Protest la Guvern al federațiilor din Educație. Revendicările sindicaliştilor

62320768

Peste 1.000 de persoane din cadrul federațiilor din Educație vor protesta, miercuri, la sediul Guvernului.

Protestatarii cer salarii decente, în special pentru personalul nedidactic.

În ceea ce priveşte salariile personalului didactic, sindicaliştii afirmă că nu reflectă importanţa socială a muncii depuse. La protest sunt aşteotate peste 1.000 de persoane.

”Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor din Educaţie ”SPIRU HARET” şi Federaţia Naţională Sindicală ”ALMA MATER“, în numele celor peste 350.000 de salariaţi din învăţământ ale căror drepturi şi interese le reprezintă, vor organiza miercuri, 1 februarie 2023, începând cu ora 12.00, pichetarea sediului Guvernului. La protest participă aproximativ 1000 de membri de sindicat”, au anunţat federaţiile sindicale.

Potrivit acestora, acţiunea urmăreşte să atragă atenţia asupra problemelor cu care se confruntă, în primul rând, personalul nedidactic, dar şi personalul didactic, probleme generate de salarizarea nemotivantă.

”Nu trebuie uitat că personalul nedidactic este singura categorie de bugetari care, nici în anul 2023, nu a atins nivelul salariilor de bază prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 pentru anul 2022. Salariile de bază ale personalului nedidactic se situează între 1800-2300 de lei, iar creşterea inflaţiei (16.4% în luna decembrie 2022), concomitent cu creşterea preţurilor la produsele de bază şi la utilităţi au condus la creşterea gradului de sărăcire”, au mai transmis sindicaliştii.

Potrivit acestora, salarizarea personalului didactic ”nu reflectă importanţa socială a muncii depuse de cadrele didactice”.

”Atragem atenţia asupra unei situaţii îngrijorătoare: din cauza salariilor foarte mici din sistemul educaţional ne confruntăm cu o lipsă acută de cadre didactice calificate – foarte puţini tineri aleg să profeseze în sistemul de învăţământ, iar cei aflaţi la sfârşit de carieră aleg să se pensioneze. Totodată, în ultimii ani s-a ajuns la o situaţie revoltătoare: se constată o creştere alarmantă a numărului de cadre didactice necalificate din unităţile de învăţământ, în loc ca numărul acestora să scadă anual”, au mai transmis sindicaliştii.

Aceştia atrag atenţia că personalul didactic şi nedidactic nu beneficiază de sporurile pentru condiţiile de muncă.

”Mai mult, deşi sunt numeroase situaţii când se prestează muncă suplimentară, din cauza lipsei de personal, salariaţii nu sunt remuneraţi pentru munca suplimentară depusă, deşi acordarea timpului liber corespunzător este imposibilă. În acest context, federaţiile sindicale reprezentative din învăţământul preuniversitar şi superior, consideră că, în perioada imediat următoare, Guvernul României trebuie să adopte un act normativ prin care personalului nedidactic să i se acorde salariile de bază prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 pentru anul 2022, concomitent cu acordarea sporurilor pentru condiţii de muncă pentru toate categoriile de salariaţi din învăţământ”, au mai transmis sindicaliştii.

Aceştia cer şi adoptarea unui act normativ care să repoziţioneze salariaţii din învăţământ în ierarhia funcţiilor bugetare, astfel încât funcţiile didactice să nu se mai regăsească în pătrimea inferioară, ci, să fie poziţionate în raport cu nivelul de calificare profesională şi importanţa pentru societate a activităţii de educare a tinerelor generaţii.

Potrivit Jandarmeriei Bucureşti, protestul este avizat în intervalul 11.30-13.30.

Articol recomandat de sport.ro
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Citește și...
Primele prescripții în dosarele de proxenetism. Indivizi cercetați pentru trafic de minori au scăpat de procese

Două decizii ale Curţii Constituționale și Înaltei Curți de Casație şi Justiție produc primele efecte în dosarele de proxenetism.

Documente în cazul lui Pițurcă. Cei care au pus la cale „afacerea” au stabilit din start un profit de 750.000 de euro

Suspecţii din dosarul materialelor sanitare livrate către MApN şi-au propus, din start, să obţină un profit de 750.000 de euro de pe urma afacerii cu autoritatea publică, reiese din documentele procurorilor.

 

Zeci de medici au făcut scut în jurul șefei de la oncologie care cerea mită de la pacienții cu cancer

Aproape 100 de medici au semnat o scrisoare de susținere pentru șefa secției de oncologie de la Spitalul Județean Suceava, care a fost prinsă în flagrant în timp ce primea mită de la un pacient.

Recomandări
Drona care a declanșat RO-Alert în Botoșani, găsită prăbușită într-un lan de porumb din Suceava. Anunțul MApN

O dronă a pătruns sâmbătă în spațiul aerian al României și a fost semnalată în zona localității Știubieni, din județul Botoșani. Armata a ridicat două aeronave F-16 pentru monitorizarea situației, iar obiectul zburător a fost găsit ulterior prăbușit.

Reacția Rusiei după ce Volodimir Zelenski a anunțat că e dispus să se întâlnească cu Vladimir Putin la summit-ul din Miami

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a declarat dispus să se întâlnească cu liderul rus Vladimir Putin în cadrul summitului G20 de la Miami, potrivit unui interviu difuzat sâmbătă de un post de televiziune german.

Ilie Bolojan: „E timpul pentru decizii”. Premierul interimar avertizează asupra costurilor blocajului politic

Premierul interimar Ilie Bolojan susține că România are nevoie urgentă de un guvern stabil și acuză PSD că a refuzat soluțiile de compromis propuse de PNL, USR și UDMR.