Elena Udrea, după ce a fost condamnată la 8 ani de închisoare: O blestem pe judecătoare
Fostul ministru Elena Udrea afirmă că sentinţa de marţi a Curţii de Apel Bucureşti prin care a fost condamnată la 8 ani de închisoare în dosarul campaniei electorale din 2009 a fost pentru ea un şoc.
Ea a mai adăugat că a revenit în ţară convinsă că ceva s-a schimbat în Justiţie, transmite News.ro.
„Pentru mine a fost un şoc. M-am întors în ţară cu convingerea că ceva s-a schimbat în Justiţie şi că poţi să te aperi, ceea ce eu nu am făcut în dosarul Gala Bute. Că poţi să te aperi, să aduci probe şi să demonstrezi că acuzaţiile procurorilor doamnei Kovesi sunt nelegale, nedovedite”, a afirmat Udrea la Antena 3.
Ea spus că a adus probe în dosar, că din acest punct de vedere este liniştită, a făcut tot ce se putea face şi că a adus toate probele care se puteau aduce și că acuzaţiile procurorilor erau rupte de realitate.
„De ce au trebuit să mă condamne şi pe cele mai absurde dintre acuzaţii? Gândiţi-vă că există o acuzaţie de spălare de bani, în care procurorii spun că faptul că eu am folosit nişte bani cash în campania pentru referendum, sigur banii ăia veneau dintr-o faptă penală, pentru că Elena Udrea e judecată şi în dosarul Gala Bute. Cu toate acestea, judecătoarea mă condamnă şi pentru această spălare de bani. Această femeie a ţinut să mă condamne pe fiecare acuzaţie a procurorilor. Dovadă mai mare de slugărnicie, de răspuns la comandă, că nu pot să cred că are ceva personal cu mine, nu pot să cred că mă urăşte pe mine atât de tare, încât să ţină să mă condamne chiar şi pe cele mai absurde acuzaţii care s-au adus în acest dosar”, a declarat Udrea potrivit antena3.ro, fostul ministru reluând şi acuzaţiile referitoare la implicarea SRI şi a fostei şefe DNA Laura Codruţa Kovesi în Justiţie.
În opinia Elenei Udrea, judecătoarea din dosarul său „a dat o decizie absurdă”.
„Nu ştiu cum va dormi la noapte! O blestem să simtă copiii ei ce simte copilul meu. Nu înţeleg cum va dormi această femeie liniştită la noapte”, a declarat Elena Udrea la Antena 3, imediat după decizia instanţei.
Elena Udrea a fost condamnată la 8 ani de închisoare.
La ultimul termen de judecată, un procuror DNA a cerut, la Curtea de Apel Bucureşti, condamnarea Elenei Udrea la 12 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la luare de mită (două fapte) şi spălare a banilor (cinci fapte) în dosarul finanţării campaniei electorale de la alegerile prezidenţiale din 2009.
De asemenea, procurorul a cerut 15 ani închisoare pentru Ioana Băsescu, fiica lui Traian Băsescu, acuzată de instigare la delapidare şi instigare la spălarea banilor.
În sala de judecată, procurorul a arătat că dozarea pedepselor trebuie să fie corespunzătoare modului în care Elena Udrea a înţeles să se folosească de funcţia de ministru al Turismului şi Dezvoltării, solicitând ca pedeapsa ce îi va fi aplicată să fie orientată spre maximul special prevăzut de lege.
„Toate faptele sunt în stare de concurs real. Vă rugăm să aplicaţi şi un spor de pedeapsă, în virtutea gravităţii faptelor comise prin prisma funcţiei deţinute şi a dispreţului total faţă de lege", a spus procurorul, cu referire la Elena Udrea.
O pedeapsă maximă pentru faptele comise a cerut procurorul şi pentru Ioana Băsescu, susţinând că în acest caz este nevoie de o pedeapsă exemplară, având în vedere că aceasta a comis fapta când tatăl ei, Traian Băsescu, era preşedintele României.
Procurorul a mai cerut ca şi ceilalţi inculpaţi din acest dosar să fie condamnaţi la închisoare cu executare, inclusiv în ceea ce îl priveşte pe jurnalistul Dan Andronic.
Care sunt acuzațiile DNA
Elena Udrea, la data faptelor ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, implicată direct în campania lui Traian Băsescu, candidat la alegerile prezidenţiale din 2009, a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la luare de mită (două fapte) şi spălare a banilor (cinci fapte).
În acelaşi dosar, Ioana Băsescu, notar public, fiica fostului preşedinte Traian Băsescu, este acuzată de instigare la delapidare şi instigare la spălarea banilor, iar Dan Andronic - de mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului.
În dosar mai sunt judecaţi Gheorghe Nastasia, fost secretar general al Ministerului Dezvoltării, Victor Tarhon, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Tulcea, Ioan Silviu Wagner, la data faptei director general al companiei Oil Terminal.
Procurorii susţin că, în cursul anului 2009, în contextul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale, au fost colectate sume de bani provenite din infracţiuni de corupţie, delapidare şi evaziune fiscală, care au fost folosite, ulterior, pentru plata unor servicii prestate în campanie.
„Legătura dintre persoanele care obţineau banii pe cale nelegală şi prestatorii de servicii legate de campanie era realizată de inculpata Udrea Elena Gabriela. Aceasta conducea un staff de campanie informal al unuia dintre candidaţi şi, din această poziţie, coordona atât achiziţiile de servicii de campanie, cât şi persoanele care au acţionat ca intermediari pentru plăţile realizate, astfel încât sumele de bani să ajungă la societăţile prestatoare. Remiterea foloaselor infracţionale s-a disimulat prin contracte fictive încheiate cu firme care prestau în realitate servicii în cadrul campaniei electorale, respectiv publicitate stradală, tipărire de afişe, reclame publicate în mass-media, realizarea unor pagini de internet, monitorizarea presei, organizarea de spectacole şi prestarea de servicii de consultanţă", arată DNA.
Udrea a primit o condamnare de 6 ani închisoare în dosarul "Gala Bute", însă pedeapsa a fost anulată, după ce Curtea Constituţională a stabilit nelegalitatea completurilor de la Instanţa supremă.
Sursa: News.ro
Etichete: alegeri prezidentiale, elena udrea, Curtea de Apel, sentinte, ioana basescu, finantare ilegala, 2009,
Dată publicare:
02-03-2021 14:30