Primarul Iașiului anunță că va închide orașul dacă va fi viscol. „Vom lua măsuri ferme”

62498687
Shutterstock

Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, susţine că, în cazul unor căderi masive de zăpadă în municipiu în această iarnă va închide şcolile şi va limita circulaţia maşinilor, pentru a nu se bloca oraşul.

 

Mihai Chirica a declarat, vineri, că măsurile Primăriei ieşene vor fi ferme în cazul în care va fi viscol, iar stratul de zăpadă va fi unul consistent, edilul precizând că au fost învăţate lecţiile din trecut.

”Ne-am învăţat lecţiile şi ne vom strădui să nu mai facem unele greşeli pe care, poate, le-am făcut în trecut. Dacă ne vom confrunta cu un cumul de factori - zăpadă abundentă, viscol, frig extrem - vom lua măsuri ferme, de la închiderea unor străzi principale pentru circulaţia auto, cu excepţia mijloacelor de transport public şi a maşinilor de intervenţie, inclusiv interzicerea accesului în localitate şi închiderea şcolilor. Transportul va fi asigurat de autobuze şi tramvaie, însoţite de mijloace de deszăpezire, până când vor putea fi asigurate condiţii normale de trafic”, a declarat primarul Mihai Chirica.

Edilul ieşean a precizat că a dispus activarea Comandamentului de Iarnă al Municipiului Iaşi.

Potrivit primăriei ieşene, 154 de utilaje sunt pregătite pentru eventualele intervenţii în această iarnă, iar circa 1.000 de persoane sunt instruite şi pregătite pentru a interveni în teren.

Mihai Chirica a inspectat vineri baza societăţii Citadin SA şi a afirmat că există utilaje şi stocuri de materiale suficiente, el adăugând că există şi ”voinţa, dar şi experienţa pentru a asigura funcţionarea oraşului nostru”.

Articol recomandat de sport.ro
Au apărut imaginile! Se construiește un stadion spectaculos în România, de 140.000.000€
Au apărut imaginile! Se construiește un stadion spectaculos în România, de 140.000.000€
Citește și...
62493095
Alegeri prezidențiale 2024. Cei doi candidați care ar ajunge în finala pentru Cotroceni - Sondaj
Un nou sondaj politic realizat de CIRA, la comanda Newsweek România, pe un eșantion de 1.040 de persoane, arată că în turul doi al alegerilor prezidențiale ar ajunge Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă.
62498656
Domeniul în care e nevoie de 50.000 de oameni. Tot mai puțini români sunt interesați de el
Deși, România este printre țările europene cu cele mai multe oi, nu prea mai are cine să le mâne la păscut. Oierii susțin că găsesc tot mai greu ciobani, chiar daca le oferă pe lângă salariu mâncare și cazare.
62498614
Drumul spre munte din București va fi la fel de lent ca și până acum. Alternativele propuse de autorități se amână din nou
Dacă ați sperat că în acest sezon de iarnă veți ajunge mai repede de la București la munte, luați-vă gândul.