Preferințele românilor pentru bradul de Crăciun. La ce se uită atunci când pleacă la cumpărături

×
Publicitate

Mai e o lună până la Crăciun, așa că trebuie să alegem și bradul potrivit, nu doar cadourile. Magazinele s-au aprovizionat deja, iar prețurile pornesc de la 50 lei.

Romsilva a anunțat că va tăia mai puțini brazi decât în alți ani, ca să nu mai rămână cu ei nevânduți.

Magazinele au intrat deja în atmosfera de Crăciun, cu decorații și brăduți.

Bogdan Cordoș, reprezentantul unui magazin: „Brazii sunt și din România și din import. Prețurile pleacă de la 49,99 la o dimensiune de la un metru până la 1,3 metri. Lumea deja caută, se intră încet încet în spiritul Crăciunului”.

Corespondent Știrile ProTV: „Cei mai vânați sunt brazii de mărime medie, de până la un metru și 70. De pildă, acest pom de Crăciun se potrivește perfect într-un apartament, iar în pofida înălțimii relativ mici, are o coroană foarte bogată. Însă și prețul pentru un asemenea exemplar ajunge la aproape 270 de lei”.

Majoritatea brazilor care ajung pe piața de la noi sunt din Danemarca, Germania sau Austria. Autohtoni vor fi mai puțini anul acesta. 17.000 vor fi tăiați, față de 30.000, de pildă, acum trei ani, potrivit Romsilva, după ce anul trecut s-au vândut 18.000 de bucăți. Prețul variază între 19 și 39 de lei, în funcție de înălțime.

Nicoleta Cristea, Direcția Silvică Arad: „Cu 20% mai puțin față de anul trecut din cauza că nu au fost cereri”.

În pepinierele private brazii se vând în ghiveci. Dar prețul de pornire este de 650 de lei, iar pentru cei de peste 3 metri poate depăși 1.200 de lei. Cei mai căutați sunt cei argintii.

Potrivit unui studiu realizat de un magazin de bricolaj, bradul natural este preferat de șapte din zece români datorită tradiției și mirosului specific. Același studiu mai arată că 70% dintre cei chestionați preferă să aleagă bradul din magazin, și nu online.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Ana Bogdan și-a pus costumul norocos de baie și s-a fotografiat pe plajă: ”Hermosa! Arăți mereu așa?”
FOTO Ana Bogdan și-a pus costumul norocos de baie și s-a fotografiat pe plajă: ”Hermosa! Arăți mereu așa?”
Citește și...
62593854
Tinerii medici ocolesc specializările grele. La rezidențiat e înghesuială pe cele cu program lejer și fără nopți pierdute
Tinerii medici intră în sistem reticenți în fața unui viitor care le cere responsabilități uriașe.
62593837
Un turist străin este căutat de mai mult de 24 de ore în Munții Bucegi. Rucsacul său a fost găsit în Valea Țigănești
Salvamontiștii din Brașov sunt într-o cursă contracronometru pentru a găsi un turist străin, dispărut în Munții Bucegi.
62593848
Ce au riscat românii care au fugit după avion pe pistă. „Motorul poate aspira tot ce este în fața lui”
Doi români inconștienți au provocat panică pe Aeroportul din Köln. Au fugit pe pistă să prindă avionul după ce au întârziat, iar porțile se închiseseră. Grăbiți, au forțat un buton de urgență pentru acces și s-au apropiat de aeronavă.