Probleme la ambele Unități ale centralei nucleare de la Cernavodă

61857921

Puterea Unităţii 2 a CNE Cernavodă va fi redusă la 55% (aproximativ 300 MW) pentru înlocuirea unui rulment la motorul unei pompe de condensare, din partea clasică a centralei, anunţă duminică Nuclearelectrica.

Decizia de a reduce puterea la Unitatea 2 vine la numai câteva ore după anunţul privind oprirea controlată a Unităţii 1 de la Cernavodă din cauza unui defect la unul dintre sistemele de proces ale centralei.

"Reducerea de putere a Unităţii 2 CNE Cernavodă este cauzată de necesitatea înlocuirii unei piese (rulment) la motorul unei pompe de condensare, din partea clasică a centralei. Reducerea de putere până la 55% este necesară în vederea opririi echipamentului pentru reparaţii", precizează Nuclearelectrica.

Pe durata reducerii de putere, Unitatea 2 CNE Cernavodă va fi conectată la Sistemul Energetic Naţional şi va funcţiona la o putere de 300 MW.

Unitatea 2 CNE Cernavodă va reatinge puterea nominală după efectuarea lucrărilor de remediere şi înlocuirea echipamentului, durata preconizată a reducerii de putere fiind de circa 16 ore până la atingerea puterii nominale.

"Reducerea de putere a Unităţii 2 şi lucrările de remediere nu vor avea impact advers asupra personalului, populaţiei şi mediului înconjurător, acestea fiind realizate în funcţie de specificaţiile şi procedurile centralei", precizează sursa citată.

Nuclearelectrica are două sucursale, fără personalitate juridică, Sucursala CNE Cernavodă, care exploatează Unităţile 1 şi 2 de la CNE Cernavodă, precum şi serviciile auxiliare, şi Sucursala FCN Piteşti, fabrica de combustibil nuclear.

Unitatea 1 de la Cernavodă a fost oprită controlat duminică dimineaţa

"Decizia de a opri controlat Unitatea 1 CNE Cernavodă a fost determinată de apariţia unui defect la unul dintre sistemele de proces ale centralei, iar acţionarea în conformitate cu proiectul centralei conduce la necesitatea opririi controlate. Specialiştii CNE Cernavodă analizează integrat cauza, iar Unitatea 1 va fi repornită imediat ce lucrările de remediere vor fi finalizate. Estimăm că oprirea va avea o durată de aproximativ 48 de ore", precizează sursa citată.

Potrivit Nuclearelectrica, lucrările de remediere nu vor avea niciun impact advers asupra personalului, populaţiei şi mediului inconjurător, acestea realizându-se în conformitate cu procedurile specifice ale centralei.

Articol recomandat de sport.ro
Cine este fotbalistul român care a jucat ultimele 10 minute din Atletico Madrid - Manchester United 3-0
Cine este fotbalistul român care a jucat ultimele 10 minute din Atletico Madrid - Manchester United 3-0
Citește și...
61949076
Descoperire uluitoare într-un vagon cu maşini. Ce avea în portbagaj

Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat doi bărbați din Maroc și Irak care au încercat să iasă ilegal din ţară, ascunşi într-un autoturism de pe platforma unui vagon dintr-un tren de marfă internaţional.

61949074
Un poliţist din Alexandria a intrat cu maşina într-un microbuz care staţiona. Ce alcoolemie avea

Accident produs pe o stradă din Alexandria.

61949054
Cal tras cu o sfoară de pasagerul unei maşini în mers, în Piteşti

Imagini inedite au fost surprinse în Pitești.

Recomandări
62584607
Analist: Există riscul ca SUA să-i livreze lui Putin un “pachet mai mare” care să includă și România, nu doar Ucraina

Vladimir Putin are ultima șansă să “taie felii de zone de influență” din Europa Centrală, cu ajutorul lui Donald Trump, care caută, în schimb, “deal-uri” bănoase în zonă, înaintea eșecului așteptat la alegerile intermediare de luna viitoare.

Dna inquam photos george calin
Evaziune și spălare de bani în contracte cu nave NATO. Au loc percheziții în Constanța, dar și în Germania și Norvegia

Procurorii DNA efectuează miercuri percheziţii la o firmă din Constanţa care prestează servicii de asistenţă portuară pentru nave militare ale statelor membre NATO, concomitent cu descinderi în Norvegia şi Germania.

Perchezitii diicot 1
42 de percheziții într-un dosar cu mașini de lux importate din SUA. DIICOT anchetează o grupare suspectată de fraudă vamală. FOTO

Procurorii DIICOT și polițiștii au făcut 42 de percheziții în București și în trei județe, într-un dosar privind o grupare suspectată că a folosit documente falsificate pentru a reduce taxele vamale la importul mașinilor de lux din SUA.