintelor care au fost apoi împodobite cu soriuri multicolore de crizantemele și coronițe de toamna. Familiile au participat dimineața la Liturghie, iar seara s-au recules la căpătâiul celor dragi.
Luminația a fost preluată din tradiția catolică și de comunități ortodoxe din vestul și nord-vestul țării. La morminte, preoții au rostit rugăciuni pentru cei răposați.
O credință populară spune că în noaptea de Luminație, sufletele celor dispăruți se întorc printre cei vii, iar lumânările le luminează calea. Candelele au rămas aprinse și după plecarea familiilor, ca un semn că cei de care s-au despărțit nu sunt uitați.