Raport: SUA ar câștiga cu greu sau chiar ar putea pierde un război împotriva Chinei sau Rusiei

62001225
Getty

Statele Unite se confruntă cu o gravă criză militară şi de securitate naţională şi ar putea pierde un război împotriva Chinei sau Rusiei, se arată într-un raport al Congresului american, de miercuri, relatează Agerpres.

"Superioritatea militară a Statelor Unite - coloană vertebrală a influenţei sale mondiale şi a securităţii naţionale - s-a erodat la un nivel periculos", dezvăluie raportul comisiei parlamentare asupra strategiei apărării naţionale din SUA.

"Armata americană ar putea înregistra un număr inacceptabil de victime (...) în următorul său conflict", continuă documentul, citat de Agerpres.

Trupe

Foto: Trupe americane în timpul unui exerciţiu NATO din Estonia

"Cu greu ar putea să câştige, dacă nu chiar va pierde, un război împotriva Chinei sau a Rusiei", potrivit textului.

Principala vulnerabilitate strategică identificată de comisie

Statele Unite ar fi deosebit de vulnerabile dacă trupele lor ar fi "constrânse să lupte simultan pe două sau mai multe fronturi", adaugă cei 12 foşti înalţi responsabili democraţi şi republicani însărcinaţi să treacă în revistă capacităţile militare americane.

Ei mai acuză, însă, o serie de "decizii şi disfuncţionalităţi politice din partea celor două principale partide politice care au condus la "o criză de securitate naţională pentru Statele Unite".

Tancuri

Foto: Tancuri ruseşti în timpul exerciţiului de mare amploare Vostok 2018

Cu toate că bugetul Pentagonului depăşeşte în acest an 700 de miliarde de dolari, cu mult peste ceea ce China şi Rusia alocă împreună pentru apărare, autorii documentului consideră că suma este "clar insuficientă" pentru a atinge obiectivele stabilite de strategia de apărare naţională a administraţiei Trump.

Alte ameninţări identificate

Din rândul ameninţărilor, comisia a mai enumerat actele de agresiune ale Federaţiei Ruse asupra Europei de Est, operaţiunile cibernetice ale Rusiei, precum şi schimbările aduse de aceasta arsenalului său nuclear (cum ar fi racheta Satan 2)

În raportul său, comisia parlamentară face o serie de recomandări, printre care o creştere anuală de 3% până la 5% a bugetului apărării.

Portavion chinez

Foto: Portavionul chinez Liaoning (primul portavion al Chinei)

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
Citește și...
62001175
Fetița care a supraviețuit ”Nopții de cristal”, atacul sângeros al naziștilor asupra evreilor. Mărturii șocante

Cu 80 de ani în urmă, persecuția naziștilor asupra evreilor a devenit extrem de violentă într-o noapte de haos. Cunoscută ca Kristallnacht, sau Noaptea de cristal, încă mai există supraviețuitori care își amintesc teroarea.

62001173
Motivul pentru care o cântăreață celebră a fost condamnată la 6 ani de închisoare, în Turcia

Un tribunal din Turcia a condamnat o cântăreaţă germană la peste şase ani de închisoare pentru acuzaţii de terorism, conform agenţiei de stat Anadolu, scrie Reuters.

61915743
Țara care interzice romanele lui Dostoievski. Care este motivul

Autoritățile din Kuweit au interzis aproape 1.000 de romane, între care și lucrările scriitorului rus Feodor Mihailovici Dostoievski.

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, la a patra încercare de a desemna un premier. Cele trei variante de prim-ministru independent

Luni va avea loc o nouă rundă de negocieri la Palatul Cotroceni. Reprezentanții partidelor vor merge la discuții cu șeful statului, după care Nicușor Dan va desemna un nou premier.

Rti turism
România a pierdut milioane de euro din PNRR pentru patrimoniu și turism înainte de a fi folosite. Rețeta incompetenței

„Turismul pierde timpul”, partea I. România a primit prin PNRR zeci de milioane de euro pentru a restaura monumente și a dezvolta turismul în Delta Dunării. România a picat examene importante.

60328175
A fost cea mai friguroasă dimineață la munte din această toamnă. Cum va fi vremea în următoarele zile

Primul weekend din octombrie a adus temperaturi de plajă, la malul mării, dar și îngheț la mare altitudine. Pe litoral, unii au admirat marea și s-au bucurat de soarele generos. La munte, în schimb, a fost cea mai rece dimineață din această toamnă.