El a precizat că și-ar dori să nu mai fie cabine cu perdeluțe și să fie folosite urne transparente, eventual cu mecanisme care să permită numărarea buletinelor de vot introduse în urnă.
Adrian Țuțuianu a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că legislația electorală este neunitară.
Probleme în administrația electorală
„Un al patrulea domeniu unde sunt probleme privește ceea ce numim noi administrația electorală. Legislația este neunitară în ceea ce privește tipurile de organisme electorale care se constituie la fiecare scrutin, atribuțiile și regulile de completare a acestora, ceea ce generează confuzii, erori, proceduri de constituire și completare care sunt greșite și erori cu privire la îndeplinirea atribuțiilor. Considerăm că este necesar să avem reguli unitare privind categoriile de organisme electorale care se constituie la fiecare scrutin, privind competența și atribuțiile acestora, pentru a facilita munca unor profesioniști dedicați în domeniu”, a afirmat Adrian Țuțuianu. El a mai declarat că și procedurile de vot sunt neunitare.
Proceduri de vot diferite de la un scrutin la altul
„Procedurile de vot, care sunt neunitare, sub aspectul orarului de vot, al zilelor în care se poate vota, al posibilității prelungirii votului, al actelor de identitate în baza cărora se poate vota, fac necesară eliminarea diferențelor existente între diferitele acte normative”, a mai declarat președintele AEP.
El a precizat că se face mai multă campanie electorală în afara perioadei desemnate pentru campania electorală.
Campania electorală și publicitatea politică
„Observați că se face mai multă campanie electorală când nu-i campanie electorală și, datorită mecanismului legal și unei anumite rețineri a partidelor politice, se face prea puțină campanie electorală în timpul campaniei, în cele 30 de zile care sunt dedicate acestei activități. (...) Vom propune reguli clare pentru publicitatea politică uzuală, eliminarea unor interdicții din perioada de liniște electorală, precum și clarificarea rolului și procedurilor specifice pentru campania online. Sub acest aspect, legislația electorală din România este total depășită. Tehnologia a luat-o înaintea reglementării, cum se întâmplă de foarte multe ori în realitatea socială”, a mai transmis Adrian Țuțuianu.
El a declarat că va avea întâlniri cu reprezentanții administrației publice locale pentru realizarea unei logistici electorale unitare.
Urne transparente și un singur tip de proces-verbal
„Voi avea întâlniri cu Uniunea Consiliilor Județene, cu asociațiile primarilor de municipii, orașe și comune, să încercăm să facem o logistică electorală unitară: același tip de cabine, același tip de urne, același mod de amenajare a secțiilor de vot. Aș vrea să nu mai avem cabine din astea cu perdeluțe, să avem urne care sunt transparente, eventual cu mecanisme care să permită numărarea buletinelor de vot introduse în urnă, în așa fel încât să asigurăm un plus de transparență la scrutinul electoral”, a afirmat Adrian Țuțuianu.
El consideră că este nevoie de un singur tip de proces-verbal pentru centralizarea rezultatelor alegerilor.
„Un domeniu, iarăși, de interes este consemnarea și centralizarea rezultatelor alegerilor. Avem procese-verbale care se întocmesc de birourile electorale diferit de la un scrutin la altul și sunt destul de complicate pentru cineva care nu face toată ziua așa ceva. Este nevoie de un singur tip de proces-verbal, cu mai puține rubrici, dar care să reflecte adecvat rezultatele și, în același timp, să permită președinților de birouri electorale o imagine corectă, ceea ce va duce și la un timp mai scurt de așteptare în ziua votului”, a declarat președintele AEP.
El a precizat că trebuie modificat și regimul contravențional care se aplică în campaniile electorale.
„Avem două probleme. Pe de o parte, nu este uniformitate: avem sancțiuni diferite pentru același tip de fapte în diverse reglementări. De asemenea, este necesar să actualizăm nivelul contravențiilor, pentru că unele sume sunt foarte mici în raport cu evoluțiile generale ale veniturilor și inflației. Avem, de asemenea, o zonă foarte importantă de conflicte de norme și anomalii legislative. Unele le-ați văzut, de exemplu, la alegerile parlamentare. Este nefiresc, dar acesta este algoritmul prevăzut de lege în prezent: partide mici au obținut două-trei mandate. Ați văzut, pentru prima dată, mandate care nu au fost atribuite, ceea ce înseamnă că există ceva în neregulă și trebuie să urmărim ca numărul de mandate să reflecte ponderea obținută de partidele politice în urma scrutinului”, a mai transmis Adrian Țuțuianu.