Protestul transportatorilor s-a suspendat. "Toate doleanţele au fost rezolvate"

61881567

Capitala nu va mai fi blocată mâine de protestul anunţat de Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România.

 

Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) a suspendat protestul anunţat pentru miercuri în faţa sediului Guvernului, după ce solicitările confederaţiei au fost rezolvate, a declarat, pentru AGERPRES, Ion Comuşi, vicepreşedintele organizaţiei.

"Protestul a fost suspendat. Toate doleanţele au fost rezolvate de Ministerul Transporturilor", a precizat Comuşi.

La începutul acestei săptămâni, COTAR anunţa că aproximativ 35.000 de transportatori de persoane vor protesta, miercuri, în Bucureşti şi în marile oraşe din ţară, împotriva pirateriei şi evaziunii fiscale.

"Transporturile rutiere aduc anual 4,7% din PIB, dar autorităţile statului tolerează pirateria, astfel încât România să piardă încă 4,7% din PIB, numărul celor care fac piraterie fiind aproape egal cu cel al transportatorilor autorizaţi. În curând, România va pierde şi procentul de 4,7% din PIB adus de transportatorii autorizaţi, din cauza concurenţei neloiale şi a pirateriei tolerate de autorităţi în ultimii şapte ani, pentru că cei care respectă legea vor da faliment. Nu înţelegem cum pregăteşte Guvernul OUG pentru a-i condamna penal pe cei care nu plătesc taxele şi impozitele, din moment ce în România vorbim deja despre fenomenul numit 'uberizare' - fenomen tolerat şi susţinut de Guvern prin lipsa oricăror acţiuni care l-ar putea opri", se arăta în comunicatul COTAR din 11 decembrie.

Reprezentanţii COTAR susţin că acest fenomen nu se referă exclusiv la firma Uber, ci la toate afacerile neautorizate care se ascund în spatele unor platforme digitale.

Articol recomandat de sport.ro
A câștigat EURO cu Spania și titlul de golgheter în La Liga, iar acum valorează 0 euro! Subiectul momentului în presa iberică
A câștigat EURO cu Spania și titlul de golgheter în La Liga, iar acum valorează 0 euro! Subiectul momentului în presa iberică
Citește și...
61926800
Misterul ceasului purtat de Regele Mihai. Moștenirea pe care Majestatea Sa o lasă în urmă

Moartea Regelui Mihai naște legende legate de averea pe care Majestatea Sa o lasă în urma sa, fiind vorba despre un ceas extrem de rar pe care Suveranul îl purta cu mândrie.

61927974
O tânără a murit la metrou, după ce a fost împinsă pe șine. Poliția o caută pe cea care ar fi ucis-o

O tânără a căzut pe șine și a murit în stația de metrou Dristor 1, împinsă de o femeie, potrivit poliției.

61927926
Ambasadorul Canadei, despre modificarea Legilor Justiției: „Înțelegem pe deplin nemulțumirile protestatarilor”

Ambasadorul Canadei în România, Kevin Hamilton, a criticat reforma în Justiție și pachetul de legi care se dezbate în Parlament, precizând că „par a inversa” progresele făcute de România împotriva corupției.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 23 18h05m29s680
Mai mulți paznici, control strict, instruire specială a cadrelor didactice. Măsuri speciale în cele 6.000 de școli din România

După incidentele grave din școlile de la Bistrița și Pitești, Guvernul s-a reunit vineri într-o ședință de urgență. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h12m18s452
Tot mai mulți români își cumpără case în Serbia. Un bărbat a luat cu 6.000 de euro o proprietate de 1.500 de metri pătrați

Atrași de prețurile mai mici decât la noi, mulți români își cumpără case în Serbia. Un studiu european arată că locuințele din țara vecină sunt, în medie, mai ieftine, iar localitățile de la graniță devin accesibile, chiar și cu prețul navetei.

Whatsapp image 2026 10 23 at 16 53 40
Fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, Alexandru Toader, a fost reținut, fiind acuzat că ar fi hărțuit sexual studente

Fiul fostului ministru al Justiţiei Tudorel Toader, Alexandru Toader, lector la Facultatea de Drept din Iaşi, acuzat că ar fi hărţuit sexual două studente pentru a trece examenele, a fost reţinut.