VIDEO cu Vladimir Putin: O mână îi tremură necontrolat, apoi are un mers instabil

62256390
Agerpres

Vladimir Putin a fost filmat, în urmă cu două luni, într-o ipostază care alimentează și mai mult teroriile nedovedite încă, potrivit cărora președintele Rusiei ar suferi de o boală gravă.  

Potrivit Daily Mail, este vorba despre o înregistrare video realizată în 18 februarie 2022, chiar înainte de începerea invaziei din Ucraina, în timpul unei întâlniri oficiale cu președintele Belarusului, Alexander Lukașenko.

În această filmare, Putin stă în picioare, așteptându-l pe aliatul său belarus. În acest timp, însă, mâna lui dreaptă începe să tremure violent.

Apoi, președintele rus își trage mâna pe lângă corp, încercând să potolească tremurăturile, după care se îndreaptă spre Lukașenko. Însă și în acel moment, Putin are un mers instabil și aproape că se împiedică - notează Daily Mail.

Acest clip care a apărut din nou pe internet nu face altceva decât să alimenteze zvonurile despre faptul că s-ar lupta cu Parkinson, demență sau cancer.

De altfel, într-o altă înregistrare video, Vladimir Putin a fost văzut ținându-se strâns de colțul unei mese, în timp ce piciorul drept și umărul drept se mișcau involuntar.

Este vorba despre o întâlnire recentă pe care a avut-o cu ministrul Apărării, Serghei Şoigu, cu care a discutat despre ”eliberarea” orașului ucrainean Mariupol.

Poziția ciudată a lui Putin, precum și faptul că fața și gâtul său păreau să fie umflate, au declanșat speculații cu privire la sănătatea liderului Rusiei. 

 

Articol recomandat de sport.ro
Cum se simte ultimul Audi A6. Cinci zile la volanul limuzinei de 299 CP
Cum se simte ultimul Audi A6. Cinci zile la volanul limuzinei de 299 CP
Citește și...
62251427
Joe Biden vrea să folosească activele sechestrate de la oligarhii ruși ca să ajute Ucraina
Casa Albă a propus joi să folosească activele sechestrate ale oligarhilor ruşi pentru a compensa pagubele suferite de Ucraina în timpul invaziei ruse, transmite AFP, scrie Agerpres.
62035791
Erdogan, pregătit să ia inițiativa pentru a pune capăt războiului. Ce i-a transmis lui Putin
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan i-a transmis joi omologului său rus Vladimir Putin că este dispus să ia iniţiativa pentru a pune capăt războiului în Ucraina.
62001226
Vot în Parlament. Germania va trimite armament greu Ucrainei, ca să lupte cu Rusia
Camera inferioară a parlamentului Germaniei a aprobat joi cu o majoritatea covârşitoare o petiţie privind sprijinul pentru Ucraina în care este susţinută ideea trimiterii de armament, inclusiv armament greu.