Polițistul condamnat după ce a luat mită a fost „turnat” chiar de deținuții de la care cerea banii. Ce sume primea

×
Publicitate

Un agent de poliție de la o secție din București ar fi primit bani de la suspecții arestați pentru a le duce mâncare, băutură, telefoane și aparatură pentru a avea internet în celulă.

Subofițerul a fost denunțat chiar de cei pe care i-a ajutat.

Tribunalul București l-a condamnat la aproape doi ani și jumătate de închisoare, dar pentru că și-a recunoscut faptele, pedeapsa i-a fost suspendată.

Între 100 și 500 de lei, atât ar fi primit de la rudele arestaților agentul de poliție care era șef de tură la Centrul de Reținere și Arest Preventiv de la Secția 6 de Poliție.

Procurorii Parchetului Capitalei spun că sumele ar fi fost prețul plătit de rudele celor arestați – între care traficanți de droguri sau escroci – pentru ca aceștia să se bucure ilegal de anumite avantaje: să aibă telefoane, aparatură pentru internet sau unități de stocare.

Procurorii Parchetului Capitalei susțin că agentul ar fi organizat adevărate festinuri pentru suspecți, în arestul secției 6, și că pentru sume modice de bani acesta le asigura mâncăruri la cerere, după bunul plac, inclusiv băuturi alcoolice.

Dar și că astfel de ilegalități erau puse la cale nu doar de sărbători, ci și în zilele obișnuite ale săptămânii.

Procurorii Parchetului Capitalei au descoperit întreaga poveste după ce polițistul a fost denunțat chiar de rudele celor anchetați și favorizați, care și-au asigurat astfel pedepse mai mici.

Iar ancheta a scos la iveală și pe ce cheltuia polițistul șpăgile.

Inițial, polițistul a negat că ar fi corupt, apoi a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției, în urma căruia Tribunalul București l-a condamnat la doi ani, cinci luni și 10 zile.

Judecătorul l-a găsit vinovat de luare de mită și introducere ilicită de obiecte interzise în arest, acuzații pe care a declarat că le regretă.

Pentru că a recunoscut totul, executarea pedepsei i-a fost suspendată, iar polițistul s-a pensionat imediat după debutul scandalului de corupție.

El a fost obligat să presteze 90 de zile de muncă în folosul comunității.

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
62586579
A fost activat Planul Roșu la Spitalul Județean Hunedoara. Incendiu la secția de Psihiatrie. 26 de pacienți s-au autoevacuat

Pompierii din judeţul Hunedoara au activat, luni, Planul Roşu de Intervenţie, după un incendiu izbucnit la Secţia de Psihiatrie a Spitalului Judeţean. 

62597467
Doi polițiști din Sibiu, anchetați după ce ar fi lovit opt elevi. Mama unuia dintre copii: „Nu mai vrea să meargă la școală”

Acuzații grave aduse de opt elevi și părinții lor împotriva a doi polițiști din județul Sibiu. Potrivit reclamațiilor, agenții i-ar fi lovit și agresat verbal pe copii în timp ce cercetau un furt din biserica satului Apoldu de Jos.

62584219
Diana Buzoianu acuză fake news în scandalul apei de la Paltinu. „Nu există o campanie de demolare a barajelor”

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a explicat în plenul Camerei Deputaților, luni, modul în care a fost gestionată criza apei potabile din Prahova și Dâmbovița, acuzând o serie de „fake news”.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Luca niculescu nicusor dan 1
Zi decisivă pentru Luca Niculescu. Premierul desemnat se întâlnește joi cu PSD, PNL și UDMR pentru formarea Guvernului

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.