Programul "în cerc". Metoda prin care vor fi ajutați copiii predispuși la obezitate

×
Publicitate

România este pe locul trei în Europa când vine vorba despre copiii supraponderali, arată un studiu făcut de Organizația Mondială a Sănătății.

Pornind de la aceste cifre alarmante, o asociație a pus la punct un proiect salvator și, cu ajutorul specialiștilor, oferă gratuit consiliere copiilor de clasa a V-a.

Deocamdată, au evaluat elevi din Ploiești și Cluj-Napoca predispuși la obezitate. Circa un sfert dintre ei prezintă risc de dezvoltare a diabetului zaharat de tip 2, spun medicii.

Cornelia recunoaște că fetiță ei a fost predispusă de mică spre îngrășare. Statul la televizor, mâncatul haotic și lipsa mișcării au agravat, în timp, situația.

„Detița mea a avut probleme de mică, am tot încercat prin metodele clasice să nu-i dau dulciuri, dar nu a mers. A ajuns la 60 și ceva de kilograme la 10 ani. Normalul este de 42-43 de kilograme, plus/minus”, spune Cornelia Tustean, mama unei fetițe. 

Că să își salveze copila de la obezitate, mama a cerut sprijin și Astrid este acum ajutată gratuit de specialiști prin așa-zisul "program în cerc", interdisciplinar. Rezultatele se văd.

„Îmi plăcea să alerg, dar nu puteam și toți rădeau de mine. De când am început să mă duc la nutriționist nu mai mănânc așa multe dulciuri. De atunci totul s-a schimbat în bine, am descoperit multe lucruri pe care nu le puteam face înainte”, spune Astrid Tustean.

Și Ianis a intrat în acest program. Pentru că școala îi ocupă o mare parte din timp, copilul făcea mișcare doar în weekend și nici atunci în mod susținut. Acum nutriționiștii încearcă să îl determine pe copil să își schimbe stilul de viață.

„N-ar mai trebui să mai mănânc chips-uri, să beau suc și să mă mențin cu kilogramele. M-am gândit că dacă beau suc nu are nimic. De când am intrat în acest proiect am încercat niște legume noi, mi se părea puțin greu la început”, spune Ianus Baciu, elev.

„E pentru sănătatea lui. În primul rând trebuie să ne educăm pe noi un pic mai tare, mămică, bunica și el e destul de conștient, dar îl ajutăm”, spune Roxana Baciu. 

Programul "în cerc" a început în urmă cu doi ani și se desfășoară momentan la Ploiești și Cluj, iar acum a ajuns în faza de consiliere. Asta înseamă că elevii altauri de părinți sunt instruiți de nutriționiști, psihologi și experți în educație fizică - și învățați cum să combată obezitatea și să ducă un stil de viață sănătos.

„Până în momentul de față au fost evaluați peste 1700 de elevi și alți 400 urmează să fie invitați în etapă de consiliere, în etapă a două a programului”, spune George Istrate, director general Asociația Medicover.

Specialiștii spun că una din problemele majore ale copiilor și adolescenților de azi este consumul de zahăr!

„Acești copii nu beau suficientă apă și preferă să bea băuturi îndulcite în locul lor. Cumva doza zilnică admisă și nu recomandată este de 15-20 de grame de zahăr pe zi, asta înseamnă 3-4 lingurițe și în general o ciocolată poate că depășește de de 3 ori această doză”, spune Iulia Hadareanu, medic nutriționist dietetician.

Elevii intrați în program, prin intermediul școlii în care învață, vor beneficia de consiliere personalizată pe parcursul a 18 luni.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Revoltă în Spania după gravul accident feroviar din Toledo: "Ne-am săturat, ești un dezastru!"
Revoltă în Spania după gravul accident feroviar din Toledo: "Ne-am săturat, ești un dezastru!"
Citește și...
62034467
Cât de puţin ajută statul român suferinzii de autism. "Vreau să-mi aud băiatul vorbind"

De ziua Conştientizării Autismului, Guvernul României anunţa că va deconta 5 ore de terapie pe săptămână pentru fiecare pacient.

62034202
Cafea, ședință foto sau zi liberă. Românii, încurajați să doneze sânge

Pentru că suntem printre ultimii din Uniunea Europeană la numărul donatorilor de sânge, câțiva întreprinzători încearcă să schimbe lucrurile.

62033682
De ce este greșit să folosim telefonul mobil pe post de ceas deșteptător

Specialiștii atrag atenția că este greșit să folosim telefoanele mobile pe post de ceas deșteptător.

Recomandări
Imago0871032323h
Catastrofă feroviară în Spania: Cel puțin 64 de morți. Două trenuri s-au ciocnit pe aceeași linie unde a fost tragedia din ianuarie

Zeci de oameni au murit după ce două trenuri de mare viteză s-au ciocnit miercuri în Spania, la aproximativ 150 de kilometri sud de Madrid, potrivit presei locale. Un oficial al feroviarilor spanioli spune că accidentul este „foarte ciudat”.

Download
O navă comercială care venea spre Constanța, lovită de 3 drone în apele Bulgariei. Este a cincea atacată luna aceasta

O navă comercială a fost atacată cu drone miercuri în Marea Neagră, în apropierea coastei Bulgariei, au semnalat autorităţile de la Sofia, transmite agenţia EFE.

Imago0871046328h
Mărturie din trenurile groazei: „N-o să uit niciodată cum luau pulsul unui băiat, să vadă dacă mai e viu”. Țipete, flăcări și morți

Una dintre supraviețuitoarele tragediei feroviare din Urda, soldată, după datele preliminare, cu cel puțin 46 de morți și sute de răniți, a povestit momentele de groază prin care a trecut.