Promisiunile PSD înainte de alegerile parlamentare. Creșteri de salarii și pensii, scăderea șomajului

62021721
Inquam Photos/ Octav Ganea

Promisiunile PSD adresate populației, înaintea alegerilor parlamentare din 6 decembrie, sunt cuprinse în programul de guvernare al social democraților, lansat miercuri.

PSD promite românilor, evident, dacă vor fi aleși în Parlament, că salariul minim brut va crește la 3.500 de lei până în anul 2024, salariul mediu brut va fi 7.010 lei iar punctul de pensie va fi mărit cu 32%, ajungând la 2.340 lei.

Mai mult, PSD susține că va găsi resursele pentru ca pensia minimă să crească de la valoarea de 800 de lei până la 1.300 de lei, în patru ani

Mai exact, reprezentanții PSD susțin că au realizat o creştere de 36% a salariului mediu brut şi promite o majorare cu 33% până în 2024, la o valoare de 7.010 lei.

Mai mult, PSD promite că va scădea rata şomajului cu 1,8%.

PSD susține că va scuti de impozit și orice salariat cu salariul minim, dar și bonurile de masă, iar măsura va fi aplicată „în prima zi de guvernare PSD”

Avantajele vor fi, susţine PSD - creşterea salariilor la 85% dintre salariaţi, reducerea inechităţilor şi riscului de sărăcie.

Social-democrații anunță și scăderea impozitului la salariaţi în funcţie de numărul de copii, cât şi o scădere a impozitului la salariile sub 6.000 lei.

Ajutoarele promise de PSD pentru părinți

PSD promite şi stimulente financiare pentru salariaţii cu copii: dublarea imediată a alocaţiilor pentru copii, stimulente financiare pentru elevi care vor fi acordate din fonduri UE pentru elevii care nu au absenţe la cursuri, majorarea stimulentului de reinserţie în muncă (cel puţin 1,5 salarii minim în primul an de la naştere şi 1 salariul minim net în al doilea an. Acordarea lui pe o perioadă de 3 ani în cazul naşterii celui de-al treilea copil).

În programul de guvernare PSD sunt prevăzute și alte măsuri de sprijin pentru salariaţii care au copii: credite cu dobândă subvenţionată de stat (pentru familiile cu copii, pentru achiziţia/ construirea / renovarea unei case. Reducerea datoriei cu fiecare copil născut), majorarea indemnizaţiei de creştere a copilului (cel puţin salariul minim pe economie sau 100% din media veniturilor pe ultimele 12 luni, dar nu mai mult de 7 salarii minime), primă pentru conturile de economii pentru copii (1.000 euro la primul copil, 2.000 euro pentru al doilea, 4.000 euro începând cu al treilea. Se acordă la împlinirea vârstei de 18 ani), vouchere pentru creşă (se acordă până la intrarea copilului în grupa mică de la grădiniţă) şi bonificaţie la pensie pentru mame (1% la 1 copil; 4% la doi copii; 10% pentru cel puţin 3 copii.)

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul
Citește și...
62151628
Iohannis, după cel mai grav bilanț de Covid-19: „Restricțiile sunt inevitabile”

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a declarat, miercuri, că ultimele cifre raportate în România privind infectările cu Covid-19, dar şi numărul deceselor "trag un puternic semnal de alarmă" și că introducerea de noi măsuri este inevitabilă.

62151610
O femeie a murit, după ce a fost plimbată o noapte întreagă între spitale. Ea s-a infectat și cu o bacterie periculoasă

Sistemul sanitar începe să dea rateuri. Așa susține familia unei femei în vârstă de 66 de ani din Prahova, care a murit plimbată o noapte întreagă între spitale.

62151607
Polițiștii din Bistrița, în alertă. Cum au încercat doi bărbați să răpească o fetiță de 12 ani

Polițiștii din Bistrița sunt în alertă și caută doi indivizi care ar fi încercat să răpească o elevă de 12 ani.

Recomandări
Comisia europeana oameni pe strada
România, chemată să dea explicații la Bruxelles. Domeniile în care Comisia Europeană cere măsuri

Comisia Europeană a deschis sau a avansat mai multe proceduri de infringement împotriva României.

Nicusor dan 11 septembrie inquam photos george calin
Nicușor Dan trage un semnal de alarmă după decizia Standard & Poor's: „Nu este un moment de relaxare”. Ce riscă România

Președintele României, Nicușor Dan, a reacționat sâmbătă după ce agenția de evaluare financiară Standard & Poor's (S&P) a decis să mențină ratingul suveran al țării la nivel investițional.  

Shutterstock medic asistent spital romania
Cine plătește diferența dintre tariful CNAS și costul real al unui serviciu medical. Concluziile unui studiu ASE

Tarifele decontate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) nu acoperă costurile reale ale serviciilor spitaliceşti nici în sectorul public, nici în cel privat, arată un studiu al Academiei de Studii Economice (ASE).