Un bărbat din Gorj, primul caz de coronavirus din România. Primele imagini de la casa acestuia, păzită de poliție

62112122
Inquam Photos / George Calin

Un bărbat de 25 de ani din județul Gorj este primul caz de infectare cu coronavirus din România. Acesta lucra la o firmă a italianului care a fost iniţial diagnosticat la întoarcerea din România.

Conform primarului comunei Prigoria, de care aparţine satul, Iuliana Iliescu, tânărul este angajat la o firmă unde cetăţeanul italian este patron.

Primarul a explicat că tănărul locuia cu părinţii şi cu bunicii. De asemenea, conform edilului, prietena tânărului este şi ea izolată, dar la Târgu Jiu.

De asemenea, edilul a precizat că bărbatul a participat recent, alături de alte persoane din sat, la o petrecere, reatează news.ro.

UPDATE- Primele imagini de la locuința sa din județul Gorj

Citește și
Pentagonul anunță faza doi a războiului. Pete Hegseth: „Îi lovim în timp ce sunt la pământ,  exact așa cum ar trebui să fie”
Pentagonul anunță faza doi a războiului. Pete Hegseth: „Îi lovim în timp ce sunt la pământ, exact așa cum ar trebui să fie”

Casa bărbatului din Gorj este păzită momentan de Jandarmi. În casă se află alte șapte persoane, care au fost testate pentru coronavirus, rezultatul fiind negativ.

Bărbatul, a cărui vârstă nu a fost confirmată momentan, este din comuna Prigoria, județul Gorj.

Bărbatul din Gorj a intrat în contact cu cetățeanul italian depistat cu coronavirus după ce s-a aflat în vizită în România, mai multe zile, săptămâna trecută.

Declarații LIVE de la Ministerul de Interne

Declarațiile ministrului Sănătății, Victor Costache:

- Suntem, din păcate, în măsură să confirmăm că în urma testării persoanelor din Gorj care au intrat în contact cu cetățeanul italian s-a confirmat primul caz de infectare cu coronavirus.

- Este vorba despre un bărbat dintr-o localitate din județul Gorj. Starea bărbatului este bună, nu manifestă simptome și nu trebuie să ne alarmăm.

- Când va ajunge la București va urma schema de tratament și sperăm la o evoluție bună.

- Mai avem în lucru 33 de teste din acea zonă.

Declarațiile lui Raed Arafat:

- Este un singur caz, nu este simptomatic, nu prezintă febră, nu prezintă tuse.

- El va fi transportat la spital și internat. 

- Un echipaj de la ISU DJ cu autospecială cu izoletă sunt deja plecați la Craiova pentru preluarea persoanei de la domiciliu și transport în condiții de siguranță la Matei Balș.

- Pacientul va fi predat la Matei Balș, după care mașina care l-a transportat va fi dezinfectată.

- În familie mai sunt 7 membri, care locuiesc în aceeași casă. Toate au fost testate negativ. Aceștia se află sub pază, la domiciliu. Nu sunt puși sub sechestru, dar vor fi supravegheați în permanență.  Li se va asigura totul 14 zile de carantină, după care vor fi testați. Dacă este pozitiv, transportat la spital.

- Sunt în carantină acolo. Când vine cineva la ei, intră cu echipament de protecție complet.

- Poate poliția locală va fi acolo. Nu înseamnă că sunt puși sub sechestru.

- Vecinii trebuie să înțeleagă că nu au cum să-i afecteze.

- Bărbatul va sosi peste aproximativ 5 ore la București.

Raed Arafat a preferat să nu facă publică vârsta persoanei infectate cu coronavirus.

- Pacientul a intrat în contact direct cu italianul. Este o cunoștință a italianului.

- Momentan pacientul este asimptomatic, nu este nimic îngrijorător.

- Șansa de a fi fals-pozitiv este foarte mică. Totuși, testul va fi reluat la București, la Spitalul Matei Balș.

Să nu folosească nimeni cuvântul „epidemie”. Este un singur caz, nu o epidemie. Nici dacă vor fi 5-6 cazuri nu va fi o epidemie.

- Pacientul zero este italianul. De câteva zile testăm apropiații, abia acum am găsit un caz. Este un lucru pozitiv.

- Evoluția este imprevizibilă. Se poate opri aici, poate apărea un nou caz sau mai multe.

- Avem un singur caz, încercăm să găsim toate contactele pentru a opri răspândirea.

- O mare parte din persoanele din localitatea persoanei confirmate au fost testate și rezultatul a fost negativ.

- La Matei Balș pacientul va fi izolat, se va repeta serologia. Mâine poate deveni simptomatic. 

 

Un italian de 71 de ani, depistat pozitiv după ce s-a întors în Italia din România

 

Italianul care a vizitat România și a fost confirmat pozitiv la testul de coronavirus este internat în Spitalul din Rimini.

El a intrat în țară pe 18 februarie, la ora 23 și 45 de minute, adus de la Bologna, împreună cu fiul lui de 10 ani, de un avion care a aterizat pe Aeroportul Internațional din Craiova.

La bord, pe lângă echipajul aeronavei se aflau peste 20 de pasageri. Toți urmează să fie testați de autoritățile medicale.

De la aeroport, italianul a mers la o firmă de închirieri auto din Craiova. A preluat o mașină și s-a îndreptat spre localitatea Bâlteni, din Gorj, unde și-a lăsat fiul la socrii.

Încă de marți noaptea, autoritățile medicale au mers în zonă ca să îi identifice pe cei care au intrat în contact cu el. Le-au recoltat analize pentru coronavirus și le-au spus să nu își părăsească locuințele două săptămâni.

După ce a lăsat copilul la rude, italianul a ajuns în Târgu Jiu, unde are un apartament. Autoritățile au stabilit că bărbatul s-a cazat acolo pe 19 februarie. În aceeași zi a mers în Drăguțești, Gorj, la Primărie, ca să își achite impozitele pentru niște proprietăți.

Era însoțit de un român și de un alt cetățean italian.

Cei patru angajați ai primăriei din Drăguțești, care au intrat în contact cu italianul, au fost izolați la domiciliu.

Între 20 și 21 februarie, bărbatul infectat cu coronavirus a avut mai multe întâlniri de afaceri, cele mai multe în Târgu Jiu.

Doi români de pe nava Diamond Princess, infectați


 

Un român care lucra pe nava de croazieră Diamond Princess este primul conaţional infectat cu coronavirus, anunţul fiind făcut încă de pe 13 februarie. În vârstă de 41 de ani, bărbatul este într-un spital din Japonia.

Informația privind infectarea cetățeanului român a fost confirmată de Ministerul de Externe de la Bucureşti, care a fost anunțat de autoritățile japoneze. Pacientul a solicitat în mod expres să nu fie făcute publice date privind identitatea sa. Este vorba de o persoană care lucra în restaurantul navei. Riscul să se îmbolnăvească era foarte mare, deoarece se află printre aceia care au intrat în contact cu mulți pasageri pe perioada carantinei.

Ulterior, un al doilea român de pe navă a fost anunţat ca fiind infectat cu coronavirus

 

Evoluţia epidemiei de coronavirus, în timp real

 

 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Brazilianca Tamires Morena a schimbat echipa în Liga Florilor! Transferuri tari pentru titlu
GALERIE FOTO Brazilianca Tamires Morena a schimbat echipa în Liga Florilor! Transferuri tari pentru titlu
Citește și...
Pentagonul anunță faza doi a războiului. Pete Hegseth: „Îi lovim în timp ce sunt la pământ,  exact așa cum ar trebui să fie”
Pentagonul anunță faza doi a războiului. Pete Hegseth: „Îi lovim în timp ce sunt la pământ, exact așa cum ar trebui să fie”

Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, a declarat miercuri că operațiunea împotriva Iranului se află „abia în faza incipientă", deși au trecut patru zile de la declanșare.  

Copiii supraponderali și obezi devin o problemă în România. Medicii constată cum complicațiile adulților apar la cei mici
Copiii supraponderali și obezi devin o problemă în România. Medicii constată cum complicațiile adulților apar la cei mici

Potrivit Atlasului Mondial al Obezității, pentru prima dată în istorie, numărul copiilor supraponderali şi obezi este mai mare decât cel al subnutriţilor.  

Bolojan: Prețul carburanților ar putea crește, „depinde de durata blocajului” din Golf. Urmează plafonarea prețului gazelor
Bolojan: Prețul carburanților ar putea crește, „depinde de durata blocajului” din Golf. Urmează plafonarea prețului gazelor

Premierul Ilie Bolojan a avertizat miercuri că prețul combustibililor în România ar putea crește pe fondul blocării strâmtorii Ormuz, dar speră ca impactul să fie limitat.  

Recomandări
Analist: „Iranul și-a scos mănușile” în războiul cu SUA și Israel. Teheranul lovește ținte din întreaga regiune
Analist: „Iranul și-a scos mănușile” în războiul cu SUA și Israel. Teheranul lovește ținte din întreaga regiune

În a cincea zi de război, un submarin american a scufundat cu torpile o navă de luptă iraniană, în apele internaționale, lângă coastele Sri Lanka. La bord erau probabil 180 de oameni și 140 erau dați dispăruți.

Bugetul rămâne în aer după negocieri de trei ore la Guvern. Coaliția, divizată de pachetul de solidaritate
Bugetul rămâne în aer după negocieri de trei ore la Guvern. Coaliția, divizată de pachetul de solidaritate

Partidele de la putere nu au reușit nici miercuri să se pună de acord, pentru forma finală a bugetului, așa că liderii au luat schița primită de la Finanțe și o vor analiza.

Război în Iran, a cincea zi. Casa Albă a prezentat din nou cele patru obiective din Iran
Război în Iran, a cincea zi. Casa Albă a prezentat din nou cele patru obiective din Iran

Am intrat în a cincea zi de război în Orientul Mijlociu, iar atacurile nu se opresc. Consulatul Statelor Unite din Dubai a fost vizat marți seară de o dronă iraniană. Urmăriți LIVE UPDATE evenimentele.