Raport clasificat al SUA: Putin a fost operat de cancer și pierde puterea. „Oficialii ruși simt că sfârşitul e aproape”

62262133

Vladimir Putin ar fi urmat un tratament pentru un cancer în stadiu avansat în luna aprilie şi ar fi scăpat de o tentativă de asasinat în martie, susţine un raport clasificat al SUA, au spus trei lideri ai serviciilor secrete americane pentru Newsweek.

Unul dintre oficialii americani a declarat că puterea lui Putin nu mai este ”absolută”, iar oficialii de la Kremlin ”simt că sfârşitul e aproape”.

Toţi cei trei oficiali americani – unul din cadrul serviciilor naţionale de informaţii (DNI), un ofiţer superior pensionat al Forţelor Aeriene şi unul de la Agenţia de Informaţii Militare (Defense Intelligence Agency, DIA) avertizează că izolarea liderului rus îngreunează evaluarea stării sale de sănătate de către serviciile de informaţii americane.

Vladimir Putin este un amator al călăriei şi al hocheiului, întruchipând de ani de zile imaginea masculinităţii şi a vitalităţii, un lider a cărui imagine a fost atent conturată de Moscova şi folosită adesea de propagandiştii de la Kremlin pentru a face comparaţii între el şi omologii săi americani.

Masa foarte lungă pe care Putin a folosit-o la Kremlin în cadrul întâlnirilor sale oficiale a ajuns să simbolizeze paranoia şi frica sa fizică, potrivit News.ro.

Cel mai recent, masa a fost folosită la întâlnirea cu preşedintele francez Emmanuel Macron pe 7 februarie, cu doar două săptămâni înainte de invazia Ucrainei. Pentru comunitatea de informaţii, masa lungă şi comportamentul lui Putin exprimă declinul preşedintelui rus.

”Nu a fost nicio strângere de mână, nicio îmbrăţişare caldă şi am observat asta”, spune liderul DNI. El a afirmat că serviciile de informaţii franceze au obţinut multe observaţii cu privire la întâlnirea şi călătoria la Moscova, refuzând să detalieze ceea ce a fost raportat guvernului SUA.

Apoi a urmat întâlnirea lui Putin din 21 aprilie cu ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, de data aceasta la o masă mică, de culoare verde. Mulţi s-au concentrat asupra lui Şoigu, care dispăruse din atenţia publicului. Însă Putin este cel care a dispărut mare parte a lunii şi nu părea să fie tocmai sănătos. El a stat cocoşat pe scaun în timp ce se ţinea de masă cu mâna dreaptă.

Unii observatori au dedus că liderul rus suferea de boala Parkinson. Alţii au insistat că este vorba doar antrenamentul cu armele KGB, referindu-se la poziţia şi mersul lui rigid, întotdeauna cu braţul drept gata să ajungă în interiorul unei jachete pentru a apuca arma.

Apariţia preşedintelui rus de ”Ziua Victoriei” pe 9 mai a stârnit din nou un val de nelinişte. Vizibil balonat, Putin s-a aşezat pe un scaun, cocoşat, acoperindu-şi picioarele cu o pătură. Comunitatea de informaţii a SUA a precizat că situaţia lui era mai gravă decât se credea anterior, iar epuizarea fizică a fost egalată cu epuizarea propriei Rusii.

Trei zile mai târziu, şeful serviciului de informaţii al Ucrainei, general-maiorul Kyrylo Budanov, a declarat pentru Sky News că Putin se afla într-o ”stare psihologică şi fizică foarte proastă şi este foarte bolnav”, adăugând că există planuri în interiorul Kremlinului de a-l îndepărta de la putere.

Un zvon potrivit căruia oamenii de securitate de la Kremlin au descoperit un complot rusesc de asasinare a lui Putin a fost confirmat la acest moment.

”Putin este bolnav? Absolut. Dar nu ar trebui să lăsăm aşteptarea morţii lui să conducă la acţiuni proactive din partea noastră. Un vid de putere după Putin ar putea fi foarte periculos pentru lume”, a declarat fostul ofiţer al Forţelor Aeriene.

Oficialul DNI a subliniat că indiferent dacă Putin este ”puternic” sau ”slăbit”, puterea nucleară a Rusiei persistă.

Liderul DIA susţine că, în anumite privinţe, posibilitatea ca Putin să fie ”bolnav sau să moară ar fi benefică pentru întreaga lume, nu doar în privinţa viitorului Rusiei sau a încheierii războiului din Ucraina, ci pentru a diminua ameninţarea nebunului cu războiul nuclear”.

Dacă sănătatea lui Putin ar fi în declin, atunci liderul rus ar avea o influenţă diminuată asupra consilierilor şi subordonaţilor lui, spre exemplu, ”în cazul în care ordonă folosirea armelor nucleare”, a mai argumentat oficialul american.

”Putin este cu siguranţă bolnav... dacă va muri în curând este o simplă speculaţie. Totuşi, nu ar trebui să fim liniştiţi (...) Însă continuă să fie periculos, iar dacă moare, se va declanşa haosul”, a conchis el.

Articol recomandat de sport.ro
Amenda primită de Sabalenka după ce a înjurat cameramanul în direct, în timpul finalei US Open 2026
Amenda primită de Sabalenka după ce a înjurat cameramanul în direct, în timpul finalei US Open 2026
Citește și...
Spitalul de copii din Iaşi, evacuat din cauza unui muncitor. Cum a trimis un val de funingine în saloane

S-a dat alarma în această dimineață la spitalul de Copii Sf. Maria din Iași, din cauza unui incident cu totul neobișnuit.

Ardelean Fărcaș, așa-zisul guru din Hunedoara, va fi cercetat în libertate

Ardelean Fărcaș, așa-zisul guru din Hunedoara, acuzat că a violat și șantajat mai multe adepte ale sectei „Copiii Soarelui" pe care o crease în anii '90, va fi cercetat în libertate.

Grindina a făcut ravagii în România. Oamenii au scos gheață cu roaba din curți. „Putere Dumnezeiască a fost aici”

Trei județe din țară au fost sub cod portocaliu de inundaţii joi. Într-un sat din judeţul Gorj a plouat torenţial şi a căzut grindină.

Recomandări
Politico: Europa ezită să acţioneze, în ciuda intensificării atacurilor hibride ruseşti. Kremlinul testează limitele NATO

În ciuda intensificării atacurilor Rusiei asupra infrastructurii critice europene şi a fabricilor de armament, ţările NATO rămân reticente în a lua măsuri dure imediate care ar putea provoca Kremlinul, scrie Politico.

MApN: Drone detectate în apropierea graniţei cu România. Două avioane F-16 au fost trimise să monitorizeze zona

Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naţionale a detectat marţi dimineaţă mai multe ţinte aeriene în Ucraina, în apropierea graniţei cu România, a informat Ministerul Apărării Naţionale.

Protest de amploare al fermierilor în fața Guvernului. Oierii anunță că rămân în stradă până își rezolvă revendicările

Fermierii protestează marți în fața Guvernului, fiind așteptați agricultori din toate sectoarele, de la apicultură și cultura mare până la creșterea ovinelor.