Ordonanța privind Uber, Bolt și Clever a intrat în vigoare. Primele reacții din trafic

×
Publicitate

Deși la miezul nopţii a intrat în vigoare controversata ordonanţă împotriva aplicaţiilor de ridesharing, şoferii care le folosesc nu au fost speriaţi şi au ieşit pe teren.

Iar bucureştenii care au fost miercuri noapte în oraş au găsit uşor maşini folosind aplicaţiile de tip "Uber", "Clever" sau "Bolt".

Actul normativ prevede că șoferii care sunt prinşi că transportă persoane fără documente justificative pot fi amendați de la prima abatere.

Ministrul Dezvoltării a promis, atunci când a fost emisă Ordonanţa, că va reglementa aceste aplicații, dar până acum nu s-a întâmplat nimic în acest sens.

Şoferii care utilizează "Uber", "Bolt" sau "Clever" au onorat comenzile şi după miezul nopţii. Ei susţin că lucrează legal şi că nu se tem de această Ordonanță de Urgenţă.

Chiar şi după miezul nopţii, mulţi bucureşteni au preferat aplicaţiile de ridesharing, în detrimentul taximetrelor clasice.

"O să merg cu Taxify în seara asta acasă. Nu vreau să dispară acest mijloc de transport, mi se pare ideal pentru că este decent, nu ai nevoie să-i dai o şpagă".

"Am avut parte de situaţii neplăcute cu taximetriştii clasici, de aia de vreo 3 ani folosesc Uber sau Bolt".

Aparent taximetriştii au obţinut ce au dorit, după ce au blocat de câteva ori mai multe oraşe din ţară.

Reporter: Dumneavoastră sunteţi mulţumit că a intrat OUG în vigoare?
Taximetrist: Sincer, da. Nu mai fac concurenţă neloială, sunt ilegali, nu au niciun act asupra lor".

Ordonanţa anti-aplicatii prevede că în situaţia în care un şofer de la aplicaţiile Uber, Bolt, Clever va fi prins transportând pasageri, va putea fi sancţionat de la prima abatere. Nu de la a doua, aşa cum se întâmpla până acum.

Sancţiunile sunt extrem de dure. Şoferii pot rămâne fără plăcuţele de înmatriculare pentru 6 luni şi plătesc o amendă de până la 50.000 de lei. Atunci când a fost aprobată Ordonanţa, Ministrul Dezvoltării a promis că până pe 16 mai aplicaţiile vor fi reglementate printr-o alta ordonanţă.

Daniel Suciu, ministerul Dezvoltării (29 martie 2019): "În 2 săptămâni, maxim 3 vom avea un act normativ care să reglementeze activitatea de ride sharing."

Dar până acum nu şi-a ţinut promisiunea. Într-un răspuns oficial, ministerul Dezvoltării se justifică spunând că e vorba de „un domeniu complex, care necesita stabilirea unor soluţii juridice nediscriminatorii". Promite însă că va exista un act al ministerului Transporturilor care între timp a devenit iniţiatorul proiectului. Ar mai urma însă şi consultări publice.

”Având în vedere complexitatea domeniului și necesitatea stabilirii unor soluții juridice care să asigure un regim nediscriminatoriu pe piață, actul normativ va fi postat pe pagina de internet a Ministerului Transporturilor (inițiatorul acestui act normativ) și supus consultării publice, potrivit legii, imediat după finalizare”, a transmis Ministerul Dezvoltării.

Altfel spus, nu ştim când va fi adoptată noua ordonanţă.

Anca Gherle, reprezentant Clever: "Cu cât se prelungește situația și nu vom avea o ordonanța, șoferii vor fi descurajaţi și pasagerii nu vor găsi mașini. Nici acum nu găsim darămite când vor fi abuzuri."

Reprezentanții aplicațiilor de rride sharing spun că până acum au reușit să închirieze mașini pentru șoferii sancționați. În plus, i-au reprezentant în instanță cu avocați. Asta pentru că au fost cazuri izolate. Când însă numărul acestor sancțiuni va creşte, este puțin probabil să-i mai poată ajuta, așa că șoferii din aplicații ar putea fi pe cont propriu.

Reprezentanţii aplicatiilor lor se tem că taximetriştii vor organiza adevărate ambuscade pentru a-i prinde pe şoferii de Uber, Bolt sau Clever, pe care îi vor comanda chiar ei şi apoi vor chema poliţia.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

 

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Citește și...
62046007
Motivul pentru care un tânăr și-a lovit prietenul cel mai bun până l-a lăsat fără suflare

Un bărbat de 41 de ani din judeţul Braşov a fost reţinut sub acuzaţia că şi-ar fi ucis vecinul. Cei doi au băut împreună, iar la prânz s-au luat la ceartă, din cauza unei datorii.

62046008
Cine sunt cei doi bărbați care se aflau în avionul prăbușit în Buzău

Tragedia aviatică din judeţul Buzău a ajuns în atenţia criminaliştilor, experţilor în securitate aeronautică, dar şi a procurorilor.

62046004
Viituri devastatoare în Bistrița și Mureș. Mai multe gospodării au fost inundate

A fost cod portocaliu de vreme extremă în mai multe localităţi din Bistriţa-Năsăud. O ploaie torenţială, care a durat aproximativ 30 de minute, a adus viituri puternice şi mai multe gospodării au fost inundate.

Recomandări
Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan inquam photos octav ganea
PSD vrea la guvernare cu unele dintre măsurile criticate la Bolojan. Ce păstrează din programul fostului guvern

Reforme pe care PSD le critica până nu demult se regăsesc acum în programul de guvernare al premierului desemnat, iar social-democrații le susțin. 

Shutterstock oameni pe strada in fata palatului victoria
Cifra de care depinde rectificarea bugetară încă nu este publică. Ce ar putea ieși la iveală în scurt timp

Rectificarea bugetară pregătită de guvernul Luca Niculescu dacă va trece de Parlament va depinde de deficitul calculat după standardul ESA, care include toate datoriile statului, nu doar plățile pe care le-a făcut. 

Femicid 2
„Dragostea bolnavă”. Româncele plecate în Italia, victime ale violenței. Cifre îngrijorătoare despre abuzurile suferite

Violența nu are granițe. Iar femeile au nevoie să trăiască fără frică, în siguranță. Duminică, la „România, te iubesc!”, continuăm seria investigațiilor despre violența împotriva femeilor și femicid: „Iubirea nu omoară”.