RA-APPS: Termenul de eliberare a vilei de protocol de către Traian Băsescu expiră pe 1 iunie

62250925
Getty

Regia Autonomă „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat” a anunțat, marți, că termenul de eliberare a vilei de protocol, transmis lui Traian Băsescu, expiră pe data de 01.06.2022.

Termenul de eliberare a imobilulul – reşedinţă oficială situat în Bucureşti, Str. Gogol nr. 2, sector 1, transmis Dlui. Traian Basescu prin notificarea nr. 1.145, expiră în 5 zile de la data luării la cunoştinţă de către acesta, respectiv în data de 01.06.2022, se arată în comunicatul oficial.

RA-APPS afirmă că, în situaţia în care imobilul nu va fi eliberat şi predat, după expirarea termenului sus menţionat, Regia Autonomă ”Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat” (R.A.-A.P.P.S.) va formula acţiune în evacuare la instanţa competentă, conform dispozitiilor legale.

„Subliniem faptul că R.A.-A.P.P.S. efectuează toate demersurile prevăzute de lege în vederea obţinerii titlului executoriu pentru eliberarea de către fostul Preşedinte al României, Dl. Traian Băsescu, a reşedintei oficiale, asigurându-se totodată că sunt respectate toate dispoziţiile legale în materie, precum şi drepturile fundamentale şi constituţionale, respectiv dreptul la viaţa intima, familială şi privată, drepturi garantate de Constituţie oricărui cetăţean al României”, mai spune Regia.

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, miercurea trecută, la ieşirea din vila de protocol, că nu s-a mutat încă pentru că nu este gata apartamentul pe care l-a achiziţionat.

El a mai spus că a primit luni notificarea de la RAAPPS, în care se spune că trebuie să evacueze imobilul, şi că un executor judecătoresc se va ocupa de procedură, dar că nu i s-a dat un termen.

„Eu sper să fie o plecare civilizată, chiar dacă oamenii politici din România s-au arătat atît de laşi, au ţinut să facă legi pentru mine, după ce nu am mai avut putere politică”, a mai afirmat Băsescu.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a decis definitiv, pe 23 martie, că fostul preşedinte Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea comunistă. Pe 28 martie, RA-APPS anunţa decizia evacuării fostului şef de stat din imobilul în care acesta locuieşte, arătând că, potrivit legii, persoanele despre care s-a constatat definitiv că au fost lucrători sau colaboratori ai Securităţii nu au dreptul la locuinţă de protocol.
 

Ce privilegii pierd foștii președinți care au fost declarați colaboratori ai Securității

În octombrie 2021, preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea care prevede ca drepturile acordate foştilor şefi ai statului român să fie retrase în cazul în care se dovedeşte că aceştia au avut calitatea de lucrător sau colaborator al Securităţii.

Actul normativ vizează modificarea articolului 1 alineatul (3) din Legea nr. 406/2001 privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de şef al statului român.

„Nu beneficiază de prevederile prezentei legi persoana căreia i-a încetat calitatea de şef al statului român ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni pentru care a fost condamnată definitiv sau ca urmare a demiterii din funcţie prin referendum şi nici persoana despre care s-a constatat definitiv că a avut calitatea de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia”, prevede legea promulgată.

Conform Legii 406/2001, persoanele care au avut calitatea de şef al statului român beneficiază pe durata vieţii de următoarele drepturi:

a) folosinţă gratuită a unei locuinţe de protocol, cu destinaţia de reşedinţă, care cuprinde şi un spaţiu cu destinaţia de cabinet de lucru, încadrat cu un post de consilier şi un post de secretar;

b) o indemnizaţie lunară în cuantum egal cu 75% din indemnizaţia acordată preşedintelui României în exerciţiu;

c) pază şi protecţie, precum şi folosinţă gratuită a unui autoturism, asigurate permanent de Serviciul de Protecţie şi Pază, potrivit reglementărilor în vigoare.

 

Articol recomandat de sport.ro
A câștigat EURO cu Spania și titlul de golgheter în La Liga, iar acum valorează 0 euro! Subiectul momentului în presa iberică
A câștigat EURO cu Spania și titlul de golgheter în La Liga, iar acum valorează 0 euro! Subiectul momentului în presa iberică
Citește și...
62263012
8 din cele mai proaste 10 aeroporturi din lume sunt în Europa. Pe ce loc se află România. VEZI LISTA

Europa are opt dintre cele mai proaste 10 aeroporturi din lume, potrivit unei companii de gestionare a daunelor, specializată în reclamații privind perturbări ale serviciilor aeriene.

62129948
Un sibian a fost prins beat în trafic. Avea o alcoolemie de 5 la mie alcool pur în sânge

Un bărbat din Sibiu a fost oprit de polițiști în trafic și l-au testat cu alcooltestul. Inițial, aparatul a indicat o valoare de peste 2 la mie în aerul expirat.

62052732
Trafic restricționat în București de 1 iunie. Zonele afectate de Parada Micilor Bicicliști

Traficul în București va fi restricționat, miercuri, 1 iunie, în zona Arcului de Triumf și pe Bulevardul Kiseleff, din cauza Paradei Micilor Bicicliști, un eveniment dedicat Zilei Copilului. 

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 23 18h05m29s680
Mai mulți paznici, control strict, instruire specială a cadrelor didactice. Măsuri speciale în cele 6.000 de școli din România

După incidentele grave din școlile de la Bistrița și Pitești, Guvernul s-a reunit vineri într-o ședință de urgență. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h12m18s452
Tot mai mulți români își cumpără case în Serbia. Un bărbat a luat cu 6.000 de euro o proprietate de 1.500 de metri pătrați

Atrași de prețurile mai mici decât la noi, mulți români își cumpără case în Serbia. Un studiu european arată că locuințele din țara vecină sunt, în medie, mai ieftine, iar localitățile de la graniță devin accesibile, chiar și cu prețul navetei.

Whatsapp image 2026 10 23 at 16 53 40
Fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, Alexandru Toader, a fost reținut, fiind acuzat că ar fi hărțuit sexual studente

Fiul fostului ministru al Justiţiei Tudorel Toader, Alexandru Toader, lector la Facultatea de Drept din Iaşi, acuzat că ar fi hărţuit sexual două studente pentru a trece examenele, a fost reţinut.