Copiii din localitatea Căiuţi, judeţul Bacău, care prezintă semne ale toxiinfecţiei alimentare au primit la şcoală paste, prin programul „Masă Sănătoasă”. Pachetele au fost distribuite, marţi, în pauza de la ora 9:50 şi până la finalul cursurilor niciun elev nu a acuzat stări de rău.
Primul caz a fost semnalat după cursuri, în jurul orei 13:00, când un părinte a anunţat că, după revenirea acasă, copilul său prezenta stare de greaţă şi vărsături.
Ministerul Sănătății a mai transmis că pentru gestionarea rapidă și eficientă a cazurilor, la nivelul județului Bacău a fost activat Planul Roșu de Intervenție, iar Spitalul Municipal Onești a declanșat Planul Alb, dar ulterior a fost dezactivat.
În urma evaluării medicale la fața locului și la unitățile sanitare, 49 de copii cu simptomatologie digestivă (grețuri și vărsături) au fost preluați pentru îngrijiri.
Dintre aceștia, 39 de copii au ajuns la Compartimentul de Primiri Urgențe (CPU) al Spitalului Municipal Onești (transportați de echipajele de intervenție sau aduși de familie), iar alți 10 au fost direcționați către Spitalul Județean de Urgență (SJU) Bacău.
CPU Onești anunță că un copil rămâne internat în spital, iar ceilalți vor pleca la domiciliu.
În prezent, toți elevii sunt stabili hemodinamic și respirator, aflându-se sub atentă supraveghere medicală de specialitate.
Direcția de Sănătate Publică (DSP) Bacău a demarat de urgență o anchetă epidemiologică atât la unitatea de învățământ, cât și la operatorul economic responsabil. Au fost prelevate probe din alimente și probe biologice pentru a stabili cu exactitate cauza îmbolnăvirilor.
Reacția Inspectoratului Școlar
„Inspectoratul Şcolar Judeţean Bacău a fost informat de conducerea Şcolii Gimnaziale «Răducanu-Rosetti» din Căiuţi cu privire la situaţia înregistrată în cursul zilei de astăzi, după ce mai mulţi elevi au prezentat stări de rău, greaţă şi episoade de vărsături, manifestări semnalate după încheierea cursurilor. Potrivit informaţiilor transmise Inspectoratului Şcolar Judeţean Bacău de către directorul unităţii de învăţământ, elevii şcolii beneficiază de Programul naţional «Masă sănătoasă». În fiecare dimineaţă, unitatea de învăţământ comunică furnizorului numărul elevilor prezenţi pentru care sunt solicitate porţiile de hrană", se arată într-o informare remisă de Inspectoratul Şcolar Bacău la solicitarea News.ro.
Potrivit documentului citat, marţi au fost prezenţi 501 elevi, dintr-un total de 546.
„Produsele alimentare, constând în meniul stabilit pentru această zi - paste -, au fost livrate unităţii de învăţământ în jurul orei 9:40, în pachete ambalate individual. La ora 9:50, în timpul pauzei mari, pachetele au fost distribuite elevilor şi consumate de aceştia. Până la încheierea cursurilor, în jurul orei 12:00, la nivelul unităţii de învăţământ nu au fost semnalate probleme de sănătate în rândul elevilor", se arată în informare.
Conducerea şcolii a transmis Inspectoratului Şcolar că marţi, în jurul orei 13:00, un părinte a anunţat că, după revenirea acasă, copilul său prezenta stare de greaţă şi vărsături, ulterior fiind semnalate manifestări similare şi în cazul altor elevi, inclusiv din ciclul gimnazial.
„În acest moment, nu poate fi stabilită o legătură de cauzalitate între manifestările prezentate de elevi şi alimentele consumate în cadrul Programului «Masă sănătoasă», aceasta urmând să fie stabilită exclusiv în urma verificărilor şi analizelor efectuate de instituţiile cu atribuţii în domeniul sănătăţii publice şi siguranţei alimentare. Conducerea unităţii de învăţământ a pus la dispoziţie probele alimentare păstrate conform procedurilor, în vederea verificării acestora de către reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică şi aşteaptă rezultatele verificărilor efectuate de instituţiile competente", precizează oficialii Inspectoratului Şcolar Judeţean Bacău.