Preotul acuzat că a bătut cu sălbăticie un elev "ar putea rămâne fără binecuvântare"

62031606
Pro TV

Purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei a anunţat ce sancţiuni ar putea aplica în cazul incidentului din Baranca.

Preotul acuzat că ar fi agresat, în timpul unei ore de religie, un elev de la şcoala din localitatea Baranca - comuna Cristineşti, din judeţul Botoşani, ar putea rămâne "fără binecuvântarea de a mai preda religie", a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei (MMB), Constantin Sturzu.

Potrivit acestuia, biserica condamnă folosirea violenţei nu doar în şcoli, ci şi în societate, în general.

"Vom ţine cont atât de mărturia preotului, cât şi de ceea ce vor stabili autorităţile şi evident că, dacă lucrurile se confirmă chiar şi într-o mică măsură, părintele riscă să i se retragă binecuvântarea de a mai preda ora de religie, pentru că, chiar dacă dânsul susţine că preotul a fost provocat şi înţeleg că sunt mărturii că sistematic ar fi deranjat ora şi ar fi ameninţat pe preot în multe feluri, nu se justifică folosirea violenţei, chiar şi un simplu tras de urechi nu îşi are rostul. Este absolut regretabil şi inadmisibil, de a folosi violenţa chiar şi într-un grad foarte mic", a afirmat Sturzu.

Oficialul MMB a adăugat că elevul care susţine că ar fi fost agresat de profesorul de religie aparţine unui alt cult religios şi că acesta nu era implicat în lecţii la ora de religie ortodoxă.

"A rămas la ora de religie ortodoxă şi nu a fost implicat în niciun fel. Dânsul ieşea la tablă şi făcea ce vroia sau juca X şi 0 cu fratele sau un verişor din clasă. Efectiv făceau ce vroiau. Nu ţineau cont de rugămintea preotului de a sta liniştiţi, dar în niciun caz nu a fost vorba ca preotul să îl agreseze pentru că nu s-ar fi închinat", a spus Sturzu.

Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Botoşani a dispus efectuarea unei anchete administrative la şcoala din localitatea Baranca, după ce un elev a fost agresat de profesorul de religie, a declarat, duminică, inspectorul şcolar general al IŞJ, Gabriel Hârtie. Potrivit acestuia, incidentul, în urma căruia elevul de 11 ani a ajuns la Secţia de pediatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Mavromati, va fi anchetat de Comisia de disciplină de la nivelul unităţii de învăţământ, sub monitorizarea IŞJ.

"Şcoala, ca şi angajator, va face o cercetare disciplinară şi tot ea va stabili eventualele măsuri sau sancţiuni ce se impun a fi luate. ISJ va monitoriza derularea anchetei şi, eventual, va interveni, dacă măsurile propuse de Consiliul de administraţie al şcolii nu respectă legislaţia în vigoare sau realitatea faptelor. Dacă faptele se confirmă, indiferent de intensitatea agresiunii fizice, domnul profesor nu are nicio scuză", a afirmat Hârtie.

Cazul copilului de la Baranca este anchetat şi de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ), care a întocmit un dosar penal pe numele profesorului, care este şi preot.

"Poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă şi continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul", a afirmat purtătorul de cuvânt al IPJ, Nicoleta Federciuc.

Agresiunea de la Şcoala Baranca a avut loc vineri, în timpul orei de religie. Mama copilului susţine că fiul său a fost tras puternic de ureche şi lovit cu capul de peretele clasei.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Motivul pentru care Lothar Matthaus nu vrea să-și ceară în căsătorie iubita cu 38 de ani mai tânără
Motivul pentru care Lothar Matthaus nu vrea să-și ceară în căsătorie iubita cu 38 de ani mai tânără
Citește și...
62031776
Cum au reacționat copiii la vederea unui câine polițist: "Și pisica la fel"

De Ziua Poliției Române, bilanţul oficial arată că s-au dat în ultimul an peste 1300 de ordine de protecţie, după scandaluri în cuplu şi măsura de prevenţie îşi găseşte utilitatea.

62031769
O familie de urşi a făcut picnic printre blocuri, în Buşteni. Reacţia localnicilor

Urșii le dau în continuare fiori oamenilor din Bușteni. Imediat după ce se lasă întunericul, animalele ies din pădure și se plimbă nestingherite pe străzile din oraș, în căutare de mâncare.

62031768
Misiune dificilă în Vaslui. 50 de pompieri au intervenit pentru lichidarea unui incendiu

Misiune dificilă duminică pentru pompierii din Vaslui. Aproximativ 30 de hectare de teren au fost pârjolite după ce proprietarul unei liziere de salcâmi, care a vrut să curețe terenul, a dat foc vegetației uscate.

Recomandări
Kimberly guilfoyle pro
Ambasadorul SUA în România, despre presupusul „puci” american contra Guvernului Bolojan: „Democrația poate fi complicată”

În mijlocul scandalului declanșat de suspiciunea de interferență a unei ambasadoare SUA în politica românească, șeful PSD, Sorin Grindeanu, a ieșit la atac. 

Audieri parlament inquam photos george calin
Cum s-au desfășurat audierile în care doar doi miniștrii propuși de Siegfried Mureșan au primit aviz pozitiv

Guvernul propus de Siegfried Mureșan a intrat deja în prima procedură din Parlament: audierile în comisii.

Mita energie slovenia romania
Compania slovenă ia în calcul înghețarea proiectului de baterii de la Gheorgheni, după arestarea expertului din România

Arestarea la București a unui expert sloven în energie pentru acuzații de corupție provoacă un cutremur la Ljubljana, în Slovenia.