Două persoane au fost încătușate, pentru că aveau asupra lor arme albe și droguri. Iar câteva zeci au fost amendate pentru tulburarea liniștii publice.

Polițist: „Ai ceva la tine?”

Bărbat: „Da, am un cuțit!”

Polițist: „Unde e?”

Bărbat: „Aici! Am un cuțit de șaormar.”

Iată ce avea asupra lui acest bărbat, legitimat de polițiști pe o alee întunecată din Centrul Vechi al Capitalei. A încercat să-i convingă pe agenți că lucrează la o shaormerie, însă avea și un dispozitiv de mărunțire a canabisului, așa că a fost încătușat și condus la secție.

În același timp, într-un club, un bărbat avea un cuțit.

Jandarmii și polițiștii au verificat și mai multe persoane care păreau fără adăpost. Unii chiar erau în situații vulnerabile și au fost duși în centrele DGASPC, alții, în schimb, aveau asupra lor substanțe interzise, așa că au fost conduși la secții.

Crina Eșanu, purtător de cuvânt al Poliției Capitalei: „S-a acționat în mai multe puncte de interes, iar unul dintre acestea este Centrul Vechi al Capitalei. Mai multe persoane au fost legitimate și au fost aplicate sancțiuni pentru tulburarea ordinii și liniștii publice.”

În total, amenzile date au trecut de 18.000 de lei, cu tot cu cele aplicate de polițiștii rutieri în trafic. Aceștia au găsit un șofer care conducea, deși avea permisul suspendat, iar altul avea în mașină articole pirotehnice interzise. Ambii s-au ales cu dosare penale.

Polițiștii Capitalei anunță că raziile vor continua și în nopțile următoare.