Raport: Aproximativ 30% dintre pacienții confirmați cu Covid-19 sunt asimptomatici

×
Publicitate

O bună parte dintre cei infectați cu noul coronavirus duc boala pe picioare, fără simptome. O spun studiile, o confirmă și specialiștii români în boli infecțoase.

Rapoartele la nivel global vorbesc de un procent al „pacienților tăcuți” de până la 30 la sută. Se justifică, deci, decizii precum cea luată în Galați unde, de mâine, măștile sunt obligatorii în locurile aglomerate.

Andrei Scrab a fost confirmat cu noul coronavirus acum două săptămâni, după ce a intrat în contact cu un bărbat bolnav. Este cazul tipic al unui pacient asimtomatic.

Andrei Scrab, pacient confirmat cu Covid-19: "Am urmat un tratament 2 zile după care doamna doctor m-a vizitat, a văzut că sunt ok, mă simt bine, eram energic, făceam sport, a decis să întrerupă acest tratament. N-am avut febră, n-am avut tușe, n-am avut dureri".

Medicii din cadrul spitalului de Boli Infecțioase din Iași îl monitorizează. Pericolul, în cazul lui, este altul.

Andrei Scrab: "Dacă luam contact cu alte persoane, cu siguranță i-ași fi infectat și pe ei. Eu dacă nu eram testat nu mi-aș fi dat seama, nu aș fi avut nicio bănuială că aș fi avut acest COVID-19".

Într-un interviu pentru postul național de radio, directorul Centrului American pentru controlul și prevenirea bolilor a susținut că o persoană din patru, infectate cu noul coronavirus, nu prezintă simptome.

Presa din China a citat date din ceea ce a numit un raport secret al autorităților. Aici, apare un alt procent, 30%. Apoi, la bordul navei de croazieră "Diamond Princess", din cei peste 3700 de pasageri confirmați cu COVID-19, aproape jumătate au fost asimptomatici, la testare. Și un studiu făcut în Islanda avansează același raport infectări/lipsă simptime: 1 din 2.

Valeriu Gheorghiță, Medic Infecționist Spitalul Militar București: "Un procent de 25-30% dintre persoanele care fac infecția cu coronavirus pot rămâne asimptomatice. Ele pot să răspândească virusul mai departe. Persoanele asimptomatice sunt greu de identificat și de diagnosticat și poate să reprezinte o sursă de infecție pentru restul persoanelor”.

În acest context, măștile limitează răspândirea bolii.

Alexandru Rafila, membru în Comitetul Executiv al OMS: ''Putem utiliza și o mască de unică folosință dacă există, dacă nu sunt și alte variante. E bariera mecanică care oferă un anumit grad de protecție mai ales față de aceste microparticule care sunt eliminate în timpul vorbitului sau unui acces de tuse". 

În mai multe țări din Europa, masca este obligatorie. Și americanii recomandă protecția în public.

E una dintre măsurile esențiale, care au ajutat mai multe state asiatice să țină răspândirea COVID-19 sub control. 

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62096516
Wizz Air suspendă de duminică zborurile între România şi Marea Britanie, Olanda şi Elveţia

Compania aeriană low-cost Wizz Air a anunţat că îşi suspendă rutele între România şi Marea Britanie, Elveţia şi Olanda, începând cu data de 5 aprilie până pe 18 aprilie inclusiv, iar măsurile sunt cauzate de noile restricţii impuse de autorităţi.

61963489
Dancă: Se duce o adevărată luptă de gherilă comercială pentru materialele medicale

Şeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă, afirmă că se duce ”o adevărată luptă de gherilă comercială” pentru procurarea materialelor necesare în lupta împotriva pandemiei, fiind folosite toate ”armele” şi resursele politice şi diplomatice posibile.

61976923
Traficant de droguri, prins în Iași. A scris pe declarație că se deplasează „în interes profesional”

Un tânăr a fost depistat de poliţiştii din Iaşi în timp ce deţinea asupra sa 45 de grame de heroină pe care intenţiona să o vândă în oraş.

Recomandări
Original csat 24 nov 2025 1
Ședință CSAT la mai bine de o săptămână de la atacurile de lângă Sulina. Prima reuniune la care participă Luca Niculescu

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în cadrul căruia se vor analiza implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră. Şedinţa va avea loc joi, de la ora 18.00.

61952740
SUA și Israelul pregătesc un nou atac asupra Iranului. Când ar putea începe ofensiva amânată de Trump

SUA și Israelul pregătesc o nouă ofensivă împotriva Iranului după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, programate pe 3 noiembrie, potrivit New York Times. Donald Trump amânase un atac în octombrie, când ambele armate erau în alertă maximă.

62588348
Vremea se schimbă radical în România. Ploi, vânt puternic și temperaturi în scădere. Ce anunță meteorologii pentru weekend

După câteva zile cu soare, toamna s-a răzgândit și trimite ploi și vânt în aproape toată țara.