Protestele in Valea Jiului iau amploare. 300 de mineri de la Vulcan s-au alaturat celor din Lonea si s-au blocat in subteran

×
Publicitate

Circa 300 de mineri de la exploatarea de carbune Vulcan, din Valea Jiului, s-au autoblocat marti in subteran, iar personalul TESA protesteaza in curtea minei, nemultumiti de situatia actuala a Complexului Energetic Hunedoara.

Ei vor sa afle care va fi viitorul acestei companii, a declarat, pentru AGERPRES, presedintele sindicatului de la Mina Vulcan, Ioan Ciubotaru.

Protestatarii se alatura astfel ortacilor de la Mina Lonea, aproape 250 dintre acestia refuzand sa mai iasa la suprafata dupa ce si-au efectuat schimburile de lucru.

'In subteranul Minei Vulcan se afla circa 300 de mineri de la schimburile 4 si 1 (schimbul de noapte si cel de dimineata, n.r.). Oamenii vor sa stie ce se intampla cu complexul pentru ca se tem de ceea ce s-ar putea intampla in viitor', a explicat liderul sindical.

Minerii din cele doua schimburi se afla intr-o zona situata pe o galerie principala, aproape de un put de intrare in subteran.

Ortacii de la Vulcan se solidarizeaza cu cei aproape 250 de mineri de la Lonea, din toate cele patru schimburi, care se afla blocati in subteranul exploatarii de 24 de ore.

Cel putin 15 dintre protestatari s-au declarat luni seara si in cursul noptii in greva foamei. Sase mineri au fost scosi din subteran, pe timpul noptii deoarece li s-a facut rau si au avut nevoie de ingrijiri medicale. Doi dintre ei au fost transportati la spital, au precizat surse oficiale din cadrul Serviciului Judetean de Ambulanta Hunedoara.

La poarta minelor Lonea si Vulcan au fost trimise doua masini de ambulanta de la Serviciul Judetean de Ambulanta si SMURD Hunedoara, care vor acorda asistenta medicala in caz de necesitate.

Protestul minerilor a inceput luni dimineata, cand schimbul 1 de la Mina Lonea s-a blocat in subteran, nemultumiti de situatia de insolventa in care se afla CEH si de perspectiva ca societatea sa intre in faliment. Minerii au cerut sa li se prezinte masurile concrete de salvare a CEH si pozitia oficiala a Ministerului Energiei in ceea ce priveste viitorul societatii.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
61777164
Ancheta la FRF, dupa ce un milion de dolari primit de la FIFA a disparut. Mircea Sandu: "Noi nu trebuie sa facem licitatie"
Un nou scandal zguduie lumea fotbalului: DIICOT suspecteaza ca ar fi disparut peste un milion de dolari din fondurile Federatiei Romane de Fotbal. Mai multe nume grele au fost chemate in aceasta dimineata la audieri
61752833
Fetita de opt ani dusa de urgenta la spital, dupa ce a fost lovita de o masina in drum spre scoala
O fetita de opt ani din localitatea bistriteana Muresenii Bargaului a ajuns marti dimineata la spital, dupa ce, in drum spre scoala, a traversat strada prin loc nepermis si a fost lovita de o masina,
60570672
Ministrul Transporturilor a anuntat cand ar putea fi gata Autostrada Transilvania
Romanii ar putea circula pe Autostrada Transilvania pana in 2020, este de parere ministrul Transporturilor, Dan Costescu.