"Ca urmare a adoptării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.7/2026, Ministerul Afacerilor Interne a demarat procedurile de punere în aplicare a prevederilor acestui act normativ. În acest scop, a fost emis Ordinul Ministrului Afacerilor Interne nr. II/496/06.03.2026 privind redimensionarea schemelor de personal ale Instituţiilor Prefectului, în conformitate cu prevederile art. XLV alin. (2) din OUG nr. 7/2026 potrivit cărora, în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare, ministerul coordonator emite ordinul pentru stabilirea numărului maxim de posturi aferente instituţiei prefectului", anunţă MAI într-un comunicat de presă.
Conform MAI, la stabilirea noilor scheme, au fost avute în vedere criterii obiective precum: numărul actelor administrative emise ori adoptate de autorităţile administraţiei publice locale supuse verificării legalităţii de către prefect, numărul unităţilor administrativ-teritoriale existente în cadrul fiecărui judeţ, numărul dosarelor aflate pe rolul instanţelor de judecată în care Instituţia Prefectului are calitatea de parte, populaţia, nivelul de dezvoltare al judeţelor în contextul activităţilor ce se desfăşoară în cadrul acestora, problemele şi dificultăţile cu care se confruntă raportat la arealul geografic, volumul activităţilor legate de legile proprietăţii etc.
În consecinţă, schemele actuale de personal ale prefecturilor se prezintă astfel: Covasna - 33, Giurgiu - 33, Ilfov - 33, Bistriţa-Năsăud - 34, Călăraşi - 34, Mehedinţi - 34, Sălaj - 34, Tulcea - 34, Bihor - 35, Botoşani - 35, Brăila - 35, Buzău - 35, Caraş-Severin - 35, Dâmboviţa - 35, Hunedoara - 35, Harghita - 35, Ialomiţa - 35, Mureş - 35, Neamţ - 35, Satu Mare - 35, Sibiu - 35, Teleorman - 35, Vaslui - 35, Vâlcea - 35, Vrancea - 35, Alba - 36, Arad - 36, Braşov - 36, Gorj - 36, Maramureş - 36, Argeş - 37, Bacău - 37, Dolj - 37, Galaţi - 37, Olt - 37, Prahova - 37, Suceava - 37, Cluj - 39, Constanţa - 39, Iaşi - 39, Timiş - 39, Municipiul Bucureşti - 45.