Primăria Capitalei se împrumută iar, pentru a amâna o datorie din 2005

×
Publicitate

Primăria Capitalei se împrumută din nou prin obligaţiuni listate la bursă. Vrea 555 de milioane de lei ca să re-finanțeze o parte din împrumutul luat în 2005 pentru a cumpăra autobuzele care circulă şi astăzi în Bucureşti.

Municipalitatea va începe să plătească această datorie abia în 2028, în timp ce licitaţia pentru autobuzele noi este blocată de contestaţii.

Primăria Capitalei a listat obligaţiuni în valoare de 555 de milioane de lei. Cu alte cuvinte, a făcut un nou împrumut pentru reeşalonarea unuia mai vechi.

Este vorba despre un credit de pe vremea primarului Adriean Videanu din care au fost cumpărate autobuzele care circulă şi acum în Capitală, în valoare de 2,2 miliarde de el. Scadența era în 2015, când primarul era Sorin Oprescu. Acesta nu a achitat datoria, ci a refințat-o tot prin obligaţiuni în patru tranșe de câte 555 de milioane de lei, prima fiind scadenţa acum.

Alin Brenda, broker bursă: "Practic se plătesc scadenţele la emisiunea trecută deschizându-se o nouă emisiune pe 10 ani. La o dobândă de 5,6%, emiţând aceste titluri de valoare numit obligaţiuni, care celor care deţin aceste titluri le aduc o dobândă anuală".

Potrivit Primăriei Capitalei, datoria nu a fost achitată din bugetul anual de peste 1 miliard de euro pentru a păstra banii pentru investiţii.

Gabriela Firea: "Mă refer aici la infrastructură, rezolvarea problemei acute din trafic, investiţii în domeniul sănătăţii, în domeniul educaţiei, de asemenea în domeniul protecţiei mediului".

Consilierii din opoziţie o contrazic pe Gabriela Firea.

Ciprian Ciucu, consilier PNL: "Primăria neavând proiecte noi, neavând capacităţi de a cheltui banii nu are de ce să rostogolească acel împrumut. Este o greşeală noul împrumut făcut de către primarul Firea pentru că în primul rând nu a reuşit să cheltuie banii pe anul trecut. De ce să te împrumuţi de alţi bani dacă tu nu eşti capabil să îţi faci investiţiile pe care deja le-ai început?"

Aşadar, Primăria va începe să plătească autobuzele abia în 2028, la 20 de ani de când le-a cumpărat.

Din cele 1000 de autobuze cumpărate în 2008, aproape 800 mai circulă încă, deşi s-au învechit şi ar fi trebuit casate acum doi ani. În plus, mai puţin de jumătate au aer condiţionat. Şi cel mai probabil tot cu aceste autobuze vom circula şi vara aceasta, pentru că licitaţia pentru cele noi a fost blocată de contestaţii.

Licitaţia pentru cele 400 de autobuze noi a fost contestată de două companii, după ce Primăria Capitalei declarase câştigătoare o firmă din Turcia. Valoarea contractului este de 100 de milioane de euro fără TVA.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
61956052
Importăm carne de vită din Argentina sau Japonia. Un kg de vită Kobe costă 4500 de lei

Românilor le place carnea de porc, dovadă că mănâncă aproximativ 30 de kilograme pe an. În schimb, consumă de 5 ori mai puţină carne de vită.

61956030
Drumul românilor spre Vest blochează autostrăzile din România. Un singur muncitor pe șantiere

Autostrăzile României se construiesc în ritm de melc pentru că şantierele sunt practic pustii.

61956006
Șefii funcționarului care se uita la filme porno, la serviciu, au anunțat ce măsuri vor lua

Poveste între râs şi plâns la Mioveni. Un inspector al Fiscului, aflat în control la trezorerie, a fost filmat în timp ce se uita la filme pentru adulţi.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.