Război încheiat cu un proiect de lege: transporturile de animale vii, interzise vara

×
Publicitate

După un lung război declanşat de activiştii pentru drepturile animalelor, un proiect de lege depus în Parlament, ar putea interzice definitiv, transporturile de animale vii, pe timpul verii.

Asta, după ce recent, sute de oi au murit în vapoare, drum spre Golful Persic.

Fără aer, la temperaturi de peste 50 de grade. Aşa au fost transportate 66 de mii de oi din România spre Golful Persic. S-a întâmplat în toiul verii, iar sute dintre ele au murit pur şi simplu sufocate de căldură şi acoperite de propriile excremente.

Vaporul a plecat din portul Midia luna trecută, pe 14 iulie. A ajuns în Golful Persic pe 6 august. Asta deşi comisarul european responsabil pentru bunăstarea animalelor a cerut autorităţilor de la noi să oprească această cursă din cauza temperaturilor extreme din regiune.

Gabriel Păun, directorul Animals International Romania: "Temperatura era de 47 de grade. Au fost duse în camioane, fără acoperiş, nişte cuve metalice care s-au transformat într-un cuptor. Şi cele care nu s-au copt de vii pe vapor, s-au copt de vii pe camion şi la destinaţie, la ferma ele erau deja moarte."

Transportul vine în urma încheierii, la începutul acestui an, a unui acord bilateral între Guvernul României şi o firmă din Golful Persic. Atunci, statul roman s-a angajat, practic, să exporte peste un milion de oi vii spre Golful Persic, pe lângă alte un milion care pleacă deja anual spre Libia şi Iordania. Pentru că sunt oricum duse la tăiere, transportatorilor nu le pasă cum ajung acolo animalele, susţin ONG-istii. Tocmai de aceea, în Parlament a fost înregistrat chiar înainte de vacanţă un proiect de lege care ar interzice transporturile de animale vii pe timpul verii.

Adrian Oroș, vicepreședintele Comisiei de Agricultură din Camera Deputaților: "Pe toată perioada transportului, inclusiv la îmbarcare, trebuie să fie un medic veterinar care să urmărească, condiţiile în care sunt îmbarcate, densitatea, temperatura, dacă sunt animale bolnave şi interzicerea transportului în lunile caniculare: iunie, iulie şi august."

Pentru că au permis acel transport, organizaţia Animals Internaţional a cerut demararea procedurii de infringement împotriva autorităților române. În plus, cere Guvernului să înlocuiască exportul de animale vii cu cel de carne congelată pentru a curma suferința inutilă a animalelor. Ar fi şi un câştig pentru economie arata calculele.

Dacă s-ar face mai multe abatoare, susţin reprezentanţii unor ONG-uri, şi dacă am exporta carne congelată în loc de animale vii, România ar avea un dublu câştig: în primul rând, s-ar crea peste 5300 de locuri de muncă noi, iar în al doilea rând, TVA-ul obţinut prin crearea acestor locuri de muncă s-ar ridica anual la 46 de milioane de euro. Este o analiza făcută de Animals Internaţional cu ajutorul unor experţi economici.

Ca să fie posibil, ar trebui încetate toate livrările internaționale pentru ovine și bovine pe parcursul a 4 ani.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Cel mai nou stadion din România se apropie de inaugurare! Imagini spectaculoase
Cel mai nou stadion din România se apropie de inaugurare! Imagini spectaculoase
Citește și...
62073314
Filmul ororilor din Maramureș: copiii nemți erau înhămați la căruță, alături de animale

De la oră la oră apar informații noi, din ancheta care vizeză centrul în care copiii nemţi erau reabilitaţi în casa din Valea Vinului, judeţul Maramureş.

62073324
Bătaia dintre trei adolescente din Turda s-a sfârșit șocant. Ce a făcut mama uneia dintre ele

O ceartă între trei adolescente din Turda s-a încheiat şocant după ce mama uneia dintre copile a intervenit violent.

62071584
Un mort și trei răniți, după o explozie puternică la o fabrică din București

O persoană a murit şi alte trei sunt internate în acest moment în spital, după ce o explozie a avut loc vineri dimineaţă la o fabrică de materiale de construcţii din sectorul 6 al Capitalei.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 27 19h18m51s017
Mama Anastasiei, despre sentința primită de șoferița care i-a ucis fiica: „Nu ne ajută cu nimic. Copilul nu o să-l mai vedem”

Șoferița care a ucis o fetiță în județul Iași a fost condamnată la cinci ani și șase luni de închisoare cu executare. Tragedia din 2022, provocată de femeia care a condus fără permis, a dus la adoptarea Legii Anastasia, după numele copilei.

Vladimir lipaev agerpres
Reacția Rusiei după sabotajul de la fabrica de armament Carfil, din Brașov. Ambasadorul rus a răbufnit la MAE

Ambasada Rusiei susține că România nu a prezentat dovezi pentru acuzațiile privind sabotajul de la Carfil, pe care le califică drept „fără temei”. Declarația vine după convocarea ambasadorului rus la MAE.

Sedinta femicid
Avem lege, n-avem norme. Responsabilitatea pe metodologia legii femicidului, pasată între instituții

Legea femicidului este în vigoare de 6 luni, însă metodologia care ar trebui să ajute autoritățile să prevină tragediile tot nu este gata. Și asta deși termenul legal pentru aprobare a expirat luni.