Lider PNL: ”Locul PSD-ului este la guvernare, nu la demolare”. Pesimism însă că social-democrații ”mai pot da înapoi”

Imago852448096
IMAGO

Preşedintele PNL Sibiu, deputatul Raluca Turcan, îi critică pe social-democraţii care doresc schimbarea premierului Ilie Bolojan şi spune că este "pesimistă că PSD-ul mai poate da înapoi".

Preşedintele PNL Sibiu, deputatul Raluca Turcan, îi critică pe social-democraţii care doresc schimbarea premierului Ilie Bolojan şi spune că este "pesimistă că PSD-ul mai poate da înapoi".

"Toată lumea cu care m-am întâlnit în ultima perioadă se întreabă ce va face PSD-ul şi ce se va întâmpla cu guvernarea după data de 20. Din păcate, sunt pesimistă că PSD-ul, prin ceea ce a pornit, mai poate da înapoi. Însă, o spun cu toată responsabilitatea, niciodată nu este prea târziu să spui că ai greşit. Şi colegii parlamentari din PSD, conducerea PSD-ului trebuie să înţeleagă că locul PSD-ului în această perioadă este la guvernare, nu la demolare, pentru că parcurgem o perioadă dificilă în care se iau măsuri pentru corectarea unor greşeli acumulate în timp", a declarat Raluca Turcan, vineri, într-o conferinţă de presă.

PNL SIbiu îl susține în continuare pe Bolojan ca premier

Aceasta a reamintit că filiala PNL Sibiu îl susţine pe premierul Ilie Bolojan şi măsurile de reformă ale Guvernului.

"Ca preşedinte de organizaţie am consultat filiala şi filiala merge în aceeaşi direcţie: susţinere pentru Ilie Bolojan premier", a subliniat Raluca Turcan.

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat joi că, în acest moment, în interiorul coaliţiei de guvernare există un conflict între PSD şi PNL, iar el încearcă să îşi păstreze rolul de mediator.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
Ilie Bolojan și Sorin Grindeanu
PSD forțează plecarea lui Ilie Bolojan. Mesajul premierului pentru colegii din PNL după întâlnirea cu Nicușor Dan

Se prefigurează o criză fără precedent pe scena politică românească, iar consecințele economice pot fi însemnate. PSD îi va da termen 72 de ore lui Ilie Bolojan să plece din fruntea guvernului, după ce luni, 20 aprilie, îi va retrage sprijinul politic.

Claudiu Manda
Referendum intern în PSD: o singură întrebare decisivă – rămâne sau pleacă Ilie Bolojan din funcția de premier

Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, a declarat, joi, că pentru referendumul intern de pe 20 aprilie se conturează, mai degrabă, o singură întrebare şi anume dacă păstrează sau retrag sprijinul politic pentru premierul Ilie Bolojan.

62590928
Tensiunile dintre PNL și PSD escaladează. Ciprian Ciucu: Ilie Bolojan nu este o marionetă, nu îşi va da demisia

Liberalii nu vor mai face coaliţie cu PSD în cazul în care social-democraţii vor demite guvernul printr-o moţiune de cenzură, a reiterat joi prim-vicepreşedinte PNL Ciprian Ciucu, care a subliniat că premierul Ilie Bolojan "nu este o marionetă".

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.