Elena Udrea a anunțat că are Covid chiar înainte de ultimul termen în procesul finanțării campaniei electorale din 2009

62167955

Elena Udrea are Covid-19 și nu se va prezenta vineri la ultimul termen în procesul de corupție legat de finanțarea campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale din 2009.

Curtea de Apel București a amânat vineri judecata ultimului termen al procesului legat de finanțarea campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale din 2009, după ce apărătorul inculpatei Elena Udrea a arătat că aceasta s-a infectat cu Covid-19.

Ea a scris ulterior pe Facebook că a fost testată pozitiv pentru COVID-19, la un an după ce a apărut coronavirusul, adăugând că, cel mai probabil, după simptome, întreaga familie l-a contractat.

„Da, după un an de când a apărut coronavirusul l-am contactat şi eu. Este adevărat, am fost testată pozitiv pentru Covid.

Nu am fost dintre cei sceptici referitor la existenţa virusului şi la consecinţele infectării cu el, dar nici nu am exagerat cu măsurile de protecţie. Am reuşit să mă feresc timp de un an, cu mască, dezinfectant şi relativă distanţă socială. Nu am făcut nimic diferit în ultimele zile şi totuşi, de sărbători l-am contactat. Cel mai probabil, după simptome, l-a contactat întreaga familie.

Până acum, manifestarea este suportabilă, dar fiecare cu pragul lui de suportabilitate.

Aşa că nu ştiu ce să vă recomand să faceţi sau să nu faceţi, ca să reuşiţi să fiţi ocoliţi de virusul acesta. Se pare că până la urmă, se întâmplă tuturor... Vă mulţumesc celor care va gândiţi la noi pentru gândurile bune şi urările de sănătate grabnică! Doamne, ajută să trecem toţi, cu bine, prin această încercare!”, a scris Elena Udrea vineri pe Facebook.

În mai 2017, procurorii DNA au trimis-o în judecată la instanţa supremă pe fostul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului Elena Udrea, pe care o acuză de instigare la luare de mită şi spălare a banilor.

Alături de ea, au mai fost trimiși în judecată fostul secretar general al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului Gheorghe Nastasia, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Tulcea Victor Tarhon, pentru luare de mită, Ioana Băsescu, fiica cea mare a fostului preşedinte Traian Băsescu, pentru instigare la delapidare şi instigare la spălarea banilor şi Ioan Silviu Wagner, director general al unei societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, pentru delapidare.

De asemenea, DNA a dispus trimiterea în judecată a lui Dan Andronic pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului.

 

Care sunt acuzațiile DNA

 

Procurorii menţionează în rechizitoriu că în cursul anului 2009, în contextul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale, au fost colectate sume de bani provenite din infracţiuni de corupţie, delapidare şi evaziune fiscală care au fost folosite, ulterior, pentru plata unor servicii prestate în campania electorală.

Potrivit procurorilor, legătura dintre persoanele care obţineau banii pe cale nelegală şi prestatorii de servicii legate de campanie era făcută de către Elena Udrea, care, la momentul respectiv, conducea un staff de campanie informal al unuia dintre candidaţi şi, din această poziţie, coordona atât achiziţiile de servicii de campanie, cât şi persoanele care au acţionat că intermediari pentru plăţile realizate, astfel încât sumele de bani să ajungă la societăţile prestatoare.

Remiterea foloaselor infracţionale era disimulată prin contracte fictive încheiate cu firme care prestau în realitate servicii în cadrul campaniei electorale, respectiv publicitate stradală, tipărire de afişe, reclame publicate în mass-media, realizarea unor pagini de internet, monitorizarea presei, organizarea de spectacole şi prestarea de servicii de consultanţă, menţionează procurorii DNA.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO A fost gimnastă de performanță și a devenit pilot de avion! "În ultimul an am zburat aproximativ 300.000 de kilometri"
FOTO A fost gimnastă de performanță și a devenit pilot de avion! "În ultimul an am zburat aproximativ 300.000 de kilometri"
Citește și...
5 persoane, trimise în judecată în dosarul privind echipamentele românilor la Jocurile Olimpice

Scandalul echipamentului de proastă calitate, care a fost folosit de sportivii români la Jocurile Olimpice de la Rio din 2016, se finalizează cu un rechizitoriu.

Victorie pentru DSU. ÎCCJ a decis că obligativitatea purtării măștii în exterior este legală

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, marți, că obligativitatea purtării măștii în exterior pe teritoriul României, măsură decisă de Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU), este legală.

DNA cere urmărirea penală a lui Costel Alexe. Fostul ministru este acuzat că ar fi luat mită 22 de tone de tablă

DNA cere începerea urmăririi penale a fostului ministru Costel Alexe, acuzat că ar fi luat mită 22 de tone de tablă.

Recomandări
Lucian Pahonțu, reacție la acuzațiile privind Revoluția: „Întreaga activitate s-a derulat în conformitate cu normele legale”

Nicușor Dan a declarat că șeful SPP Lucian Pahonțu nu este în situația celor care au participat la acțiunile de reprimare a protestatarilor din Decembrie '89 și de la Mineriada din iunie 1990.

Două noi centrale, la Constanța și Arad, au fost racordate la Sistemul Energetic Național. Când vor începe să funcționeze

Premierul interimar Ilie Bolojan anunță că două proiecte importante de modernizare a sistemelor de termoficare, finanțate prin PNRR, au fost racordate la Sistemul Energetic Național. 

Nicușor Dan a promulgat legea ANI, care îl lasă fără funcție pe Dominic Fritz, fără să o trimită înapoi. Are și o explicație

Președintele Nicușor Dan a anunțat, vineri, că a promulgat Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității în forma care i-a fost transmisă de către Parlamentul României, fără să o mai trimită înapoi, la reexaminare.