Povestea cutremurătoare a românului care a stat opt ani într-o închisoare din China. „În doi ani nu am văzut lumina soarelui”

62335298

Marius Balo, românul care a stat opt ani în închisoare în China, a afirmat că a stat într-o cuşcă de 12 metri pătraţi în care se aflau 12 persoane şi nu exista nicio piesă de mobilier.

În schimb, bărbatul era obligat, împreună cu alți deținuți, să se uite, timp de o oră, la un televizor la care rula propagandă.

De asemenea, a menţionat că erau obligaţi să doarmă pe spate, având o lumină puternică în ochi, scrie News.ro.

Marius Balo a povestit, miercuri, la un post de televiziune, că, după moartea mamei sale, a plecat în China unde a fost profesor de engleză timp de patru ani. El a fost cooptat de un român într-o firmă de creditare non-bancară şi era prezent o dată pe lună sau la şase săptămâni atunci când se organizau ceremoniile de semnare a contractelor de împrumut.

Marius Balo a afirmat că, după patru ani, Poliţia a venit peste ei şi i-a arestat. În firma respectivă singurii străini erau el şi un cetăţean britanic, prietenul său care îi recomandase să se alăture societăţii respective mutându-se în alt oraş din China.

„Ne-au coborât în beciurile poliţiei economice şi acolo am fost interogat 24 de ore. Habar nu aveam pentru ce. Ce se întâmplase, de fapt? Această firmă în anumite cazuri refuza să ofere acele împrumuturi care fuseseră aprobate şi semnate. Se întâmplă şi la noi ca banca să decidă chiar dacă ai semnat contractul să nu îţi mai acorde acel împrumut. Asta se întâmpla şi în cazul lor, în anumite situaţii, doar că ei nu returna comisioanele pe care clienţii le plătiseră în momentul semnării: comisionul de dosar, comisionul de evaluare, comisionul de avocat. Erau câteva sute de dolari pe care nu le returnau. Nu ştiam de acest lucru pentru că noi, străinii, veneam aici o dată la şase săptămâni. Mi-ai spus că mă vor angaja ca director al firmei pentru a putea semna aceste contracte de împrumut. Eu eram reprezentantul firmei”, a povestit Marius Balo.

El a afirmat că a fost interogat timp de 24 de ore.

„După cele 24 de ore în care ne-au interogat în nişte scaune care arătau ca nişte scaune electrice, te legau acolo, era o tensiune, o stare incredibilă. Nu ştiai dacă ţi se va tăia capul peste câteva momente. Groaznice au fost cele 24 de ore. La finalul celor 24 de ore ne-am despărţit. El a plecat în partea dreaptă şi s-a dus acasă, iar eu m-am dus în partea stângă şi am stat închis într-o cuşcă opt ani. Pentru exact acelaşi lucru. Ei mi-au spus că ştiu că nu am făcut parte din schema de fraudare, dar aveau nevoie de un străin, de un ţap ispăşitor, să spună prin ăsta făceau ei lucrurile astea”, a precizat Marius Balo.

„În doi ani şi trei luni nu am văzut lumina soarelui”

El a menţionat şi care erau condiţiile din închisoarea din China.

„Avea 12 metri pătraţi cuşca în care am stat. Eram 12 persoane, un metru pătrat de persoană şi nu exista nicio piesă de mobilier. Am primit o păturică roz folosită de zeci de alţi deţinuţi, miroasea pestilenţial. Mi-au târât-o pe hol şi cu piciorul mi-au înfipt-o printre gratii şi acela a fost culcuşul meu. Toţi erau chinezi. (...) În doi ani şi trei luni nu am văzut lumina soarelui. Nu am fost scos din acea cuşcă decât în momentul când am fost dus la tribunal. Ştiam dacă este zi sau noapte pentru că era o fereastră micuţă în spatele unui hol şi puteam să văd pe acea fereastră o bucăţică de cer. Şi nu doar bucăţica de cer. Pe lângă bucăţica aceea de cer vedeam un vârf de copac, o ramură. Vârful de copac a fost prietenul meu timp de doi ani”, a povestit Marius Balo. El a mai adăugat că în cuşcă era şi un televizor, dar care era folosit numai pentru propagandă.

El a mai declarat că nu a fost torturat fizic, dar că a existat o tortură psihică.

„Nu am fost torturat fizic. Doar că pe lângă pericolul unei bătăi pe care ai putea să o primeşti sau orice altfel de ameninţare fizică, există această tortură psihică, care acolo se aplică într-un mod instituţional, foarte bine dozat şi organizat. Eram fortaţi să ne aşezăm câte trei persoane pe un rând şi să privim toţi la televizor. Nu puteai să îţi iei privirea de la televizor în acea oră în care se transmitea propaganda. În fiecare celulă erau două camere de supraveghere: nord – sud. Tot timpul erai supravegheat. Noaptea, de exemplu, nu puteai să îţi acoperi ochii. Era o lumină foarte puternică şi nu putea să acoperi ochii. În momentul în care încercai cu o bucăţică de haină, imediat ei sunau şi te obligau. Şi trebuia să dormi pe spate, unul lângă celălalt”, a mai adăugat Marius Balo.

El a mai afirmat că după ce a primit condamnarea la închisoare a fost mutat în altă parte.

„După doi ani şi trei luni am fost mutat pentru că fusesem condamnat şi am fost extras din cuşca respectivă şi dus la o închisoare care e la două ore de oraş. Aici a fost oarecum mai bine. Era tot o cuşcă, dar aici puteam să ies din ea. O dată pe zi sau la două zile ieşeam în curtea respectivă, care era de mărimea unui teren de baschet şi acolo eram 250 de străini închişi. Era înghesuială foarte mare, dar puteai să vezi cerul. Doi ani şi trei luni nu am putut vedea cerul”, a precizat Balo, care a menţionat că nu a existat violenţă în închisoare.

Marius Balo a mai declarat că în 2016 a făcut cerere pentru a fi transferat într-o închisoare din România, dar acest lucru nu s-a putut rezolva.

„În 2016, după cei doi ani când am ajuns la închisoare, am făcut o cerere către Ministerul Justiţiei din România că doresc să fiu adus în ţară, să fiu transferat şi să îmi continui aici pedeapsa. Până în 2019 nu s-a făcut nimic, apoi doamna ministru Birchall a demarat procedura de transfer pentru că aflase de povestea mea din presă. În trei luni s-a rezolvat, dar a apărut pandemia, s-a schimbat ministrul şi au fost folosit pandemia ca şi scuză. Am rămas acolo până în momentul când am fost eliberat de drept. Acum în ţară am cazier cu toate că nu am greşit cu nimic, am terminat acolo ce am terminat, dar pentru că am făcut această cerere de transfer, ei m-au înscris cu condamnare în România şi acum continui să am cazier”, a mai povestit românul condamnat la închisoare în China.

El a revenit în România, după ispăşirea pedepsei, în urmă cu un an.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
62335296
Probleme pe drumurile naționale din cauza poleiului. Vremea rea afectează și proprietarii de livezi

Valul de frig care a cuprins România a adus miercuri dimineață și minus 18 grade Celsius, în unele zone. Pentru că a și plouat, multe șosele păreau de sticlă.

62335292
DNA a reținut 4 persoane după perchezițiile de la Aeroportul Otopeni. Cine ar fi cerut o mită de 22 de milioane de euro

Un fost director general al Companiei Naționale Aeroporturi București și alți 3 inși au fost reținuți pentru 24 de ore pentru trafic de influență, dare de mită și spălare a banilor.

62335246
Ninge în București. În ce zone din România mai cade zăpada | VIDEO

Miercuri, în jurul orei 11:50, a început să ningă în București. În Capitală, la acea oră, erau 6 grade Celsius.

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.