Rapanele ar putea să dispară din meniurile din România. UE vrea să interzică exploatarea lor

×
Publicitate

Deși de ani buni sunt foarte apreciate de cei care merg pe litoral, delicioasele rapane din Marea Neagră ar putea dispărea din meniuri. Și asta pentru că Uniunea Europeană se gândește să interzică exploatarea acestei resurse din mai multe motive.

Așa că, pescarii ar putea fi obligați să oprească recoltarea ceea ce ar însemna, susțin ei, falimentarea întregului sector românesc care abia începea să-și revină.

Pregătite la tablă încinsă cu sare sau cu vin și sos roșu, rapanele sunt unele dintre cele mai cerute preparate în cherhanalele de pe litoral.

Acești melci marini sunt, de altfel, alături de midii, unele dintre puținele fructe de mare pescuite în Marea Neagră.

Rapana, numită popular "ghioc", a apărut în Marea Neagră în anii '50 ai secolului trecut, adusă de chila vaselor de pescuit, venite din Oceanul Indian. Rapanele s-au adaptat bine aici, dar au atacat fauna autohtonă.

Victor Niță, cercetător marin: "Între timp și-a găsit nișa ecolologica, a devenit practic o resursă exploatabilă".

Uniunea Europeană ar putea decide însă că rapanele sunt o specie invazivă, iar România și Bulgaria ar trebui să ia măsuri. Însă nu unele considerate agresive, cum ar fi pescuitul cu traulere. Biologii spun că acest tip de pescuit afectează atât alte specii, cât și mediul marin. Practic, plasele care sunt coborâte pe fundul marii pentru a aduna melcii, pot distruge totul pe acea suprafață.

Cea mai ecologică metodă de pescuit rapane este cu ajutorul scafandrilor, însă costurile sunt mari. În plus, industria rapanelor este o gură de oxigen pentru pescarii autohtoni care și așa o duc de pe o zi pe altă.

"În urmă cu 10 ani de zile rapana a fost trecută în cota de pescuit a României. Nu suntem de acord cu ce vrea Comisia Europeană, ținând cont că aproape 95% din captura totală a României anual o reprezintă captura de rapană", a spus Claudiu Robe, proprietar flotă de pescuit.

În "războiul" rapanelor, s-au implicat și autoritățile. Reprezentanții Ministerului Agriculturii susțin că România și Bulgaria și-au unit eforturile pentru a menține permisiunea de a pescui această specie în Marea Neagră.

Gheorghe Ștefan, secretar de stat Ministerul Agriculturii: "Ar fi un dezastru pentru pescarii de astăzi de la Marea Neagră, dar vom vede. Eu îmi exprim convingerea că o să convingem, la rândul nostru, Comisia, să nu declare această specie că fiind una invazivă".

Pe litoralul nostru, un turist plătește pentru o porție de rapane între 30 și 50 de lei.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62205451
Cum a salvat un pompier aflat în timpul liber o cabană cuprinsă de flăcări. VIDEO

Un pompier aflat în timpul este considerat erou, după ce a reușit să țină sub control un incendiu până la sosirea echipelor de intervenție.

62205434
Noi artiști și reguli de acces Summer Well: The Limited Edition

August este luna noastră, a iubitorilor de Summer Well! Ne pregătim de 4 zile de concerte, proiecte de artă, experiențe gourmet și multă voie bună. Noi suntem pregătiți!

62205427
Amendă uriașă și închisoare cu suspendare pentru un german care avea un tanc, un tun, mitraliere și puști

Un german de 84 de ani care deținea acasă un adevărat arsenal din Al Doilea Război Mondial, inclusiv un tanc, primește o condamnare cu suspendare în urma unui acord de vinovăție încheiat cu procurorii. Va avea însă de plătit și 250.000 de euro amendă.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.