Reacțiile jurnaliștilor străini după ce au văzut Sibiul. Ce au spus despre oameni și oraș

×
Publicitate

Catalogat oricum drept o bijuterie arhitecturală Sibiul a primit o nouă față în lumina acestui eveniment grandios. Iar acest lucru nu a trecut neobservat.

Musafirii de rang înalt s-au declarat impresionaţi de oameni şi de locuri. Le-au dat dreptate şi jurnaliştii străini veniţi în număr mare în "Capitala Europei, pentru o zi".

Sibiul i-a stârnit curiozitatea vicepreşedintelui Comisiei Europene, Frans Timmermans, care a ieşit miercuri seară relaxat, la plimbare iar după cină a urmărit într-un bar a doua semifinală din Liga Campionilor.

Frans Timmermans, vicepreşedintele Comisiei Europene: "3-1. Pentru Ajax. Nu sunt sigur, v-am dat doar un pronostic. Vom vedea."

La finalul serii în ciuda faptului că Ajax Amsterdam a pierdut, olandezul Timmermans şi-a păstrat eleganța şi a mărturisit că se simte ca într-un basm în decorul acestui oraş medieval.

Şi preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, s-a purtat ca un om obişnuit şi a vrut să vadă Piaţa Mare.

Joi în razele soarelui de primăvară, Sibiul arăta emoţionant. La sosire, pe covorul roşu, cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a mulţumit gazdelor.

Angela Merkel: "Mă bucur să fiu astăzi în Sibiu, doresc să mulţumesc tuturor celor care au participat la pregătirea acestei întâlniri, şi totodată pentru ospitalitatea locală."

La poza de grup de lângă lacul muzeului Astra, Klaus Iohannis a jucat rolul de ghid pentru cancelar. Cei doi au fost surprinşi în timp ce admirau peisajul.

Chiar dacă au avut multă treabă jurnaliştii străini au avut ochi şi pentru Sibiu. În oraș au fost prezenți sute de jurnaliști.

Jurnalistă din Elveţia: "Românii sunt nişte oameni atât de buni, atât de prietenoşi. Mâncarea este foarte gustoasă, infrastructura este foarte bună, deci nu mă plâng de nimic."

Jurnalistă din Finlanda: "Sunt uimită de munţii din jur, poţi vedea zăpada de pe creste, este atât de frumos!"

Jurnalist din Belgia "Am mers nu doar în Piaţa Mare, dar şi pe străzile mici şi am descoperit, împreună cu colegii mei, un oraş splendid."

Jurnalişti străini: "Sunt atâtea lucruri de filmat, de suprins aici, pe lângă politicienii care se află acum în Sibiu. De exemplu, aveţi un barbecue foarte bun aici. Şi o arhitectură minunată! Cred că ar trebui să investiţi mai mult în hoteluri mai multe şi hoteluri mai bune, ca să atrageţi şi turişti cu bani mulţi."

În total 1.500 de persoane au însoţit delegaţiile oficiale: persoane din staf dar şi ziarişti. Astăzi jurnaliştii au putut să circule doar în perimetrele permise, aşa că în împrejurimi vor ajunge doar cei care şi-au prelungit şederea cu o zi.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
62044115
Ce au mâncat oaspeții europeni la Sibiu. Toți au primit câte o sticlă de vin cadou

Oaspeţii europeni care au venit la Summitul PPE au beneficiat de gustări tradiţionale transilvănene, inspirate din bucătăria românească şi din cea săsească, toţi primind cadou şi câte o sticlă de vin de Jidvei produs special cu ocazia Summitul UE.

62044129
Zăpada a ajuns la 4 metri pe Transalpina și depășește utilajele de deszăpezire

Stratul de zapadă pe Transalpina a ajuns la o înălţime de patru metri. Drumul este închis circulaţiei rutiere, iar angajaţii din cadrul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova acţionează în zonă pentru deszăpezire.

62043789
Anchetă după ce doi frați au murit inecați într-o groapă de la stația de epurare

A început anchetă în cazul tragediei de miercuri, de la Bălteni, judeţul Dâmboviţa, în care doi copii, de 7 şi 9 ani, au murit înecaţi într-o groapă unde se construieşte o staţie de epurare.

Recomandări
Instant luca niculescu usr 003inquam photos octav ganea
Blocaj politic: PSD nu vrea fără PNL, PNL nu vrea cu PSD. Mutarea luată în calcul de Luca Niculescu pentru o majoritate

Social-democrații nu renunță la condițiile puse pentru susținerea viitorului Guvern și, paradoxal, după ce au contribuit la căderea cabinetului Bolojan, insistă ca liberalii să revină la putere, alături de ei.  

62529819
SURSE: Ce scrie în rechizitoriul lui Bogdan „bogpr” Peșchir despre mecanismul folosit pentru promovarea lui Călin Georgescu

Cadouri virtuale trimise în transmisiuni live pe TikTok și transferuri în criptomonede. Așa ar fi încercat Bogdan Peșchir, cunoscut online drept „bogpr”, să influențeze votul pentru Călin Georgescu, susțin procurorii, potrivit unor surse.

Nivelul dunarii cernavoda
Nivelul Dunării, aproape de pragul critic la Cernavodă: „Veștile nu sunt grozave”. Cum încearcă autoritățile să evite criza

Între timp, autoritățile iau măsuri de urgență pentru a asigura apa necesară răcirii sistemelor de la Cernavodă. Nivelul Dunării a scăzut aproape de limita minimă de funcționare.